Adio ciorbă bună!

      Trăim nişte vremuri tare sucite, vere… Femeile se chinuie din răsputeri să arate mai tinere decât sunt, da’ asta-i ocupaţie veche: nici nu l-au văduvit bine pe Adam de-o coastă, că s-au şi prins ele că găina bătrână face ciorba bună, decât că are şi bătrâneţea neajunsurile ei, merele se strică… Cine dracu’ mai stă strâmb ca să socotească drept că înţelepciunea ne loveşte cam târziu, când mare brânză nu mai putem face cu ea, căci curelele nu ne mai ţin. Vorba cântecului: „ce-a fost verde s-a uscat”... Sau „fosta-i lele cât ai fost”... Ce să faci cu una înţeleaptă, deşteaptă şi un pic mai vie decât Tutankamon, dar la fel de stafidită? 
     Norocul muierilor cochete că între timp s-au inventat nişte chestii d-astea şmechere: injecţii, silicoane, şi alte trăznăi cu denumiri de speriat, smacuri şi alte socoteli, de ţin nitel de zidărie, niţel de pictură… Poate d’aia o fi ieşit şi vorba aia “din spate liceu, din faţă muzeu”.  Vezi, că cică tot de arhitectură şi ar’metică ţine: cu aspect ratio şi alte proportii… Nu era florentinul ăla, Leo, chiar nebun, iar Manole, ştia el ce ştia... Şi când muierea curioasă l-a întrebat ce face, el i-a zis că bodybuilding, da’ când a văzut-o aşa nedumerită, i-a zis că frumuseţea ei poate fi veşnică, şi a îndemnat-o să se bage, iar ea s-a băgat. E bună o femeie în casă...

     Chestia e că a avansat ştiinţa şi tehnica, de la romanii ăia care se chinuiau să facă beton armat din argilă, rahat de nuş’ ce lighioană zburătoare şi alte paie şi lemne, am ajuns la companii d’astea mamut şi legi atât de stricte încât nu le mai dă mâna unora să facă ciment prin ţările lor avansate: fac pă colea, pă la noi, că suntem mai în fundul odăii, şi nu se vede de la drum… Şi muierile la fel: s-au gândit ele că ochii e oglinda sufletului, şi-au cugetat că oglinda aia l-ar zice mai bine pe vino-ncoa dacă i-ar pune şi o ramă mai de doamne-ajută, şi luară şi ele nişte cărbune, nişte pulbere de plumb, se boiră niţel, şi uite că azi ştim şi noi de smoky eyes…  

     Decât că azi nu se mai spoieşte pe faţă nici dracu’ cu cărbune şi plumb, că cică-s cancerigene, şi na, ţine şi el la pieile lui. D’apoi muierile… la ce bun să zică oglinda de bine, că îi şade bine, da’ e rece?

     S-a inventat şi o bâzdâganie care se cheamă ea "inginerie genetică", de nici bălăriile din grădină nu mai sunt ce-au fost. Dacă nu-s toate după stas, nu merg la consum… Am ajuns să alergăm cu limba scoasă după roşii care să nu fie lemnoase, şi de la care, după ce le mănânci, să nu te trezeşti cu o mânuţă crescută pe la ceafă şi nici nu te fac să luminezi pe întuneric, deşi n-ar fi chiar rău, că s-a scumpit şi buleftrica, decât că alea se cheamă că sunt bio, şi costă un kil dă roşii d-alea cât fo trei d-astealalte inginerite.

     Civilizaţia asta, şi stiinţa, şi tehnica, au un mare neajuns. Măi, ca să vezi că ce era bun acu’ 100 de ani, să zicem, acu’ pute, că cică ne-am mai şi deşteptat între timp şi am inventat ecologia, descoperit poluarea şi alte bazaconii d-astea pentru unii păguboase... Eh…

     Un’ te uiţi, prin galantare, alimentări şi alte aprozare, numa’ pui, puicuţe, cocoşei şi găinuşi. Canci găini bătrâne. Pe semne că le-a lovit şi p-alea dragul de tinereţe veşnică. Decât că nţ, nţ, nţ: nu-i aşa deloc! Au inginerit şi zburătoarele astea, că una de la o fermă, aflată la vârsta la care ăleia din ogradă abia îi dau tuleiele, e cât dropia şi se ouă mai ceva decât gâsca aia de făcea ouă de aur. Ce disperare pe cocoşei: muierile noastre se chinuie să pară tinere, ale lor se chinuie să îmbătrânească înainte de vreme, deşi sunt cu toatele minore şi n-or să apuce bătrâneţea. Asta-i viaţa lor în epoca modernă: cam ca-n „Logans’ Run”… Şi ăsta-i numa’ un neajuns. Mă dusei la piaţă după morcovi. Ăia erau bătrâni… e jale mare! S-a întors lumea cu susu’n jos!