marți, 17 aprilie 2012

Plimbare prin parc


     Ieri după-amiază am ieşit la o plimbare în Tineretului/ Orăşel: parcul s-a schimbat enorm, n-am mai recunoscut vechile locuri de joacă. L-am găsit mai curat, amenajat, am găsit o mulţime de locuri de joacă pentru copii şi o mulţime de jucării. Şi băieţelul meu a fost foarte încântat: nu ştia unde să meargă mai întâi şi ce să aleagă. Am avut parte şi de un incident: cocoţat pe un ansamblu era şi un băieţel mai mare, la vreo 6 anişori, care fugea de colo-colo dărâmând şi lovind în goana lui pe cei mai mici. Al meu s-a ferit, dar la un moment dat şi el a căzut pe burtă. Noi îl însoţeam pe traseu, dar pe lângă acea construcţie, pentru că era prea mică să poată intra şi un adult. Avea un tobogan la un capăt şi un labirint de culoare protejate de balustrade înalte care urcau în trepte, pornind de la înălţimea de 1m şi ajungând cam la vreo 2 m de sol. Practic, acolo nu se putea întâmpla nimic…   

     Nu s-a speriat de piedica acelui baiat, nu s-a speriat nici de căzătură, în schimb, când a vrut să se ridice, acel băiat a început să sară lângă el, l-a călcat pe mânuţă după care s-a aşezat în genunchi lângă el şi a început să-l apese cu faţa de podeaua din lemn. Copilul voia să se ridice şi acela îl ţinea forţat cu faţa lipită de scânduri. Soţul a strigat la el să-l lase în pace să se poata ridica şi a încercat să întindă mâna către copilul nostru, dar nu a putut ajunge. Copilul rău a fugit, şi aşa s-a putut ridica cel mic, destul de abătut pentru că nu înţelegea ce s-a întâmplat. Are fruntea plină de mici zgârieturi de la aşchiile din lemn. Incidentul a durat câteva secunde… Acelaşi copil, cu câteva minute înainte, luase la rând toate construcţiile astea pentru copii mai mici, fugind de colo-colo şi secerându-i pe cei mici.
     Soţul a vrut să ia acel copil de mână şi să mergă cu el spre părinţii lui, dar i-am spus să-l lăsăm în pace şi să plecăm. Nu sunt convinsă că am făcut bine, pentru că ştiu că aşa voi face de fiecare dată, decât să văd alte nenorociri, voi căuta întotdeauna un loc mai liniştit, sau ne vom juca singuri… Poate că eu am greşit, şi părintele acelui copil (era însoţit de către tatăl său) ar fi trebuit să fie atenţionat, dar în clipa aceea m-am gândit că noi am observat acel copil darâmând din fugă (sunt convinsă că nu se gândea să joace popice cu ceilalţi, cred că era prea prins de jocul lui, dar la fel cred că tatăl lui ar fi trebuit să-l tempereze puţin) alţi n copii micuţi în tot acel loc de joacă din clipa în care am ajuns acolo, iar dacă tatălui sau nu i s-a părut nimic în neregulă, probabil că nici de această dată nu ar fi considerat că băiatul lui nu are ce căuta într-un loc de joacă pentru copii mici… 

     Mici incidente, accidente, sunt inerente, se întâmplă, dar dacă eşti lângă copilul tau, scad şansele ca el să lovească în joacă alţi copii sau să fie el lovit. Uite că nouă ni s-a întâmplat să fim la nici 50 de cm distanţă şi să nu putem interveni în nici un fel… acum mă gândesc că mai bine evităm jucăriile astea unde nu ai cum să supraveghezi/ însoţeşti copilul. Şi nu mi-e de alta, dar am văzut că de obicei, dacă un părinte nu a observat (sau poate a observat, dar nu-i pasă câtă vreme nu plânge al lui) când copilul lui a lovit, fie şi din greşeală, un alt copil, atunci când îi este atrasă atenţia, zice că nu se poate, copilul lui nu face aşa ceva şi nici n-a făcut vreodată, zice că eşti tu nebun, aşa că decât să îl aud pe celălalt suduind sau zbierând isterizat şi să sperie toţi copii care-l văd şi-l aud, mai bine îl las în banii lui şi pe dobitocul bătrân, şi pe copil, clar n-ai cum să-i explici vitei bătrâne că trebuie să-şi păzească odrasla, iar pe cel mic nu-l poţi corecta tu în două minute de stat în parc…

Un comentariu:

  1. off micutul... cred ca "atacatorul" avea experienta.
    si eu am acceasi problema sau poate sa zic mai bine - obsesie - cu genul asta de locuri de joaca. prefer sa-l las sa se joaca cand nu e aglomerat si sunt copii mai mari care alearga fara sa se uite in jur, iar unii parinti stau si n-au nici o treaba. prefer sa ne plimbam decat un loc de joaca, dar el cerea (asta cand ajungeam prin parc pana sa ne mutam la tara). si acum cand mai mergem printr-un parc eu tot cu inima stransa stau sa nu-l vad in nas sau imbrancit de un altu'. ei cresc si noi tot mici ii vedem...

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...