sâmbătă, 14 septembrie 2013

Hostess/ sampling/ promovare și... tute

      Pentru că ieri m-am smiorcăit, astăzi dezvolt tema; mă irită îngrozitor promoterii din magazine. Ei, atitudinea lor, vorba lor... (LE: pentru toanta de mai jos: vezi c-am zis "unele", nu toate?)
      La cosmeticale/ produse de beauty/ îngrijire/ igienă sunt numai fete, don'șorici, da' eu prefer să le spun copilițe, dacă nu chiar mucoase. Unele își merită din plin caracterizarea asta. Rar am întâlnit o "promoteriță" plăcută, care chiar să mă facă atentă la produsul prezentat, să pierd n minute din timpul pe care aș putea să-l pierd în n alte moduri, mult mai tentante, ba, și mai bine, să mă convingă să-l iau acas', și care, să pară chiar ea încântată de produsul ăla, chiar crede că-i bun de ceva.

      Ok, dacă nu crezi în el, folosești altceva, încearcă să nu arăți treaba asta, să nu se vadă pe fața ta că nu dai doi bani pe acel produs, că faci de promoterita să scoți bani de-o juma' de pantof, că nu știi prea bine nici tu ce tre' să faci acolo. Dacă nu știi, îți zic eu: vinzi! Ok, poate e și greșeala mea, pentru că o fătucă culeasă de pe stradă, venită și ea să facă un leu în vacanță, nu este consilier de beauty, sau consilier de dracu' s-o ia, da' idioții ăștia care plătesc tuta să stea înțepenită acolo, să facă bine să aleagă unele care să aibă și câteva circumvoluțiuni pe creier, să le spună două vorbe despre produsele alea și să se asigure că fătucile astea sunt capabile să lege două vorbe articulate, ori să învețe poezia. Degeaba angajează una scoasă din Playboy și o pune să vândă produse pentru femei! Credeți-mă: nu mă uit la bucile ei și la țâțe când vreau să-mi cumpăr un deodorant, nu mă uit la ea în general, sunt femeie, nu vreau s-o impresionez, nu vreau numărul ei de telefon, nici s-o scot la cafea... Da, sigur, mă interesează să fie îngrijită, curățică, dar... nu dețin studio de videochat, vreau să-mi cumpăr un deodorant, o cremă, o ojă, un rahat... Undeva sigur e o confuzie. Nu mă convinge una și arogantă, și bătută în cap, și spoită până la oase, să cumpăr ceva. Și mai sunt și alea cu sprâncene tatuate oribil, molozite pe față cu boieli, spoieli și tencuieli, care încearcă să-ți vândă diverse creme-minune pentru față.
      Frate, voi nu le vedeți în ce hal arată când le angajați? Adică, pe bune, nu le vedeți? În primul rând că nu poți să ghicești nici care-i culoarea naturală a tutei, apoi de sub stratul de tencuială se ghicesc craterele și vulcanele, și voi credeți că aia convinge pe cineva că gelul vostru de curățare în profunzime a tenului e bun de ceva? Aia vrea să vândă produse pentru îngrijirea tenului, și ea e cu fața ascunsă sub trei tone de fdt și bombardată de acnee? Și sunt atâtea fete cu o piele superbă, frumoase... Mah, dacă văd una cu un ten curat, frumos, sănătos, și aia îmi zice că numa' x produs folosește, știe să-mi zică și două boabe despre el, aia mă convinge, da' nu bagaboantele astea proaste cu crengi, urate'n spume, tupeiste, arogante... și ieșite la agățat, că să nu uit.
      La produse pentru păr găsești tute cu părul ars de vopsea, placă, vopsite oribil, pieptănate cu pisica turbată șamd, la creme de epilat am văzut pe una cu o blană pe mâini de ziceai că-i vârcolac, la produse pentru îngrijirea danturii numa' d-astea și d-ăia cu dinții stricați etc, etc; am întâlnit promoterițe de o aroganță fenomenală, și cu un vădit dispreț față de interlocutori și produsele pe care încercau să le promoveze, prea ieftine pentru ele, deci astea care s-arată interesate sunt niște sărăntoace, n-au valoarea lor și e musai ca sărăntoacele să simtă treaba asta. Băi, pe bune, aveți de unde alege, de ce luați taman tute d-astea, chiar nu le vedeți? Sau poate nu vă interesează, doar plătiți campania, și ceva tre' să iasă. Un feedback, ceva, cereți? Bine, sigur, e posibil să fie și ăla scos din burtă...
*
      Înainte să plec în concediu am trecut prin supermarket să-mi cumpăr diverse. Aveam nevoie și de niște creme cu spf. Întâmplarea (sau sezonul) face că au fost niște campanii cu promoteri, materiale promoționale, parcă să zic că a fost Farmec, și Nivea (sigur Nivea, nu rețin ăilalți ce-au fost). Nivea voiam să cumpăr, la raft la Nivea am mers, și, a dat peste mine fericirea de-a interacționa cu o promoteriță d-asta de-mi venea s-o strâng de gât, numa' că n-ajungeam până acolo, pentru că era o ditamai girafa de se uita în jos când vorbea cu mine, era și cocoțată pe niște platforme de juma' de metru, cât paratrăznetu' era fata... Deci, deja era între noi o distanță, să se vadă bine: ea suuu-u-us, eu jooos, am pornit cu dreptul [a nu se înțelege că am eu complexe]...
      Pe stativul pe care-l străjuia zuzi asta erau două tipuri de creme pentru copii. Una ceva mai mare, la vreo 200 de ml, și una mai micuță, dracu' mai știe cât avea. Între ele erau diferențe serioase și de preț, și cantitative, și fps-ul mamei lui, și voiam să văd și lista de ingrediente. Mă trezesc brusc cu fufa asta, moț, postată lângă mine, și turuind, de nu-mi mai auzeam nici gândurile. Întâi că n-am văzut-o din prima, că și asta stătea băgată pe după alt raft [bag de seamă că e o strategie asta: te lasă să te apropii, cât să ghicească dacă ai vreo urmă de interes față de produsele pe care le păzește, și taman când credeai că ești singur, sare zuza la atac și te înhață], dacă o vedeam, o ocoleam... Deși parcă să zic că am văzut-o întreținându-se cu ăla de la pază, da' mă rog, nu mă privește. Așa, cum ziceam: se postează zuzi lângă mine, îmi dă binețe și-mi zice că dacă iau orice produs de la raftul ei primesc un cadou de la Nivea, da' tre' să mă duc cu bonul de la casa de marcat pe nu știu unde prin magazin, și acolo primesc cadoul (cred că știți procedura). Pe mine mai puțin mă interesa cadoul, bine, sigur, este un bonus, dar eu voiam o cremă, și, toantă ce sunt, în mintea mea zic că mai bine o întreb pe zuzi asta direct și mai scutesc niște timp, că doar n-are cum să nu știe ce are la raft. Oh, mama (replica lui Johnny Bravo, așa tre' să sune)! S-a blocat fătuca!  Și chiar s-a făcut liniște. S-a gândit ea preț de câteva momente, după care cred că și pe ea a deranjat-o liniștea, și mi-a răspuns senină că nu-i nici o diferență afar' de preț și cantitate. Tuta de io, îi zice ăsteia: bine, dar aici e fps pan' la cer, aici e mai mic, ăsta costă atât, ăla atât... Mai bine tăceam, că zuzi, zice grăbită, dar triumfătoare, de parcă a câștigat la loto: da, sigur, astă-i diferența, și înhață unul dintre ele și mi-l vară în coș.  I-am mulțumit, am luat eu și cel de-al doilea produs, și m-am vârât pe undeva să cercetez mai îndeaproape. Nu m-a mulțumit ce-am văzut, le-am lăsat și eu în altă parte (de raftul cu pricina nu te puteai apropia, pen' că dădeai iar cu ochii de toantă asta, deși, acu' dacă stau să mă gândesc, chiar nu mă înțeleg cu "jena" mea) și am început să caut altceva. Dau peste o altă promoteriță, da' asta a fost mai blândă, a văzut că nu mă interesează produsul ei și nu a mai insitat, mai ales că a fost amabilă, m-a întrebat ce caut, i-am spus, a spus că firma pe care o reprezintă nu are așa ceva, mi-a recomandat ea nush ce alt produs de gen care se apropia de ce visam eu și m-a lăsat în durerea mea. Drăguță, oricum...
      Așaaa... În final, cumpăr tot un produs Nivea pentru băieții mei, altul, alt producător, pentru mine. Cea mai tare fază a fost că apoi ne-am oprit să luăm "premiul" și dăm exact peste zuza toantă, care zuza mă și ceartă că n-am luat produsul ei, l-am luat pe cel al colegei de promoție. WTF??? Deci, vă zic că am zis că nu-i adevărat ce mi se întâmplă. Vaaaai, văi... Mai bine mă lipsesc.
      Habar nu aveam că Nivea avea în clipa aia doi promoteri în magazin la aceeași categorie de produse (erau la d-astea pentru plajă), habar nu aveam că cei doi promoteri sunt la concurență, dracu' să-i ia, cu tot cu ce aveau de împărțit, da' după ce că nu știau absolut nimic despre produse, erau puse acolo să defileze în curu' gol prin magazin (cu niște fustițe care abia le acopereau bucile), cu tatili p-afar' (carlanca asta de m-a certat), boite, spoite și tencuite de cre' că nici alea de pe centură nu umblă așa (bine, alea știu sigur că nu se uită nimeni la fețele lor), mă și ceartă pentru că în cele din urmă, am cumpărat tot un produs de la firma lor... Ok...
      Ah, și să nu uit, că tot în ziua aia era campanie și la gelul ăla de dus care împânzise și blogosfera acu' două luni, o lună și ceva, ăla de te spăla singur și fără apă. Mă mai prinde și zuza aia (asta era dezbrăcată de-a binelea, într-un halat de baie, albastru-nivea), da' lu' asta i-am zis că nu mă interesează și n-a mai insistat (p-asta n-o înjur).
      Deci... da. Ce să zic?

2 comentarii:

  1. De ce sa nu citesti comentariile?Crezi ca daca jignesti o "fatuca" esti mai destept?Sau esti genul de carcotas care se amuza de munca altora..pt ca si samplingul/promoter. este o munca..Deci gandeste inainte sa scrii comentarii rautacioase,pt. ca vezi tu frate..nu cred ca esti mai presus de altii..si apropo ,eu nu fac sampling,sunt bugetara..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am zis eu ca nu este o munca? Si prostitutia este o meserie cinstita: prestezi, esti platit(a) pentru serviciul prestat, deci care-ti e problema, caci, dupa cum vad ca n-ai priceput, nu de "munca" lor (a promoterilor) m-am impiedicat, ci de obraznicia, prostia, aroganta si tupeul unora (vad ca nu bagasi de seama ca nu le-am varat pe toate in aceeasi oala). Si daca tot te-ai deranjat sa dai pe la mine, sa citesti ceva si sa nu pricepi nimic, frumos era sa te si semnezi...

      Ștergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...