V-am mai povestit eu cum se face trierea deşeurilor în zona în care locuiesc, cu nenii ăia care vin şi scormonesc în cuve şi tomberoane, pescuiesc dozele din aluminiu, PET-urile, lemne, fiare etc. Pe de-o parte este un lucru bun ceea ce fac ei, pentru că recipientele din plastic ocupă foarte mult spaţiu, nimeni nu se gândeşte să le plieze/ turtească, la fel şi cutiile pentru pentru lapte… După ce trec ei, se golesc cuvele considerabil. Partea proastă este că scot gunoaiele din cuve şi le împrăştie pe toată strada…
Partea şi mai proastă e că ieri era să mor de spaimă de-adevăratelea, şi nu-s eu aia care să se sperie cu una, cu două. Dimineaţă, devreme, linişte, nici ţipenie de om, nici picior de câine sau de mâţă, Violeta… duce găleata la gunoi. Cum meditam eu la nemurirea cărăbuşului – nu mă gândeam la absolut nimic - fix când să răstorn conţinutul, aud o voce care-mi cere sticla. Am înţepenit, am simţit că-mi îngheaţă mâinile şi picioarele, cre’ că m-am făcut verde-albastră. Când m-am dezmeticit, m-am întors spre voce, şi când m-am întors, am înţepenit iar, da’ de data asta nu ştiam dacă să râd, să plâng sau să-i dau drumul pe crac…
O femeie se vârâse cu totul într-o cuvă din aceea metalică şi scormonea după ce scormonea ea acolo, a văzut că aveam un plastic şi l-a cerut. N-am ştiut cum să reacţionez, ce să-i spun. Cred că a avut noroc, că poate altul punea mâna pe un lemn şi-o lăsa lată, şi sinceră să fiu, şi mie mi-a trecut prin cap să-i pun găleata pe cap.
În alea câteva secunde până să-mi dau seama ce se întâmplă, cred că mi-au trecut prin cap toate bazaconiile posibile, mi-a venit să urlu şi nu ştiu de ce n-am făcut acolo o criză de isterie… Îmi tremurau atât de tare mâinile şi picioarele, încât când am ajuns în casă m-am aşezat pe jos şi acolo am rămas vreo 20 de minute.
