Dacă mie mi-e rău, nici ţie să nu-ti fie bine!

     De câte tragedii este nevoie, pentru ca lumea asta care înjură şi scuipă pe cine poate, să se trezească? Băsescu ne-a învăţat să-i scuipăm pe medici, pe farmacişti, pe profesori pentru că sunt nişte şpăgari, şi pentru că ei aşteaptă să le dăm ceva în schimbul atenţiei lor sporite, a învăţat oamenii cum să se invidieze unii pe alţii, cum să se uite unii în ograda altora şi să-şi dorească rău: dacă mie mi-e rău, nici ţie să nu-ti fie bine, dacă eu pot să traiesc cu puţin, tu meriţi şi mai puţin. Şi tot Băsescu ne-a zis că dacă nu ne place, să ne cărăm de aici. Vrea să rămână el cu elitele lui, în ţara asta de mâna a doua, fără cetăţenii ei de mâna a şaptea plecaţi prin alte ţări.
     Nu este vina medicilor că spitalele n-au fonduri, că aparatele sunt uzate moral şi tehnic, că se fac improvizaţii, la fel cum nu este vina farmaciştilor că sunt mai mulţi oameni bolnavi decât poate acoperi “plafonul” şi lipesc pe uşa farmaciei hârtii pe care scrie mare, cât toate zilele: “Plafon depăşit. Nu mai eliberăm reţete compensate”. Nu medicii sunt de vină că stai cu orele în sala de aşteptare de la medicul de familie chiar dacă ai programare şi în faţa ta intră 15 inşi peste rând; după ce te umpli de nervi că ai pierdut o zi întreagă pentru o consultaţie, vezi pe uşă un afiş pe care scrie că angajaţii de la nu ştiu ce firmă au prioritate. Au, pentru că firma lor a semnat un contract cu doctorul ăla, pe când tu… Plăteşte “casa” pentru serviciile pe care ţi le prestează doctorul, şi “casa” plăteşte când vrea burta ei, în ordinea pe care burta ei o aprobă.

     E bătaie de joc, dar nu doctorii îşi bat joc de noi. Noi ne batem joc şi de ei, şi de noi. Cine are impresia că dacă îi bagă asistentei 5, 10, 50 de lei în buzunar, ea o să fie mai grijulie cu el decât cu restul lumii, se înşeală. Mai sunt încă 25 de înşi, care gândesc la fel. Îi tratăm ca pe curve: le dăm banii şi aşteptăm să presteze. Uite, fix aşa ne tratează şi “statul” pe noi, numai că ne ia banii şi ne abureşte cu diverşi care spun nişte poezii prin ziare şi pe la tv, şi noi punem botul ca proştii, încă n-am învăţat să rumegăm. Uite aşa ne joacă iscusiţii ăştia: ca pe mingile de tenis!

     Cum să nu fie sistemul de vină, când toata lumea care se prezintă la camera de gardă a unui spital primeşte tratament, îngrijiri, nimeni nu întreabă cine plăteşte asigurarea obligatorie de sănatate şi cine nu? Cum să nu poarte vina morală, pentru toate nenorocirile care se întâmplă prin spitale, armatele de secretari şi subsecretari şi toti miniştrii care s-au perindat de douăzeci şi ceva de ani încoace pe la ministerul sănătăţii? Toţi miniştrii au visat reforme, şi au “reformat” cadrele vechi, proptite acolo de mai-marii anilor din urmă.

     Ce rahat mai aşteaptă unii de la doctori, dacă aia mai au puţin şi muncesc pe daiboj în spitalele şi policlinicile de stat, şi pe deasupra trebuie să trateze pacienţii cu aer, pentru că în spital nu sunt bani pentru medicamente? Din rahat să facă bici care să troznească? Nu sunt nici instalatori, nici electricieni sau fochişti, nu sunt nici manageri (administratori) şi nu sunt ei directorii generali sau economici ai spitalelor, sunt doar medici.

     Nu ştiu ce să cred despre Colegiul Medicilor, şi deciziile pe care le-a luat de-a lungul vremii cu medicii care au greşit. Când auzeam pe la televizor despre pacienţii morţi din vina lor, şi că ăia se alegeau cu 10% penalizare din salariu pe trei luni, nu înţelegeam cum se poate ca unii care prin neglijenţa lor au ucis pe cineva, să fie “judecaţi” de un fel de “tribunal civil” care, pe deasupra să fie şi atât de blând… Cred că suntem duşi cu vorba, prostiţi după cum este nevoie de noi sau de furia noastră.

     Cert este că nişte copilaşi au ars de vii şi nu există consolare sau mângâiere pentru parinţii lor. Vinovaţi suntem cu toţii, pentru că acceptăm cârpelile şi improvizaţiile celor pe care îi doare la doi metri în spate de noi.

De ce?

De ce măsurile de reducere a salariilor bugetarilor, măsurile de reducere a pensiilor, a indemnizaţiilor de orice fel sunt aplicate imediat, fără drept de apel (este mai mult decât evident că orice discuţie, negociere, protest etc) este inutilă, iar miniştrii au două luni pentru a bălmăji (pentru că nu au nici cea mai vagă idee) nişte măsuri anti-criză?

De ce un ministru, care se presupune că n-a ajuns ministru pentru că este un prost neavizat, nepregătit, picat din lună ieri şi făcut ministru la ieri, două minute şi cincisprezece secunde în timp ce încă îşi mai sugea degetul mare de la piciorul drept, are cele două luni de graţie? Ca să ce? Nu a demostrat deja că este ineficient, incompetent, nul, vid în calitate de ministru?

De ce toată lumea (politică) se încăpăţânează să folosească sintagma “economia românească” atâta vreme cât aceasta nu există? În România economia este doar o noţiune. Nu există economie în adevăratul sens al cuvântului, iar ceea ce se numeşte în prezent “economie” trăieşte doar pentru că unii încă sunt suficient de inconştienţi încât să vrea strugurii la care cu greu pot ajunge! România este o societate de consum.