Dileme...

     Ce-ați mai făcut, ce-ați mai fumat, cum mai e vremea pe la voi, pe cine mai înjurați? Și eu la fel, mulțumesc de întrebare... Doar că eu am făcut și torturi în răstimpul ăsta. Vreo patru chiar reușite! Dacă n-aș fi modestă, aș zice că erau perfecte, păcat că s-au mâncat. Nu între ele, ci au fost mâncate... Am avut chiar și o comandă (mai multe de atunci, de fapt).
     Pfuai, ce emoții! Eram atât de chiaună când mi-a propus Icsuleasca, încât am acceptat pe loc. Înainte de asta țin minte că m-a întrebat dacă-mi place zmeura și-apoi m-am trezit că am acceptat să fac un tort. Cu zmeură. Mi-a trimis pe mail doleanțele dumisale, termenul limită, mențiunea ridicare personală... ce să mai, parcă eram cofetărie, afacere legitimă.

Lauda de sine si daca vreau pot (la un moment dat)

     Deoarece am aflat că pentru bucătăreala și alte  tortúri  ai nevoie musai de îndemânare, talent nativ și har, experiență, know how, mojo și... Am decis că-i cazul să sfidez soarta și să reiau încercările. Ce putea să iasă rău?
     Mie nu mi-a ieșit neam glazura, nu-i bai, mai încercăm... Ah, și am spart un pahar. Nu știu dacă are vreo legătură cu tortul, cu sorții potrivnici... Nici nu cred, l-am boscorodit pe Musiu Bâzdâc pentru talentul său nativ de-a lăsa diverse obiecte, în mod special dintre cele fragile, casante, în calea oricui, precis într-un loc în care-i greu de observat și extrem de ușor de dărâmat.
     Așa că mai jos se pot vedea două încercări chinuite și total lipsite de ceea ce se numește aspect comercial, însă destul de gustoase pentru una care nu cu multă vreme în urmă reușea să însiropeze un blat cu ceea ce ar fi trebuit să fie cremă...