Eu cunosc nişte bărbaţi adevăraţi care nici măcar la vaccinuri nu plâng: când vine asistenta cu seringa spre ei, chiar îi zâmbesc sfidător, strâng din dinţişori la înţepătură (mă rog, dacă au), şi după ce s-a isprăvit oroarea, cu un oftat care spune “a fost un fleac” îşi văd mai departe de suzetă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Botezatu, Bote e mai sensibil decât o suculentă uitată pe balcon când a dat frigul, da’ e mare gagicar. Sau cel puţin aşa îi fac reclamă unii, pe la teveu. Incitant, misterios, cu o tinereţe aventuroasă, e băiat lău: a făcut pârnaie, nu se bărbiereşte şi umblă veşnic descheiat la cămaşă, trei nasuri de la gât în jos, cu vedere la pieptul viril. Încă nu s-a plâns de dureri de şale, dar dacă mai umblă aşa dezgolit, iar începe să (se) plângă. La naiba, dacă e să crezi tot ce zice, ţi-e şi frică să stai lângă el, că dacă bese o muscă, te trezeşti că leşină craiul şi cade cu cracii în sus, îşi rupe o mână, sau face infarct… sau se sufocă şi te trezeşti că te pune să-l plăteşti de nou când îşi revine după ce apare la teveu. V-am zis că-i mai rău ca feonicsul. Acu’, de berbelit, eu aş zice că ori n-are bani de lamă, ori curge apă cu păr la el acasă, ori are tendinţe suicidale de la atâtea dezamăgiri în amor, şi de aceea fuge de lamă ca dracu’ de tămâie… Cu cămeşile descheiate… poate n-o fi avut bani de nasturi, deşi el se tot laudă că-i merg bine afacerile...Omu’ ăsta n-a avut zece minute adunate din apariţiile lui pe la teveu în care să arate fresh, odihnit. Poţi să juri că abia a coborât din aşternuturi: tras la faţă, neberbelit, deşucheat, sclipicios, abia scoate două vorbe tărăgănate mormăite-n barbă şi cu o voce stinsă de zici că nici n-a mai mirosit mâncare de două luni… ori de sărăcie, ori că-l chinuie un ulcer gastric şi-o măsea. Mie mi-e greu să-mi imaginez că l-au obosit muierile sau neşte chefuri, sau munca la o colecţie. Chiar nu ştiu cine pentru cine a fost mană cerească: Bianca pentru “Bote” sau…
