Pohta ce-am pohtit...

      De câteva sute de ani visez să consum niște midii... Gătite, nu crude. Îmi place și carnea crudă, dar... crud uscată, să zicem. Și afumată ușor, să nu uit. Și aici aș băga pastrama (porc, vită), slănina (cu un strop de șorici și un firișor de cărniță, numa' cât să nu fie monoton stratul ăla alb de zăpadă), asezonate cu piper, boia dulce/ iute, un iz de usturoi, și fumul... Uscate bine și... nu mă dau în lături de la carne crudă, însă mărunțită și amestecată cu săruri, ierburi și piperuri... însă în cantități mici. Dar să revin la isprava mea de azi: voiam o bucățică de porc, pe care am cumpărat-o, dar, ca de obicei, cu una plec în gând, și cu alta vin acas' ceea ce cauzează și la buget, și la timp petrecut în bucătărie. Da' de data asta n-a fost exclusiv vina mea, a fost vinovat musiu Bâzdâc, pentru că el a început primul!
     Așa, ca chestie, simt eu nevoia să precizez: m-am obișnuit să merg la cumpărături cu listă și cu burta plină, pentru că - se știe - foamea și pâinea (după unii) prostesc omu'. Ca de obicei, sunt parțial de acord: la un codru de pâine proaspătă, cu coaja crocantă și mirosind a drojdie n-aș renunța în ruptul capului, chit că mă fac cât malul, însă,, nemâncată la cumpărături nu merg pentru că întotdeauna ajung să cumpăr mai mult decât îmi trebuie și multe chestii inutile, dar asta e problema cu foamea: ai mânca și scaieți și ajungi să vâri în coș toate prostiile... Și uite așa am ajuns să mă încadrez binișor în buget, da' azi, după ce-am dârdâit dimineață în stație de stăteam numa' cu nasu-n batistă, iar la prânz am mâncat o salată de roșii peste care-am aruncat un praf de sare și un strop de ulei, cu caș zdrumicat și pâine prăjită... e cumva de la sine înțeles că cân' m-am văzut între grămezile de ingrediente îmi veneau numa' idei din burtă, nu din cap... Așa că cân' m-a tras de-o aripă jumătatea mai pofticioasă către pescărie, am cedat, am zis că treaba lui.