Se afișează postările cu eticheta Oriflame. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Oriflame. Afișați toate postările

luni, 18 august 2014

Pohta ce-am pohtit...

      De câteva sute de ani visez să consum niște midii... Gătite, nu crude. Îmi place și carnea crudă, dar... crud uscată, să zicem. Și afumată ușor, să nu uit. Și aici aș băga pastrama (porc, vită), slănina (cu un strop de șorici și un firișor de cărniță, numa' cât să nu fie monoton stratul ăla alb de zăpadă), asezonate cu piper, boia dulce/ iute, un iz de usturoi, și fumul... Uscate bine și... nu mă dau în lături de la carne crudă, însă mărunțită și amestecată cu săruri, ierburi și piperuri... însă în cantități mici. Dar să revin la isprava mea de azi: voiam o bucățică de porc, pe care am cumpărat-o, dar, ca de obicei, cu una plec în gând, și cu alta vin acas' ceea ce cauzează și la buget, și la timp petrecut în bucătărie. Da' de data asta n-a fost exclusiv vina mea, a fost vinovat musiu Bâzdâc, pentru că el a început primul!
     Așa, ca chestie, simt eu nevoia să precizez: m-am obișnuit să merg la cumpărături cu listă și cu burta plină, pentru că - se știe - foamea și pâinea (după unii) prostesc omu'. Ca de obicei, sunt parțial de acord: la un codru de pâine proaspătă, cu coaja crocantă și mirosind a drojdie n-aș renunța în ruptul capului, chit că mă fac cât malul, însă,, nemâncată la cumpărături nu merg pentru că întotdeauna ajung să cumpăr mai mult decât îmi trebuie și multe chestii inutile, dar asta e problema cu foamea: ai mânca și scaieți și ajungi să vâri în coș toate prostiile... Și uite așa am ajuns să mă încadrez binișor în buget, da' azi, după ce-am dârdâit dimineață în stație de stăteam numa' cu nasu-n batistă, iar la prânz am mâncat o salată de roșii peste care-am aruncat un praf de sare și un strop de ulei, cu caș zdrumicat și pâine prăjită... e cumva de la sine înțeles că cân' m-am văzut între grămezile de ingrediente îmi veneau numa' idei din burtă, nu din cap... Așa că cân' m-a tras de-o aripă jumătatea mai pofticioasă către pescărie, am cedat, am zis că treaba lui.

joi, 11 iulie 2013

Tus gel pentru pleoape & Mascara

Sursa: oriflame.ro
     Am incercat si tusul de pleoape gel de la Oriflame, ii zice Oriflame Beauty Studio Artist Gel Eyeliner.
     Vine intr-un recipient de sticla, "borcanel", cu capac cu filet, 3 grame. In cutiuta lui se gaseste si o pensulica mica, mica, in unghi, cica-i buna pentru o aplicare precisa. Mie imi pare cam grosolana, nu-i perfect taiata, nu-mi place, am incercat-o, si nu ma descurc deloc cu ea, dar, ca intotdeauna, am gasit eu ceva prin casa.
     Tusul: imi place. M-am pictat cu el la 05:30, la 20:30 tusul e tot acolo, intact. Voi mai cumpara chestia asta [sa vedem intai cat de repede se consuma - pe asta intentionez sa-l folosesc zilnic].

marți, 2 iulie 2013

Unghii

     Cu multa vreme in urma m-am laudat p-aci ca am cumparat niste minuni de la Flormar, o solutie pentru cuticule si un lac 4 in 1 (baza pentru unghii, previne exfolierea bla bla). Le-am folosit eu mult si bine si fara rezultate notabile, dar am perseverat in ideea ca la un moment dat se va vedea ceva... Ei bine, produsele s-au epuizat de ceva vreme, intre timp am incercat si altele, si uite asa a venit vremea sa-mi povestesc ispravile.

marți, 7 mai 2013

Alt tus...

     Pentru ca nu eram multumita de vechiul tus, Eyeliner Stylo de la Oriflame, am cumparat altul: de data asta am dat iama in catalogul Avon. N-am fost chiar multumita de cel de la Oriflame pentru ca nu era atat de rezistent pe cat crezusem (m-am orientat dupa descrierea din catalog, unde spunea ca rezista), la prima picatura de ploaie cazuta pe gene, s-a intins. Plusuri: culoare intensa, aplicare precisa, varf rezistent. Dupa descriere mi-am imaginat ca este rezistent, waterproof, tearproof. Nu este, si asta ar fi singurul minus din punctul meu de vedere.

duminică, 31 martie 2013

Oriflame

     In ultima vreme n-am mai iesit din sfera culorilor neutre, nude, pastelate, pale...
     Le-am vazut la o prietena, mi-au placut, asa ca le-am cumparat si eu.    
     Initial am fost oarecum dezamagita: aplicate pe piele abia daca se disting, nu rezista aproape deloc pe pleoapele mele. Cu primer, se schimba treaba: culorile se intensifica, machiajul este mult mai rezistent, nu se estompeaza, nu se aduna in pliu. Au o textura fina, sunt usor sidefii.

In poza mea fardul duo alb + verde arata ok, celalalt este un mov + roz, a iesit ca in poza din catalog, unde parea un maro...

duminică, 17 februarie 2013

Din nou despre primerul Essence

     Cam asa arata machiajul meu vineri, dupa vreo 14 ore... Suportul e cam ofilit, nu mai mascheaza nici mama machiajului cearcane si riduri, dar asta-i mutra mea, alta n-am.
     Am folosit primerul de la Essence, un mono Miss Sporty (un roz pal, Romance), paleta Radiance (varianta cu nuante de verde si mov) cumparata anul trecut cu nush ce revista colorata si cateva nuante dintr-o paleta pescuita tot cu o revista, anul trecut prin toamna... Pun eu poze cu ele cand voi avea timp. La Radiance mi-au placut foarte mult culorile, dar nu le-am prea folosit taman din motive de "adunat", desi sunt superbe, intense, te poti juca cu intensitatea nuantei, doar ca fiind culorile atat de puternice, se si vede ca dracu' orice imperfectiune. Bine ca m-am indurat sa le pastrez si nu le-am aruncat, cum fac de obicei... Am mai folosit tusul Eyeliner Stylo si Wonder Lash Dramatize Mascara. Poza e facuta la lumina becului, cu blitz, fardurile au o textura usor perlata, iacata de unde si luciul de fund de tuci uns cu untura. In realitate nu era chiar asa...

vineri, 26 octombrie 2012

Rosu si negru


     Bine ca mi s-a pus pata pe altceva… Daca tot a facut ravagii printre doamne si domnisoare, m-a lovit acum si pe mine: machiajul pin up, musai eye liner, musai ruj rosu. Prea complicat a fost cu rujul rosu, cre’ ca am cumparat pana acum vreo 15 nuante (exagerez, desigur, doar 9, hai 10, treaca de la mine), pe care asa cum le-am luat, le-am testat, tot asa mi-am cadorisit colegele.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...