Alte povesti despre zapada si zapaciti

     Știam deja că voi avea surprize luni dimineață, așa că am plecat d-acas' și mai devreme decât de obicei. Nu m-am chinuit mai mult decât anul trecut să ies din bloc, decât că de data asta mi-era să nu smulg ușa din țâțâni. N-am reușit s-o stric, se ține bine, așa că am plecat spre câmpul muncii (mai bine stăteam în cuibușor). Evident că prin zăpada până la genunchi. Plăcut sentiment să strici mis en place-ul anotimpului jucându-i în picioare imaculata și sublima lucrare perfectă, dar orice plăcere vine și cu un preț... Eh, pân' să ajung la balanță, parcă să zic că printre mulți de "dătengâtumătii" și "zgura" și "neamu' cui te-a...", mi-a trecut prin cap și gândul că dacă eram un picuț mai răsărită, nu cu mult, poate doar cu juma' de metru, pășeam și eu mai grațios, maiestuoasă siluetă de cocoară printre nuferi albi... Sigur că-s tot mică și bondoacă, nițel mai dospită după îmbelșugatele mese, decât că nu cocor (sau un cocor mai scurt în craci, mai dropie, așa), nici velier... Parcă să zic că șenilată, sau, să rămânem tot în sfera temelor acvatice, un spărgător de gheață.

Toate-s vechi...

 Frig, nu zic ba. Nu i-a mai luat p-ăștia ninsoarea prin surprindere [chiar de tot], da' atâta prostie cât am văzut/ auzit zilele astea... Știu că se poate și mai rău, doar nu-i ultima iarnă, asta dacă ar fi să fie prostia legată numa' de un subiect și-un sezon, da' prostia se vede și aude, nu are teme preferate, nu discriminează și nu lovește mișelește.

 Frigul a venit din Siberia, zăpada & ninsoarea tot de acolo, pesemne că rușii s-au ținut de bancuri văzând că avem scut anti-rachetă. Nu puteau să trimită și o vutcă, un urs polar, un pinguin, un ren?

 Încep și io să cred că o constipație, ceva, o fi la mijloc, văd că inventariază ăștia câți inși și-au rupt noada pe gheață: garantat cresc audiențele.

 S-a zărit cucurbeul, mă aștept să se zărească și aurora.

Dileme si ger...

     Azi, pen' că am avut minunata oportunitate de-a lua câteva zile din concediul rămas de anul trecut, m-am gândit să-l mut pe fiu-meu de la Dr. Bâzdâc (fosta doctoră și fără legătură cu Musiu Bâzdâc, nu-i fosta nevastă, io-s prima, sper că și singura, deci io-s Bâzdâc acum, ăleia tre' să-i găsesc alt nume, poate Somitatea Pielii Gâștei, ori ceva mai plastic, mai scurt și mai relevant), am reușit să prind o asistentă la telefonul policlinicii, așa că mi-am luat picioarele la spinare, cardul RATB, și-am purces la drum... Nu de alta, da' dacă ratam ocazia, dracu' știe când și pe la care Paști o mai prindeam.

Patinaj artistic si lacrimi inghetate pe obraz

     Pe 31 decembrie ale anului trecut mă îndreptam anevoioasă către scârbici, încotoșmănată în cele mai groase bulendre din casă, de ziceai că sunt deja la Pol, în nici un caz în București. Dacă au zis ăia c-o să fie ger de crapă pietrele, m-am gândit că n-o fi dracul chiar atât de negru, e ger de-o veșnicie în Siberia, și ăia tot nu pleacă d-acolo, însă m-am înfășurat în haine groase pen' că dacă o fi să pic, să pic pe moalele hainelor, nu pe moalele dosului meu pufos. Adică dosul să-mi pice pe puful hainei. Și ce să vezi, că a fost ger, n-au crăpat pietrele, iar eu chiar era să cad, dar n-am. Sau, dacă ar fi să fiu corectă, aproape am căzut. Eh, parcă nici așa nu-i corect: am glisat... Și nu pe stradă, ci în autobuzul pe-a cărui podea era gheață cam ca pe patinoar, doar că nu la fel de groasă și curată.