I need therapy?

     Dom'le, de când cu grupa pregătitoare... îmi vine să-mi iau câmpii. Nu e săptămână să nu vină fiu-meu plin de vânătăi. A venit într-o zi cu genunchiul vânăt și umflat cât un cartof... Ba, a venit și tuns de către un coleg de clasă...  Îi lipsea un ciuf de la tâmplă și juma' de breton...
     Am aflat explicațiile, am aflat care-i tulburatul, am aflat că și fiu-meu stă pe lângă copilașul ăla (bine, de fapt sunt trei "tulburați" de sâcâie ceilalți copii, care nu sunt mulți, sunt 29 în clasă, și din ăia 29, trei sunt zgubi). Au fost și accidente, că fugea cutare și m-am ferit de-am dat cu țurloiul în piciorul scaunului, că fugeam eu... da' alea-s limpezi, vinovat amețitul singur-singurel.
     Am răbdat cât am tăcut, da' când cu tunsu' mi-a sărit muștarul rău și-am pus mâna pe telefon s-o sun pe "doamnă". Nu m-a dus mintea la altceva, i-am răpit din timpul dânsei decât numa' ca s-o întreb ce dracu' să fac, căci nu știu cum ar trebui să rezolv situația, că după mine ie cam iexclus să mă țigănesc cu taxul plodului, exclus să ciumpăvesc tulburatul ori să-i cârpesc două perechi de palme, ori să-l civilizez eu, căci după unii și eu tot din copac am picat, ce dacă era esență tare...  decât că ceva tre' să fac și aș vrea să mă ajute ea cu un sfat (ce idee proastă).

Student la una minus una... si barfe (luuung)

     A venit și ziua întâlnirii flăcăului meu cu școala. El destul de încântat, eu traumatizată, tasu exasperat. Despre cel mic n-am ce povesti afar' de faptul că-i încântat, mulțumit; despre tasu n-o să povestesc decât că era mult mai emoționat decât fiul (care fiu, era doar nerăbdător și curios), de ziceai că merge el la școală, nu cel mic. Despre mine... Tre' să spun că am adunat o mulțime de temeri, mai ales după ce-am tot auzit de pe la alți părinți, povestea cu "doamne" care mai de care mai cu moț. Am cunoscut-o și eu pe doamna lui fiu-meu și-am rămas cu o primă impresie foarte bună, mi-a șters pentru moment toate prejudecățile și ideile încolțite în minte.
     Ce m-a dezamăgit... părinții. Nu toți, doar majoritatea. Nu puține au fost momentele în care mulți părinți au uitat că nu-s singurii părinți, la fel cum au uitat că nu-s doar copiii lor în clasă/ școală.