Serbare... si ganduri razboinice

    Da, sigur asta citiți peste tot: serbarea de sfârșit de an a cărei odrasle. Na, că și a mea a avut parte de treaba asta. Dacă mă întrebi pe mine, nu-i văd rostul, da' parcă-mi amintesc că și eu așteptam serbarea ca pe un eveniment extraordinar de extraordinar, da' zici că după un an de muncă, tre' să și sărbătorești ceva, pe modelul "dacă iau și examenul ăsta, îmi bag picioru', dau foc la cărți". Așa că și prichindeii de unaminusuna au sărbătorit ceva. Nu știu ce, fiecare odraslă sărbătorește ceva. Fiu-meu se bucură că a scăpat de teroristul M., un copil despre care aș spune că este tulburat grav. Decât că, ce să vezi, "toleranța" declarată se schimbă atunci când ți se întâmplă ție. Ăsta-i copilasu' cu vocație de bătăuș, care n-a ratat ocazia de-a juca în picioare fiecare băiat din clasă, p-al meu l-a călărit de vreo două ori până acu', iar de lovit... Da, sigur, să-i ajutăm să învețe să socializeze, să se integreze și bla-bla, decât că io nu-s dispusă să fac din fiu-meu experiment social, cu el pe post de eternă victimă... Of course că cică tre' să-l lași să se descurce și să-și rezolve singur problemele... [până când?]

I need therapy?

     Dom'le, de când cu grupa pregătitoare... îmi vine să-mi iau câmpii. Nu e săptămână să nu vină fiu-meu plin de vânătăi. A venit într-o zi cu genunchiul vânăt și umflat cât un cartof... Ba, a venit și tuns de către un coleg de clasă...  Îi lipsea un ciuf de la tâmplă și juma' de breton...
     Am aflat explicațiile, am aflat care-i tulburatul, am aflat că și fiu-meu stă pe lângă copilașul ăla (bine, de fapt sunt trei "tulburați" de sâcâie ceilalți copii, care nu sunt mulți, sunt 29 în clasă, și din ăia 29, trei sunt zgubi). Au fost și accidente, că fugea cutare și m-am ferit de-am dat cu țurloiul în piciorul scaunului, că fugeam eu... da' alea-s limpezi, vinovat amețitul singur-singurel.
     Am răbdat cât am tăcut, da' când cu tunsu' mi-a sărit muștarul rău și-am pus mâna pe telefon s-o sun pe "doamnă". Nu m-a dus mintea la altceva, i-am răpit din timpul dânsei decât numa' ca s-o întreb ce dracu' să fac, căci nu știu cum ar trebui să rezolv situația, că după mine ie cam iexclus să mă țigănesc cu taxul plodului, exclus să ciumpăvesc tulburatul ori să-i cârpesc două perechi de palme, ori să-l civilizez eu, căci după unii și eu tot din copac am picat, ce dacă era esență tare...  decât că ceva tre' să fac și aș vrea să mă ajute ea cu un sfat (ce idee proastă).

Grupa 0/ pregătitoare...

     Am  fost cu Bâzdâcel la evaluarea psiholulu... Mă rog, nu-mi mai dau cu părerea, da' tre' să trăiască și ăștia cu after-schoolurile cumva.
      Alta vreau să povestesc: ne-am dus taman la curu' pământului pentru evaluarea asta, într-o zi pișăcioasă, friguroasă și-am traversat tot orașul din Melitari până-n nuștiucumsenumeșteacolo, cre' că pe lângă Fundeni, da' mai bine nu mai presupun pen' că nu știu nici măcar unde vine pe hartă... Trecem peste, c-am făcut-o numa' o dată, nu se mai repetă.

Doamna invatatoare, pe vremea mea si Richard al II-lea

     Nu stiu cum mai este si ce se intampla mai in scolile romanesti. Stiu din auzite, de la prieteni, colegi. Eu inca n-am ajuns cu cel mic, abia anul acesta vom merge in nustiucumsemainumeste clasa aia de dinainte de clasa I. Daca as avea mai multi bani, l-as da la o scoala privata, insa nu am, mergem la stat. 

    O prietena, mi-e si colega, locuieste intr-un orasel de pe langa Bucuresti, are o fetita in clasa a II-a la scoala din localitatea respectiva. Imi povesteste ca nu poate tine pasul cu ceilalti parinti din clasa atunci cand vine vorba de contributii si cadouri, merge pe clasicul buchet de flori, un martisor mai de doamne-ajuta si cam atat. La ei nu se strang bani de cadouri la gramada, e fiecare pentru el, si chiar se intrec in "atentii". Daca a venit una cu un buchet de trandafiri, alta vine cu TIR-ul adus direct din Olanda, si un stripper care sa-i ofere doamnei buchetul, daca una aduce o bratara din argint, alta ii aduce un set de bijoux-uri, din aur de coispe K. Imi povestea cu ce "atentii" vin ceilalti parinti, cat de amabila este "doamna" cu copiii celor care "daruiesc": p-aia de la care a primit, ii mangaie pe crestet, astialalti nu exista.

Prima zi de scoala, ieri si azi

     Vreme de 17 ani (punand la socoteala si facultatea, chit ca n-am dat niciodata licenta), am trait emotiile primei zile de scoala. Tre' sa recunosc ca nu ma prapadeam de dorul colegilor, ori al cladirii scolii, ori al scolii in sine, iar daca stau sa ma gandesc si mai bine, profesorii ar fi in capul listei "de cine nu-mi era dor".
     Ce-mi placea mie la 15 septembrie? Afar' de situatia in care 15 pica intr-o zi nelucratoare, sa zicem sambata, si se amana "cinspe" pan' la un termen potrivit, gen zi de luni, imi placea tare mult saptamana de dinainte, pentru ca primeam de la ai mei creioane, acuarele, tempera, rigle noi (desi le pastram si intretineam destul de bine si pe cele vechi). Ai mei cumparau cartile (nu era balamucul asta cu enspe mii de manuale alternative, de nu stii precis ce sa cumperi nici la doua saptamani de la inceperea scolii). Maica-mea le aducea dimineata devreme, inainte sa plece la servici, pana a ma trezi eu. Le gaseam frumos ordonate pe birou, mirosind a hartie noua si a cerneala... Placut miros. Cum dadeam cu ochii de ele, le rasfoiam sa vad ce ma asteapta, ce noutati aduc. De departe cele mai  interesante erau cele de biologie, anatomie & zoologie.

Revedere & amintiri (nuvela despre... nimic)

     De curand l-am vazut pe strada pe fostul meu profesor de sport, din generala. Desi imi venea sa ma fac ca nu-l vad, ori ca nu-l recunosc, mi-a scapat un "buna ziua" cand am trecut pe langa el... Nu m-a recunoscut, eh, nu-i bai... La varsta lui si la cate sute de "loaze" i-au trecut prin catalog, e de inteles. Ei bine, daca el mi-a uitat mutra [care nu s-a schimbat prea mult], eu nu l-am uitat... Cu ocazia "revederii", mi-am amintit si de profesoara de muzica din generala, pe care o iubesc la fel de mult, ca si pe el.
     Asta de muzica avea o vorba, de fapt doua: "papagalilor" si "paraziti ai societatii".