Poftind la pediatru...

     Tragedie mare pe capul meu cu un an şi ceva în urmă, când s-a retras din activitate pediatrul la care aveam înscris copilul: ce ne facem, unde găsim altul, pe cine să întrebăm? Pediatrul, cum s-ar spune “vechi”, era la mama naibii, în alt capăt de oraş, dar mergeam după el şi-n gaură de şarpe. Ei, dacă el s-a retras, am încercat să găsim unul mai aproape de casă, nu mai avea rost să batem tot oraşul.   

     În apropierea casei avem o clinică privată care pe site se laudă cu pediatri, ţâşpe mii de analize şi explorări funcţionale şi alte vise, printre care şi un abonament pentru persoane fizice (ulterior am descoperit că nu au aşa ceva, au doar oferte pentru firme) şi am zis noi că n-ar strica să ne interesăm.

Am fost şi eu acolo

Am fost şi eu acolo pentru copilul meu și pentru toți copiii din țara asta! Aseară aveam emoţii, azi-dimineaţă aveam îndoieli.
Când am ajuns acolo am simţit pentru a nu-ştiu-câta oară ca românii sunt egoişti, nepăsători, nereceptivi, egocentrişti. Erau prea puţini oameni şi pui de oameni! M-am simtit copleşită, insignifiantă şi efortul meu şi-al altora l-am considerat inutil. Am fost şi cu copilul (are un an şi şapte luni); am stat acolo aproape o oră. Nu-i mult, pentru ca tot atât ne-ar fi luat şi o plimbare afară… Am plecat repede pentru că s-a plictisit flăcăul de stat pe loc sau în braţe, el este obişnuit să se mişte.
Era frig, ploua, bătea vântul, dar am stat ceva mai feriţi şi ne-am îmbrăcat potrivit cu vremea. Dezamăgire. Lehamite.
Pe drumul spre casă m-au incercat tot felul de gânduri: cum putem răsturna lumea o mânuţă de oameni? Felicitări însă celor care au fost acolo pentru copiii noștri și copiii voștri fără să se gândeasca cine şi câţi bani primeşte.