Mistere, mistere...

     Pe strada mea nu-s copii: numa' nepoți, ceea ce se traduce prin faptul că nici părinți nu-s, sunt numai bunici. I-adevărat că și bunicii sunt părinți, dar nițel mai părinți decât restul... În lipsă de nepoți, ori când nepoții se află la domiciliul de drept, nu la "casa de vacanță", bunicii sunt oameni obișnuiți care-și reiau preocupările obișnuite, tabieturile temporar întrerupte. Dacă erau bunicuțe de Berceni, clar mă distram, da' cre' că m-am mai plâns pe undeva că astea-s cochete, mult prea politicoase, cizelate, scorțoase și protocolare pentru gusturile mele... Astea-s croite pe modelul "dacă nu ne prezintă nimeni, nu ne vorbim". Chiar dacă mor de curiozitate (și ele, și eu)... Noroc cu doamna R., care o cunoștea pe mătușă-mea, erau prietene: m-a introdus oarecum în cercurile de distinse nemuritoare și reci (dacă te uiți mai atent la unele dintre ele, chiar te întrebi ce le menține în mișcare)... Asta înseamnă că nestematele doamne îmi întorc salutul și... cam atât.

     Sunt de modă atât de veche, încât abia ce-au renunțat la mănușile de ațică (de vreo doi ani, nu de mult), la dres încă nu, dar constat că nu-s chiar atât de conservatoare din moment ce dețin dresuri decupate...  Mă rog... Acu' tre' să iau în considerare bisericeala de sâmbătă și p-aia de duminică. E un soi de socializare... Da' e cam greu cu sâmbăta, că la mine e zi de șmotru: piață cu noaptea-n cap, bucătăreală și... șmotru. Probabil că d-aia n-am mai văzut-o prea des la față de atunci pe madam R., explic imediat de ce: a venit într-o sâmbătă dimineață la mine cu un castron plin cu sarmale (parcă să zic că de moși), și niște pâinici de casă. Un deliciu, pentru că sarmalele erau fierbinți, pâinicile proaspăt scoase din cuptor. Sigur, am invitat doamna în casă, însă, nefiind pregătită pentru vizite și pomeniri, la mine se auzea pe-o parte de apartament slujba de la biserică (au stație de amplificare), și pe alta ceva ACDC, și fiu-meu cântând la el în cameră I Wanna Rock, iar pe fundal, tot de afară, miorlăit de pisici în călduri... N-are rost să vă spun ce mutră avea nestemata, da' cre că vă puteți imagina.
     Acu', e posibil ca mătușă-mea s-o fi reținut mai mult pe madam R. cu vreo cafea, un lichior, o vișinată, dar cum mătușă-mea nu mai e p-aci s-o întreb, iar când trăia, n-a binevoit să mă inițieze în tainele dumneaei, n-am de unde să știu... Bine, nici când trăia nu vorbea prea multe, fiind foarte discretă din fire. Chiar nu știu să fi avut prietene apropiate în anii din urmă, iar pe cele pe care le știam eu... le mai vizitam împreună la Sf. Vineri, și apoi plecam. Doar noi două, desigur.
     Știu și că ceva antipatii avea ea, dar, iarăși, era astfel construită încât n-am auzit-o niciodată spunând ceva negativ la adresa cuiva, chiar dacă avea motive, iar acestea erau mai mult decât evidente... Nici să-njure n-am auzit-o. La un moment dat, când vorbeam noi despre moarte și alte d-astea, îmi spusese că, dacă se poate, vom cotinua noi conversațiile noastre cumva. Iaca, nu se poate, bag de seamă că-i gros tavanul, căci toate întrebările mele rămân fără răspuns... Ori poate n-o avea mătușă-mea chef de conversație, că-i cam era dor de mă-sa, de sor-sa, tanti Sia și câte tante or mai fi...

     Aș putea muri de plictiseală, da' noroc că-mi fac de lucru și-mi trece repede. Oricum nu-s ele chiar decise să mă accepte, mai ales că nu am mușcate în geam. Nici n-o să am vreodată, pentru că nu mă pot apropia de ele fără să sufăr trei zile după nefericita întâlnire. Pe urmă, mai e și alt motiv: fără să vreau, da' n-am ce face, și nici nu intenționez să-mi schimb traseul, mă intersectez cu pâlcuri de neadormiți d-ăștia care mișună de cum și-a mijit soarele genele, iar drumul meu trece exact pe lângă locul lor de întâlneală, o răscruce de drumuri. I-am văzut eu că se adună, și chiar mă întrebam ce dracu' poa' să caute dimineața, la 6 și ceva p-afară, fără cățel, fără purcel. Nu se mai pune problema unor amantlâcuri, ca-n vremurile lor bune, pentru că... pentru că d-aia, așa că chiar îmi frecam creierii încercând să ghicesc ce vânturi îi poartă. Sigur, nu m-am holbat niciodată, mi-am continuat netulburată drumul ca și când nici nu i-aș fi observat, în vreme ce ei se prefăceau că nu se așteaptă unii pe alții la colț de stradă... Mă gândeam c-o fi fost seara de poker pe dezbrăcatelea (puțin probabil la cât de mult se străduiesc să-și țină pieile zbârcite în frâu), de canastă, dar și asta era o presupunere greșită, pentru că era evident că nu se duc spre cășile lor...

     Săptămâna trecută am căzut din pat, nu știu ce naiba s-a întâmplat de n-aveam stare, și-am plecat mai devreme la lucru: tot cuconetul era la pândă, inclusiv madam R., dar dânsa, în halat din catifea vișină putredă, papuci moi de casă, din piele întoarsă-antilopă cu inserții de catifea vișină-putredă (datează chiar din vremurile celebrei Antilopa, doar că-s foarte bine conservați, nu se observă că-s atât de... vintage, dar sunt foarte frumoși, eleganți, chic), părul vâlvoi (pe semne că n-apucase să-și netezească podoaba capilară după ce și-a scos zbârligoanțele), bântuia prin antreu, da' nu-și dezlipea ochii de geam, privind nerăbdătoare în direcția "punctului de întâlnire". Destul de stânjenită de prezența mea și de ținuta în care se afla (am impresia că și fără placă), mi-a dat binețe și m-a rugat să-i salut în numele dânsei pe cei de la fața locului, cât timp dă ea o fugă pân' la scara doi, unde șade pitită pricina acestor plimbări matinale, adică să-i țin p-ăia nițel de vorbă, și până-și revin ei din buimăceala pricinuită de salutul meu, madam R. lichidează stocul de lapte proaspăt muls, brânză, verdeață și ouă a numitei Tanti Ioana din... dracu' știe de unde, că n-am mai reținut numele localității de baștină a dumneaei.  Clar că m-am lins pe bot de socializare cu stafieții... Nu știu cum s-o scoate madam R., dar bănuiesc că vrăjmășia e mai veche din moment ce umblă cu tertipuri d-astea...  Sigur, aș putea oricând să-i întreb cine adună pet-urile goale din gunoaiele de la scara doi, dar tare-mi e teamă de vorbele de duh ale Ioanei, și, evident că știe câteva, din moment ce vaca ei da așa mare producție de lapte... Cică are numa' una.  Da'... știu și io dacă merită să atrag asupra mea toate furiile universului pentru două zile de canastă și ocazionale schimburi de politețuri dantelate...


LE:  Fără legătură cu povestea de mai sus: știți "Alternativa"(click pe link și găsiți poema) lui Ion Pribeagu? Iată și "ecranizarea":