Vanatorii zilelor noastre

     Pe un' te uiți numa' pilde și mustrări. Acu', na, depinde ce vrei să vezi și să auzi, da' când un specimen care practică un singur sport, și ăla este vânătoarea de case libere la supermarket în full gear de atletism profi plus recuzita de tânguieli "nu mai deschideți o casă, că stăm aicea de trei minute, e inuman", cât de inert să fii să nu bagi de seamă îngâmfarea și suficiența?

    Saga vânătorului de haleală la oferta și unelte de bricolaj continuă. Ai zice că chiar se sfârșește lumea și ăștia rămân nemâncați, era ultima lor dorință să moară măcar sătui, și nici de asta nu au parte. Marketul de lângă mine arată veșnic dezolant: rafturi goale, mărfuri răvășite, legume ofilite, niciodată nu-s deschise suficiente case, de mă gândeam cum naiba de nu se închide locația dacă nu gasesesti nici pâine? Ce vând ăștia, și de ce naiba mai vin atâtea termite dacă n-au ce cumpăra?

    Până într-o zi, când trezită prea devreme, am descoperit că ăștia deschid la 7. De la 5 patrulam prin casă fără să am ce face și mi-a venit ideea genitală să o bifez și p-asta: vizită matinală în XYX. 

Excelenta din pix

    Am mai povestit cum se desfășoară întâlnirile părinților cu profesorii, cel puțin din perspectiva mea, de părinte și fost elev, profesor nu sunt. Idioți sunt în ambele tabere, și nu puțini. Mă îndoiesc că am înțeles greșit care este rolul dirigintelui, ori al profesorilor, în general. Să fie ceva greșit că vreau respect reciproc, echitate, politețe, că mă aștept ca un copil trimis la școală să fie în siguranță și să poată să și învețe?

    În trecut, la ședințele cu părinții, am solicitat dirigintei doar să țină seama de faptul că există copii care constant deranjează orele de curs, nu de puține ori primind mesaje din partea altor profesori că în acele condiții nu se pot desfășura cursurile, am întrebat ce se poate face pentru a-i domoli. Răspunsul "doamnei" a fost că dânsa nu poate distruge viitorul acestor copii [cu o notă scăzută la purtare], care  poate vor dori în viitor să se orienteze spre o carieră militară. Alteori că rolul ei nu e de paznic sau de polițist, să facă anchete și să afle cine și ce-a făcut. Răspunsurile ei se schimbă după cum simpatizează, ori ba, vreuna dintre părțile implicate în poveste. I-am răspuns și eu că mie nu-mi pasă deloc despre viitorul lor, iar în situația în care chiar vor fi sancționați disciplinar, ei sunt direct răspunzători pentru orice consecință ar avea comportamentul lor.

Apa calda. N-am

    Cum e apa caldă? În niciun caz rece, însă e pe bani. La fel și apa rece, tot pe bani,  decât că e mai ieftină.

Ședința cu părinții...

 Ședința cu părinții, clasa a VII-a, prima după doi ani în care ne vedem irl. Nu vă imaginați că-i prea multă lume dornică să participe, n-a prea fost nici în anii anteriori pandemiei, o întâlnire o dată la șase luni e timp irosit pentru prețioșii ăștia: întotdeauna există opțiunea abordării/ acostării profesorului când am eu nevoie, nu când mă cheamă el, și, pentru că sunt o specie extrem de ocupată, îl găsesc eu pe el, oriunde, oricând. Ce contează că ăla nu știe cine sunt? Io îl bat prietenește pe umăr și-i dau binețe, nu înțeleg de ce se scandalizează așa, doar suntem pe stradă, e spațiu public, iar eu am dreptul să știu ce face fii-mea, iar el trebuie să îmi explice de ce i-a dat doar 7. Ea e de unșpe, că face și meditații. 

Mori, nu mori...

 ... ia d'acia bani de flori. Parafrazai acest catren cu gândul la apocalipsa de dinainte: 

"Vrei să mori,

Dar din lulă bani de flori!
Flori, ca flori, mai pui și iarbă,
Dar din lulă bani de groapă!"

    Sigur, catastrofele asta majore care pândesc din cotloane întunecate să lovească mișelește omenirea taman când e îngenuncheată de vreo vajnică încercare: vulcani, lăcuste, furtuni de nisip saharian, comete, molime, vremea, încălzirea globală, le-am cam bifat pe toate.

Furie!

    Toate știrile de-mi intră-n feed mă anunță că vine sfârșitul lumii. Dacă nu vine sfârșitul lumii chiar acum, e posibil ca o cometă ce actualmente bântuie nestingherită prin Univers, să se abată nițel de la traseul ei regulat - trece pe la non-stop să-și ia o bere rece - moment în care se rătăcește și decide să se îndrepte în mod eronat pe un traseu ce duce la iminenta coliziune cu planeta pe care noi o habităm. Cometa nu știe, dar astronăucii au calculat. Știrea e un clickbait, că pe undeva prin coada ei, a știrii, nu a cometei, zicea că nu' chiar acu', poate peste câteva sute de ani - dacă-s corecte calculele, altfel ar putea fi chiar și câteva mii - există o mica șansă, asta dacă intervine f'un factor extern, intern, divinitatea sau poate chiar extratereștrii, că aceasta cometa să nu ne intercepteze. Sau să ne. 

Pe vremea mea...

     Mă plictisesc groaznic mesajele alea cu "copilărie adevărată înseamnă..."orice numa' nu ce fac copiii ăștia de azi". Cumva sunt defecți că nu se mai suie în copaci, pe garduri, nu mai joacă "Frunza", "Osul", "Leapșa", sau "Rațele și vânătorii". Am urât din tot sufletul meu jocurile astea. La frunză am învățat să mă feresc de bezmeticii care voiau să câștige cu orice preț, numa' câte trânte am luat cu curul pe ciment până am învățat să mă feresc... Rațele și vânătorii? Era amuzant dacă nu erai rață, cât să-ți placă să stai țintă și oricât te-ai fi ferit, tot se găsea cineva care să-ți înfigă-n burtă o minge grea de cauciuc. Pfoai, ce plăcere! Da', mă rog, să zicem că nu's eu cea mai sportivă fire...      Chestie de gusturi...     Până veni vorba de odrasla zămislită'n pântecu' subsemnatei: când l-am auzit că vrea să joace fotbal, am simțit că mă ia cu leașin, iar când a zis de skateboard, am crezut că mă pălește menopauza înainte de vreme, așa mă lua cu călduri și friguri, de nu știam dacă să-i altoiesc fo doo perne peste ochi - că de palma părintească nici vorbă să-l atingă - sau să mă trec eu pe Extraveral ori Sedatif PC. BTW, nu e reclamă...
     Și, revenind la povestea fără cap și coadă, văd că e confortabil (ghici pentru cine) să înregistreze scoruri bune la Fifa, în cel mai rău caz face hemoroizi ori prinde rădăcini pe scaun, da' cel puțin are toate cele mebre intacte, iar când vede un copac, nici prin cap nu-i trece să se cațere pentru adrenalină și priveliște, ferească Buddha să rănim copacu', maxim îl îmbrățișează și-i transmite telepatic un salut pacifist și politically correct.

Surubelnita

O plăcere să merg la cumpărături, o plăcere! Cred că sunt și puțin masochistă din punctul ăsta de vedere, pentru că tot acolo merg la cumpărături cu toate că mi se întâmplă tot felul de minuni. Iată-mă și de data asta cu listuța-n buzunar, după târguieli în magazinul vieții.  20 de minute și aveam întreaga listă înșirată pe bandă la casa de marcat. Dacă vă spun și că mi-a trecut prin cap că-i prea frumos să se termine repede și fără incidente, nu mă credeți, așa că nu spun treaba asta, deși exact așa s-a întâmplat. Iată-mă, deci, doborând recordul de viteză și puțin cam prea încântată de mersul lucrurilor, cu doar trei persoane în fața mea la coadă.

Amin!

Știți pozele alea de circulau pe net în care abia încăpea autobuzul burdușit cu indieni navetiști? Probabil că mulți le știți... În fine, ne hlizeam la ele, că ia uite, bă, la ăia... E, uneori mă întreb cum dracu' se face că din tramvaiul ticsit cu sardele coboară un ins, și se suie cinci în locul lui. Cum de încap? Cu forța... Era retorică, da' îmi place mie să am ultimul cuvânt. Ieri, într-o înghesuială d-asta de nu puteam nici să respir, cineva putea să dea din coate. Mă, cum naiba? Și dă o dată, de doua ori, de trei, nu se oprește. O fi nefrolog, că parcă să zic că-mi dădea la rinichi, că-mi zdrăngăneau toate perlele. Fac un efort si mă sucesc cu-o vorbă de duh pe țeavă, da' nu mi-a ieșit decât "amin" după ce și-a făcut ăla a noua cruce. Evlavios, n-am ce zice, decât pupa-ți-as, ție, tălpile, doamne, bine că nu i-a trăznit prin cap să facă mătănii!

Orice feedback e mai bun decât nici un feedback

... decât că nu este chiar așa. Exact! Așa am zis și eu când m-am gândit că aș putea să cumpăr un aspirator inteligent (calitate cu caracter variabil în ceea ce mă privește). Am cercetat oferte și specificații tehnice și într-o lună am ales câțiva candidați, câștigător a ieșit X. L-am luat acasă, dar, ca de obicei, socoteala de pe hârtie bate filmul: manual de utilizare mai vag, încă nu mi-a fost dat să văd. Sigur, nu-mi amintesc sa fi consultat vreodată un manual de Windows, ori al unui telefon mobil, dar aspiratorul ăsta m-a dovedit: am ajuns să caut tutoriale pe net.

Diminetile mele

     Am dat metroul pe RATB. Afar' de faptul că în stația de metrou încă nu te plouă, sistemul este același: înghesuială, grabă, neatenție și nepăsare.
     Domnișoare ambițioase care n-ar da bara pentru nimic în lume, d-aia o și încolăcesc cu mâinile, picioarele și părul; uneori mă întreb dacă n-or avea în ADN ceva molecule de caracatiță, doar că au pierdut numa' niște brațe pe traseu și încearcă să compenseze cu ce au la îndemână. Ferit-a Sfantu' să te apropii de bara moluștei, că declanșezi urgiile naturii: i-ai atins părul, geanta, haina, i-ai invadat spațiul personal... Ce îndrăzneală, lipsă de educație și ce dracu' lipsuri oi mai avea tu, profanule, da' clar diva tre' să posede bara și juma' de vagon de tramvai, și cu asta gata! Ce contează că ți-a futut trei genți în coaste, două coate-n ficat, ți-a băgat și pleata-n ochi, unde pisicii popii mai vezi tu așa zână diafană și rafinată? Și de aproape?! Eh, vezi, nu știi să apreciezi...

Balauri & balarii

     Înainte de-a povesti unele experiențe mai mult sau mai puțin amuzante, însă, mâncătoare de nervi, timp și bani, observ că străduța pe care locuiesc este la fel de demolată cum se găsea și acum patru ani. Vorba vine, nu-i "la fel": în timp, craterele și crevasele au avansat, aici chiar se văd semne de progres, în vreme ce străduța ce duce spre marketul local a fost reparată, e netedă ca-n palmă, iar părculețul dintre blocuri & locul de joacă pentru copii a fost amenajat și reamenajat de vreo două ori în răstimpul ăsta. Ce contează că din zona în care locuim nu există un drum direct către școală, decât fie pe bulevard și apoi printre blocuri, pe străduțe pline de hârtoape, fie scurtăturile: potecuțe improvizate printre ghene de gunoi, slalom printre mașini parcate aiurea, marș forțat în șir indian pe trotuarele foarte înguste și ocupate tot de mașini... Aproape tot drumul către școală mergem pe carosabil, înjurând șoferii care au ales fix acel drum și nu altul, ei înjurându-ne pe noi pentru că mergem ca oile în turmă.

A venit primavara

    Știu asta pentru că am înlocuit bocancii cu teniși și șuba cu o jachetă subțire. Singura pe care am găsit-o și pe care o urăsc cu pasiune pentru că nu are buzunare, dar iubesc tenișii...

Drosophilul

     Drosophilul este un vecin destul de amabil și binevoitor. Este și foarte bine informat. Nu știu cum face de află, dar chiar știe tot ce mișcă, nu mișcă, de ce și când în blocul meu, la scara de alături... Informațiile sale acoperă o suprafață de vreo șase kilometri pătrați. Știu, o să spuneți că nu-i mult, dar gândiți-vă cum se traduce asta raportat la gradul ridicat de precizie a informației și numărul de persoane care locuiesc această suprafață.

Curiozitati din natura

 Cică să nu te holbezi, că nu-i frumos, să nu-i rănești sentimentele ăluia la care te holbezi. Apoi bine, n-o să mă holbez, o să mă uit discret. Cică nici așa nu-i bine, că nu-i frumos să spionezi.
 
 Vecinul drosophil se chinuia să intre-n bloc și nimerise-ntr-o buclă repetitivă: se dădea bălăngănindu-se doi pași înapoi, apoi încerca să pășească înăuntru, se proptea în cadrul ușii, apoi iar înapoi... Nu e ca și când n-aveai ce vedea, decât că io aveam o poftă crâncenă să mănânc o ciocolată care se găsea două etaje mai sus, la mine acasă, în frigider, și nu înțelegeam ce dracu-l ține p-ăsta-n loc. Cumva trebuia să trec și eu prin ușa prin care nu reușea asta să treacă, și n-aveam cum să-mi evaluez șansele dacă nu mă opream în loc să mă holbez. Nu mi-a luat prea mult să mă lămuresc că ușa era închisă, iar geamul era nesimțitor și rece la strădania ăstuia. Ce bine că am chei de la ușa din spate...
 
 O fi sticlă de șase?

Puncte de vedere

     Io de fel nu-s chiar proastă ca noaptea, decât că nu înțeleg cum vine chestia asta cu greațierea... Închisori prea pline... poi să le golim.
 
 În termeni de KPI:
- Dom' Șăf de Post, numa' ce-am prins 25 de inși, p-ăia de-au furat iapa lu' Gicuța lu' Bubulău, pensia lu' Siță a lu' Miluș, ăl de-a dat cep la butoiul cu vin la Costeluș al Floarii lu' Culiță al Saftii...
- Brava! Câți ziseși că sunt?
- 25!

Alte povesti despre zapada si zapaciti

     Știam deja că voi avea surprize luni dimineață, așa că am plecat d-acas' și mai devreme decât de obicei. Nu m-am chinuit mai mult decât anul trecut să ies din bloc, decât că de data asta mi-era să nu smulg ușa din țâțâni. N-am reușit s-o stric, se ține bine, așa că am plecat spre câmpul muncii (mai bine stăteam în cuibușor). Evident că prin zăpada până la genunchi. Plăcut sentiment să strici mis en place-ul anotimpului jucându-i în picioare imaculata și sublima lucrare perfectă, dar orice plăcere vine și cu un preț... Eh, pân' să ajung la balanță, parcă să zic că printre mulți de "dătengâtumătii" și "zgura" și "neamu' cui te-a...", mi-a trecut prin cap și gândul că dacă eram un picuț mai răsărită, nu cu mult, poate doar cu juma' de metru, pășeam și eu mai grațios, maiestuoasă siluetă de cocoară printre nuferi albi... Sigur că-s tot mică și bondoacă, nițel mai dospită după îmbelșugatele mese, decât că nu cocor (sau un cocor mai scurt în craci, mai dropie, așa), nici velier... Parcă să zic că șenilată, sau, să rămânem tot în sfera temelor acvatice, un spărgător de gheață.

Dileme...

     Ce-ați mai făcut, ce-ați mai fumat, cum mai e vremea pe la voi, pe cine mai înjurați? Și eu la fel, mulțumesc de întrebare... Doar că eu am făcut și torturi în răstimpul ăsta. Vreo patru chiar reușite! Dacă n-aș fi modestă, aș zice că erau perfecte, păcat că s-au mâncat. Nu între ele, ci au fost mâncate... Am avut chiar și o comandă (mai multe de atunci, de fapt).
     Pfuai, ce emoții! Eram atât de chiaună când mi-a propus Icsuleasca, încât am acceptat pe loc. Înainte de asta țin minte că m-a întrebat dacă-mi place zmeura și-apoi m-am trezit că am acceptat să fac un tort. Cu zmeură. Mi-a trimis pe mail doleanțele dumisale, termenul limită, mențiunea ridicare personală... ce să mai, parcă eram cofetărie, afacere legitimă.

Votez?

     Eu votez! Când o fi ștampilă cu "nevotat"!

     După ce că-i un oraș murdar, după ce că-i mic și-nghesuit, aglomerat, veni campania electorală... Nu-i stâlp fără zâmbet din poster, la fel cum nu găsești trotuar fără cort electoral mare, mic, mijlociu plasat strategic în capătul trecerii de pietoni, la gura de metrou, în stația de autobuz... cobori din autobuz în brațele ăluia de împarte calendare cu mutra catindatului. Ieși de la metrou, pici în brațele altuia care-mparte călindare... tramversazi pe zebră cu ochii după gropi, te ferești de gropi și nimerești în brațele larg deschise ale unuia de te trage de ștampilă.

     Și-ntre timp piața aia modernizată e tot mică și-mpuțită, plină de... corturi electorale. Până ajung la legume iau în cap toți chiloții, burtierele, hamurile și sutienele atârnate de streașina tarabelor din piața modernizată...

 Ce-or crede ăștia că face primarele?

Moda... te scoate din rahat

 ...Sau te bagă?
 
 Ai călcat într-un rahat de câine? Nu-ți mai plânge cruda soartă: s-au inventat pantofii potriviți pentru trotuarele căcate ale Bucureștiului! Ai călcat, n-ai călcat, cine poate spune că-i un rahat fals? Nu e ca și când te-ar adulmeca cineva! Pantofii cu noroc! Sau cu roadkill?