Dileme...

     Ce-ați mai făcut, ce-ați mai fumat, cum mai e vremea pe la voi, pe cine mai înjurați? Și eu la fel, mulțumesc de întrebare... Doar că eu am făcut și torturi în răstimpul ăsta. Vreo patru chiar reușite! Dacă n-aș fi modestă, aș zice că erau perfecte, păcat că s-au mâncat. Nu între ele, ci au fost mâncate... Am avut chiar și o comandă (mai multe de atunci, de fapt).
     Pfuai, ce emoții! Eram atât de chiaună când mi-a propus Icsuleasca, încât am acceptat pe loc. Înainte de asta țin minte că m-a întrebat dacă-mi place zmeura și-apoi m-am trezit că am acceptat să fac un tort. Cu zmeură. Mi-a trimis pe mail doleanțele dumisale, termenul limită, mențiunea ridicare personală... ce să mai, parcă eram cofetărie, afacere legitimă.

     În preziua "ridicării" am aflat cum se uită vițelul la poarta nouă: cum mergeam eu în drum spre casă și enumeram în gând pașii rămași pân' la finalizarea tortului, așa m-a pocnit o panică... numa' întrebări relevante gen cine dracu' m-a pus, ce-a fost în mintea mea (zegras, știm asta) și altele pe aceeași temă. Dacă nu-mi iese, că n-am mai făcut, că cine pielea gâștii m-a pus, și cân' am ajuns în fața ușii de la intrare am rămas acolo cre' că vreo zece minute formând coduri de acces, toate greșite. Așa ceva chiar că nu mi s-a mai întâmplat! Am mai încurcat eu PIN-uri la carduri, da' tot le-am nimerit, acu' eram buimacă, bleagă, lemn! Partea bună era că puteam să fac n combinații și nu blocam cardul nimănui. Am încercat n combinații și tot poarta închisă... mai tare mă irita piutul ăla de te anunță că ai ratat combinația câștigătoare. Parcă eram Angela Bennet și constipa Universul...
    Codul de acces era același (și este același), neschimbat de zece ani, da' mie mi s-a șters total din minte. De ce dracu' n-am sunat pe careva din marea familie să-ntreb care-i codul, nici asta n-aș putea că să zic, probabil că mi-a părut caraghios, dar am și avut un deja vu ori flash back, cum mă-sa i-o fi zicând, că a fost cam ca-ntr-un film de groază: cu ani în urmă am avut un incident de s-a lăsat cu o bușeală la bostanul subsemnatei și-un cucui cam cât Chomolungma. Bostanul era ok conform testelor, însă nu funcționa în parametrii normali. Explicație medicală nu era, însă eu tot nu-mi aminteam subiectele de la teza de la română... E posibil să nu le fi tocit eu anterior momentului cutare, da' zău că nu-mi amintesc să nu fi tocit... În fine, ce-i nasol, rămâne tot nasol: în bloc nu intra/ ieșea nici dracu', acas' la mine era numa' pisica, așa că nici la interfon n-avea cine să răspundă, afară de Duhul din lampă, ori io n-aveam lampă (acum am și d-aia, am cumpărat două)... Taman când mă împăcasem cu ideea că tre' s-o sun pe Cici să-i zic să-și ia tortu' din altă parte, am găsit cheile și iar mi-a picat cerul în cap: acu' chiar tre' să fac tortul ăla, și bine-ar fi să-mi iasă, că dacă nu, mă umple Ciocio de noroc, și-abia așteaptă gașca de matracuce să dau un rateu major... Ori eu n-aveam decât blatul gata... Asta panică!

    Până atunci n-am mai folosit niciodată cheia pentru a intra în bloc, ce chestie... te caci pe ea de tehnologie când te lasă cenușia... și ia să vezi ce-am cucăit eu în bucătărie cu tortul nebunei. Are rost să spun că am tot gustat din cremă pân' s-a dus dracu' juma' de filling și nu mai aveam ce să pun în tort? Am purces la treabă și-am confecționat crema număru' 2, care-a fost așezată peste ce-a rămas din crema număru' unu... În fine, a ieșit tortul, eu n-am fost mulțumită, i-am zis lu' Cici ce-am făcut, urmarea a fost că Cici mi-a comadat tortu' număru' doi... Sper să nimeresc blocul de data asta... Ce dracu' i-am făcut eu lui Cici?!