luni, 17 octombrie 2016

Dileme...

     Ce-ați mai făcut, ce-ați mai fumat, cum mai e vremea pe la voi, pe cine mai înjurați? Și eu la fel, mulțumesc de întrebare... Doar că eu am făcut și torturi în răstimpul ăsta. Vreo patru chiar reușite! Dacă n-aș fi modestă, aș zice că erau perfecte, păcat că s-au mâncat. Nu între ele, ci au fost mâncate... Am avut chiar și o comandă (mai multe de atunci, de fapt).
     Pfuai, ce emoții! Eram atât de chiaună când mi-a propus Icsuleasca, încât am acceptat pe loc. Înainte de asta țin minte că m-a întrebat dacă-mi place zmeura și-apoi m-am trezit că am acceptat să fac un tort. Cu zmeură. Mi-a trimis pe mail doleanțele dumisale, termenul limită, mențiunea ridicare personală... ce să mai, parcă eram cofetărie, afacere legitimă.

duminică, 14 august 2016

Mistere elucidate...

     A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi... aș inventa io, baba Ioana, lăptăreasa. Mă rog, madamele o numesc "Coană". Bre Coană... Așa... Saru' mâna, Coană, rămân datoare!

     Măi vericule, luni dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn după un uichend în care am petrecut sălbatic jupuind un perete scorojit la ultima inundație, mă duceam agale spre scârbici. Vorba vine "agale", căci mă grăbeam de adevăratelea: am adormit îmbrăcată pe canapea, iar când m-am trezit... trebuia să fiu cel puțin la 5 km distanță. Am înșfăcat jacheta și geanta și m-am avântat în trafic... Lunea... ca lunea, nici taxi, nici autobuz... sprint doi kilometri pân' la metrou, când să intru la metrou... mă scarpin în buzunare după cinci lei. Am văzut eu că râdea gardianul, da' m-am gândit că râde de mutra mea șifonată. Nu că mi-ar fi păsat, căci mă grăbeam. Decât că mă salută Coana Ionica, io-i zic săru' mâna, și ea zice "lasă, maica, îmi dai tu, mâine" și-mi dă zece lei. WTF, în viața mea n-am fost mai buimăcită, că mi-a luat geanta, mi-a dat ăia zece lei și s-a cărăbănit într-ale ei. De îmbrăcată, eram îmbrăcată, de pieptănată, eram, că nu mă șifonasem, decât că nu era geanta, era sacul cu gunoi!

 Hmmm... deci Coana vine cu metroul!


vineri, 15 aprilie 2016

Votez?

     Eu votez! Când o fi ștampilă cu "nevotat"!

     După ce că-i un oraș murdar, după ce că-i mic și-nghesuit, aglomerat, veni campania electorală... Nu-i stâlp fără zâmbet din poster, la fel cum nu găsești trotuar fără cort electoral mare, mic, mijlociu plasat strategic în capătul trecerii de pietoni, la gura de metrou, în stația de autobuz... cobori din autobuz în brațele ăluia de împarte calendare cu mutra catindatului. Ieși de la metrou, pici în brațele altuia care-mparte călindare... tramversazi pe zebră cu ochii după gropi, te ferești de gropi și nimerești în brațele larg deschise ale unuia de te trage de ștampilă.

     Și-ntre timp piața aia modernizată e tot mică și-mpuțită, plină de... corturi electorale. Până ajung la legume iau în cap toți chiloții, burtierele, hamurile și sutienele atârnate de streașina tarabelor din piața modernizată...

 Ce-or crede ăștia că face primarele?

duminică, 10 aprilie 2016

Moda... te scoate din rahat

 ...Sau te bagă?
 
 Ai călcat într-un rahat de câine? Nu-ți mai plânge cruda soartă: s-au inventat pantofii potriviți pentru trotuarele căcate ale Bucureștiului! Ai călcat, n-ai călcat, cine poate spune că-i un rahat fals? Nu e ca și când te-ar adulmeca cineva! Pantofii cu noroc! Sau cu roadkill?


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...