Vanatorii zilelor noastre

     Pe un' te uiți numa' pilde și mustrări. Acu', na, depinde ce vrei să vezi și să auzi, da' când un specimen care practică un singur sport, și ăla este vânătoarea de case libere la supermarket în full gear de atletism profi plus recuzita de tânguieli "nu mai deschideți o casă, că stăm aicea de trei minute, e inuman", cât de inert să fii să nu bagi de seamă îngâmfarea și suficiența?

    Saga vânătorului de haleală la oferta și unelte de bricolaj continuă. Ai zice că chiar se sfârșește lumea și ăștia rămân nemâncați, era ultima lor dorință să moară măcar sătui, și nici de asta nu au parte. Marketul de lângă mine arată veșnic dezolant: rafturi goale, mărfuri răvășite, legume ofilite, niciodată nu-s deschise suficiente case, de mă gândeam cum naiba de nu se închide locația dacă nu gasesesti nici pâine? Ce vând ăștia, și de ce naiba mai vin atâtea termite dacă n-au ce cumpăra?

    Până într-o zi, când trezită prea devreme, am descoperit că ăștia deschid la 7. De la 5 patrulam prin casă fără să am ce face și mi-a venit ideea genitală să o bifez și p-asta: vizită matinală în XYX. 

Apa calda. N-am

    Cum e apa caldă? În niciun caz rece, însă e pe bani. La fel și apa rece, tot pe bani,  decât că e mai ieftină.

Ședința cu părinții...

 Ședința cu părinții, clasa a VII-a, prima după doi ani în care ne vedem irl. Nu vă imaginați că-i prea multă lume dornică să participe, n-a prea fost nici în anii anteriori pandemiei, o întâlnire o dată la șase luni e timp irosit pentru prețioșii ăștia: întotdeauna există opțiunea abordării/ acostării profesorului când am eu nevoie, nu când mă cheamă el, și, pentru că sunt o specie extrem de ocupată, îl găsesc eu pe el, oriunde, oricând. Ce contează că ăla nu știe cine sunt? Io îl bat prietenește pe umăr și-i dau binețe, nu înțeleg de ce se scandalizează așa, doar suntem pe stradă, e spațiu public, iar eu am dreptul să știu ce face fii-mea, iar el trebuie să îmi explice de ce i-a dat doar 7. Ea e de unșpe, că face și meditații. 

Mori, nu mori...

 ... ia d'acia bani de flori. Parafrazai acest catren cu gândul la apocalipsa de dinainte: 

"Vrei să mori,

Dar din lulă bani de flori!
Flori, ca flori, mai pui și iarbă,
Dar din lulă bani de groapă!"

    Sigur, catastrofele asta majore care pândesc din cotloane întunecate să lovească mișelește omenirea taman când e îngenuncheată de vreo vajnică încercare: vulcani, lăcuste, furtuni de nisip saharian, comete, molime, vremea, încălzirea globală, le-am cam bifat pe toate.

Furie!

    Toate știrile de-mi intră-n feed mă anunță că vine sfârșitul lumii. Dacă nu vine sfârșitul lumii chiar acum, e posibil ca o cometă ce actualmente bântuie nestingherită prin Univers, să se abată nițel de la traseul ei regulat - trece pe la non-stop să-și ia o bere rece - moment în care se rătăcește și decide să se îndrepte în mod eronat pe un traseu ce duce la iminenta coliziune cu planeta pe care noi o habităm. Cometa nu știe, dar astronăucii au calculat. Știrea e un clickbait, că pe undeva prin coada ei, a știrii, nu a cometei, zicea că nu' chiar acu', poate peste câteva sute de ani - dacă-s corecte calculele, altfel ar putea fi chiar și câteva mii - există o mica șansă, asta dacă intervine f'un factor extern, intern, divinitatea sau poate chiar extratereștrii, că aceasta cometa să nu ne intercepteze. Sau să ne. 

Banii falsi si bancul vechi

    Printre știrile dimineții o aud și p-asta (link la [nema]știre).
 

    Cică s-ar fi dus Bulă la bordel și-ar fi plătit cu bani falși. Se spune că atât de tare l-a ros conștiința, încât a doua zi s-a întors să-și ceară iertăciune. Fâstâcit și plin de remușcări i-ar fi mărturisit demoazelei fapta mișelească, însă don'șoara, printre fâlfâiri din gene, cu glas suav i-a iertat boroboața c'un scurt "nu-i nimic, tu să fii sănătos"...

Pe vremea mea...

     Mă plictisesc groaznic mesajele alea cu "copilărie adevărată înseamnă..."orice numa' nu ce fac copiii ăștia de azi". Cumva sunt defecți că nu se mai suie în copaci, pe garduri, nu mai joacă "Frunza", "Osul", "Leapșa", sau "Rațele și vânătorii". Am urât din tot sufletul meu jocurile astea. La frunză am învățat să mă feresc de bezmeticii care voiau să câștige cu orice preț, numa' câte trânte am luat cu curul pe ciment până am învățat să mă feresc... Rațele și vânătorii? Era amuzant dacă nu erai rață, cât să-ți placă să stai țintă și oricât te-ai fi ferit, tot se găsea cineva care să-ți înfigă-n burtă o minge grea de cauciuc. Pfoai, ce plăcere! Da', mă rog, să zicem că nu's eu cea mai sportivă fire...      Chestie de gusturi...     Până veni vorba de odrasla zămislită'n pântecu' subsemnatei: când l-am auzit că vrea să joace fotbal, am simțit că mă ia cu leașin, iar când a zis de skateboard, am crezut că mă pălește menopauza înainte de vreme, așa mă lua cu călduri și friguri, de nu știam dacă să-i altoiesc fo doo perne peste ochi - că de palma părintească nici vorbă să-l atingă - sau să mă trec eu pe Extraveral ori Sedatif PC. BTW, nu e reclamă...
     Și, revenind la povestea fără cap și coadă, văd că e confortabil (ghici pentru cine) să înregistreze scoruri bune la Fifa, în cel mai rău caz face hemoroizi ori prinde rădăcini pe scaun, da' cel puțin are toate cele mebre intacte, iar când vede un copac, nici prin cap nu-i trece să se cațere pentru adrenalină și priveliște, ferească Buddha să rănim copacu', maxim îl îmbrățișează și-i transmite telepatic un salut pacifist și politically correct.

Diminetile mele

     Am dat metroul pe RATB. Afar' de faptul că în stația de metrou încă nu te plouă, sistemul este același: înghesuială, grabă, neatenție și nepăsare.
     Domnișoare ambițioase care n-ar da bara pentru nimic în lume, d-aia o și încolăcesc cu mâinile, picioarele și părul; uneori mă întreb dacă n-or avea în ADN ceva molecule de caracatiță, doar că au pierdut numa' niște brațe pe traseu și încearcă să compenseze cu ce au la îndemână. Ferit-a Sfantu' să te apropii de bara moluștei, că declanșezi urgiile naturii: i-ai atins părul, geanta, haina, i-ai invadat spațiul personal... Ce îndrăzneală, lipsă de educație și ce dracu' lipsuri oi mai avea tu, profanule, da' clar diva tre' să posede bara și juma' de vagon de tramvai, și cu asta gata! Ce contează că ți-a futut trei genți în coaste, două coate-n ficat, ți-a băgat și pleata-n ochi, unde pisicii popii mai vezi tu așa zână diafană și rafinată? Și de aproape?! Eh, vezi, nu știi să apreciezi...

Balauri & balarii

     Înainte de-a povesti unele experiențe mai mult sau mai puțin amuzante, însă, mâncătoare de nervi, timp și bani, observ că străduța pe care locuiesc este la fel de demolată cum se găsea și acum patru ani. Vorba vine, nu-i "la fel": în timp, craterele și crevasele au avansat, aici chiar se văd semne de progres, în vreme ce străduța ce duce spre marketul local a fost reparată, e netedă ca-n palmă, iar părculețul dintre blocuri & locul de joacă pentru copii a fost amenajat și reamenajat de vreo două ori în răstimpul ăsta. Ce contează că din zona în care locuim nu există un drum direct către școală, decât fie pe bulevard și apoi printre blocuri, pe străduțe pline de hârtoape, fie scurtăturile: potecuțe improvizate printre ghene de gunoi, slalom printre mașini parcate aiurea, marș forțat în șir indian pe trotuarele foarte înguste și ocupate tot de mașini... Aproape tot drumul către școală mergem pe carosabil, înjurând șoferii care au ales fix acel drum și nu altul, ei înjurându-ne pe noi pentru că mergem ca oile în turmă.

A venit primavara

    Știu asta pentru că am înlocuit bocancii cu teniși și șuba cu o jachetă subțire. Singura pe care am găsit-o și pe care o urăsc cu pasiune pentru că nu are buzunare, dar iubesc tenișii...

Drosophilul

     Drosophilul este un vecin destul de amabil și binevoitor. Este și foarte bine informat. Nu știu cum face de află, dar chiar știe tot ce mișcă, nu mișcă, de ce și când în blocul meu, la scara de alături... Informațiile sale acoperă o suprafață de vreo șase kilometri pătrați. Știu, o să spuneți că nu-i mult, dar gândiți-vă cum se traduce asta raportat la gradul ridicat de precizie a informației și numărul de persoane care locuiesc această suprafață.

Curiozitati din natura

 Cică să nu te holbezi, că nu-i frumos, să nu-i rănești sentimentele ăluia la care te holbezi. Apoi bine, n-o să mă holbez, o să mă uit discret. Cică nici așa nu-i bine, că nu-i frumos să spionezi.
 
 Vecinul drosophil se chinuia să intre-n bloc și nimerise-ntr-o buclă repetitivă: se dădea bălăngănindu-se doi pași înapoi, apoi încerca să pășească înăuntru, se proptea în cadrul ușii, apoi iar înapoi... Nu e ca și când n-aveai ce vedea, decât că io aveam o poftă crâncenă să mănânc o ciocolată care se găsea două etaje mai sus, la mine acasă, în frigider, și nu înțelegeam ce dracu-l ține p-ăsta-n loc. Cumva trebuia să trec și eu prin ușa prin care nu reușea asta să treacă, și n-aveam cum să-mi evaluez șansele dacă nu mă opream în loc să mă holbez. Nu mi-a luat prea mult să mă lămuresc că ușa era închisă, iar geamul era nesimțitor și rece la strădania ăstuia. Ce bine că am chei de la ușa din spate...
 
 O fi sticlă de șase?

Puncte de vedere

     Io de fel nu-s chiar proastă ca noaptea, decât că nu înțeleg cum vine chestia asta cu greațierea... Închisori prea pline... poi să le golim.
 
 În termeni de KPI:
- Dom' Șăf de Post, numa' ce-am prins 25 de inși, p-ăia de-au furat iapa lu' Gicuța lu' Bubulău, pensia lu' Siță a lu' Miluș, ăl de-a dat cep la butoiul cu vin la Costeluș al Floarii lu' Culiță al Saftii...
- Brava! Câți ziseși că sunt?
- 25!

Intr-adevar...

     Că cade coroana, că nu cade, că care-o fi căcănarul care-a supărat prințesa... Ptiu, fir-aș, cum căcat a ajuns zâna asta-n lista mea? 

Nu-i asa?!

Stiri, stiri...

http://www.clipartbest.com/

     Am auzit-o și p-asta: "a primit trei ani de închisoare pe care i-a petrecut după gratii". Foarte bine, ce să zic... sau foarte rău, nici nu știu, da' acu' dacă era "pedeapsă cu închisoarea", cam pe unde dracu' era să stea deținutul, la mall?

Dileme si ger...

     Azi, pen' că am avut minunata oportunitate de-a lua câteva zile din concediul rămas de anul trecut, m-am gândit să-l mut pe fiu-meu de la Dr. Bâzdâc (fosta doctoră și fără legătură cu Musiu Bâzdâc, nu-i fosta nevastă, io-s prima, sper că și singura, deci io-s Bâzdâc acum, ăleia tre' să-i găsesc alt nume, poate Somitatea Pielii Gâștei, ori ceva mai plastic, mai scurt și mai relevant), am reușit să prind o asistentă la telefonul policlinicii, așa că mi-am luat picioarele la spinare, cardul RATB, și-am purces la drum... Nu de alta, da' dacă ratam ocazia, dracu' știe când și pe la care Paști o mai prindeam.

Io cu cine sa mai votez?

     De când cu alegerile... chiar că nu mai vezi altceva decât numele proștilor pe toate gardurile. Și pe toți stâlpii, de se pișă câinii pe sub năsucurile catindatilor. Păcat că nu și pe ei...
 Bineînțeles că am fost să dau cu ștampila-n buletin. În alți ani ori aveam eu timp și beleam ochii la televizor prea mult, ori dracu' să-i ia pe ăștia, că anul asta afar' de Ponta și mai blondul său contracandidat n-aveam ideea cam cine ar mai visa la postul de cioban șef. Baci, ptiu!, că nu mai știam cum îi zice la sefu' la ciobani. Sau, să zicem că să-și odihnească dosul timp de 5 ani pe jilțul domnesc de la Cotroceni...

Pseudoamiba cu picioare si-un cacat cu mot

    Am fost maniacă. Bine, am eu mai multe obsesii, da' aia cu curățenia le bătea pe toate. Să fie casa farmacie, să lucească, să facă, să dreagă. Bineînțeles că nu eram niciodată mulțumită, că uite scama, că uite un puf, că uite stă șui un colț de perdea că draci și laci și colaci. Până a dat peste mine statu' la servici cam ca la nuntă... Bine, că și nunta aia se termină, decât că la mine a început undeva prin iulie și-o să mai țină. Bine că am de lucru, nu mai fac mutre, că dacă vreau timp, ăla despre care vă spuneam eu că îndeplinește dorințe după cum îl taie capul cine știe ce pricepe și-mi face pe plac cu reduceri de personal, și parcă n-aș prea vrea. Chiar deloc...
     Așa, să revenim: după ce m-a lovit peste programu', m-am dat peste cap să fac di tăti, cum făceam de obicei, decât că, ce să vezi, nu după multă vreme am ajuns un fel de zombie, de nu eram în stare nici să gândesc co(i)erent... Mi-am dat peste cap complet programu' de somn, așa că dormeam ca valiza-n gară pe fotoliul din sufragerie, și mă trezeam și eu, Ilenuță hărnicuță, în creierii nopții și mă apuca făcutu': ba găteam, ba frecangeam prin bucătărie... Până când nu s-a mai putut nici așa, și ia să vezi cum nu-mi mai stau acu' în creieri chiar toate cele.

Tot varza sunt...

... dar cu muci.
Țineți planeta, căci trece timpul pe lângă mine și aș vrea și eu o bucățică... Cre' că și data trecută am menționat că-s varză, nu? Sunt varză în continuare, proiectul care trebuia să se încheie săptămâna trecută a intrat în prelungiri.
Vin acas' la mine cam ca la hotel, nu-mi mai trebuie calculator, televizor (tot pe post de ceas), nu mi-am serbat nici ziua, am șters-o de pe toate conturile pentru că n-am avut (și încă n-am) vlagă nici pentru un la mulți ani prin telefon.  Și pe urmă, chiar mi-era frică că-mi face careva vreo vizită. Nu că nu m-aș fi bucurat, dar abia îmi mai țineam ochii deschiși. Îmi fac bilețele cu ce tre' să fac, dacă-mi vin idei crețe, le notez și p-alea. Aș bea un pahar de vin, da' îmi pică ochii în gură numa' când miros dopul...