Drosophilul

     Drosophilul este un vecin destul de amabil și binevoitor. Este și foarte bine informat. Nu știu cum face de află, dar chiar știe tot ce mișcă, nu mișcă, de ce și când în blocul meu, la scara de alături... Informațiile sale acoperă o suprafață de vreo șase kilometri pătrați. Știu, o să spuneți că nu-i mult, dar gândiți-vă cum se traduce asta raportat la gradul ridicat de precizie a informației și numărul de persoane care locuiesc această suprafață.


     Îți poate recomanda oricând un profesor bun de fizică, chimie, matematică, română, engleză, chineză, un instalator sau chiar cinci, electricieni, tâmplari, croitori, vânzători de morcovi; la fel de bine pus la punct este și cu mercurialul prețurilor: te vede cu o sacoșă cu sigla cărui supermarket și te-anunță că taman ți-au ușurat portofelul cu mult mai mult decât dacă te-ai fi dus alături, la marketul din colț. Oricare dintre cele de mai sus intră la capitolul consultanță și se taxează în țigări sau lei. Primește și mărunțiș, dar nu uită să menționeze că p-ăia o să-i lase la biserica de peste drum, în cutia milei. Nu o face, dar pricepi aluzia...
     Este și deosebit de săritor: ai greutate, nu doar că se oferă să te ajute, dar chiar îți smulge sacoșa și ți-o cară până la ușă. Desigur, în schimbul unui mic favor: cinci lei, două țigări, o bere... Dacă nu ai, așteaptă cuminte la ușă, m-aș hazarda dacă aș spune că am observat că proptit strategic în prag; da, știu, sunt eu destul de rezervată din fire, prudența mea atinge cote revoltătoare, aproape că l-am insultat. My bad!

     Nu încetează să mă uimească! Un cetățean responsabil, vecin de ispravă, l-am găsit ieri foarte supărat că cineva a stricat cutiile poștale. Stătea cu ele în brațe și meșterea de zor la ușa cutiei cu numărul șase, era înfundată. Bolborosea aplecat peste dulăpior - foarte concentrat, din moment ce n-a observat sacoșa uriașă pe care o căram - și-i ardea pumni cutiei.  Se mai auzea câte-un "gâții...", "mă-ta care te-a..." și "al dracu' ăla care-o mai..." Preț de câteva secunde am cugetat dacă să-i întrerup meditația și să-i dau binețe, mai ales că dacă n-aș fi făcut-o, cu siguranță ar fi spus despre mine că nu-s o persoană plăcută, educată și sociabilă, iar eu am decis că nu-i cazul să-i șterg impresia bună pe care și-a făcut-o despre persoana mea, și m-am băgat în seamă. Mi-a răspuns cam cu juma' de gură și m-a întrebat dacă n-am vreo țigară, că ale lui au picat în cutia de la numărul patru... Hm, deci acolo își avea secret stash: nevastă-sa știe că trage la măsea și că s-a lăsat de fumat.

      Acu' mă întreb dacă nu cumva soarta mi-a surâs și-aș putea să-i sugerez că-i știu secretul, dar și pe nevastă-sa, deși, dacă mă gândesc mai bine, vecinul este destul de inventiv: oricând avantajul ăsta se poate întoarce împotriva mea...