miercuri, 15 octombrie 2014

Pseudoamiba cu picioare si-un cacat cu mot

    Am fost maniacă. Bine, am eu mai multe obsesii, da' aia cu curățenia le bătea pe toate. Să fie casa farmacie, să lucească, să facă, să dreagă. Bineînțeles că nu eram niciodată mulțumită, că uite scama, că uite un puf, că uite stă șui un colț de perdea că draci și laci și colaci. Până a dat peste mine statu' la servici cam ca la nuntă... Bine, că și nunta aia se termină, decât că la mine a început undeva prin iulie și-o să mai țină. Bine că am de lucru, nu mai fac mutre, că dacă vreau timp, ăla despre care vă spuneam eu că îndeplinește dorințe după cum îl taie capul cine știe ce pricepe și-mi face pe plac cu reduceri de personal, și parcă n-aș prea vrea. Chiar deloc...
     Așa, să revenim: după ce m-a lovit peste programu', m-am dat peste cap să fac di tăti, cum făceam de obicei, decât că, ce să vezi, nu după multă vreme am ajuns un fel de zombie, de nu eram în stare nici să gândesc co(i)erent... Mi-am dat peste cap complet programu' de somn, așa că dormeam ca valiza-n gară pe fotoliul din sufragerie, și mă trezeam și eu, Ilenuță hărnicuță, în creierii nopții și mă apuca făcutu': ba găteam, ba frecangeam prin bucătărie... Până când nu s-a mai putut nici așa, și ia să vezi cum nu-mi mai stau acu' în creieri chiar toate cele.

 Da' cine-a bântuit luni trei Lidluri după un țuțuroi pentru aspirator? Io! Mă plângeam că n-am timp să merg să-mi cumpăr mergători, da' am umblat ca zuza nebuna după țuțuroi. Sigur că am rămas tot desculță... Vorba vine. Da' am niște teniși care momentan mă scot din cacao. Și mai am și niște balerini, urlă vara din ei, da' n-are a face... Cre' că îi las când o începe să ningă.

     Și plănuiam să ies să alerg, că doar e parcu' politehnicii la nici o tută de metri de ograda mea... Decât că e-n faza de eternă aspirație, și până ajung eu să-mi iau o pereche de izmene decente, o să se ducă de suflet vremea asta. Mă gândeam să mă trezesc pe la patru' juma', și să-mi iau călcâiele la spinare, căci băgai de seamă că nu mai sunt potăi care să-mi ia numărul de la izmene.  Bine că am remarcat!  Da' tot e plină strada de căcați de la câinii cu stăpân. Și din nou: câinii n-au vină, stăpânii sunt niște leneși infecți: cum să ai un câine cât un mamut, care se cacă... cam cât un mamut, și pe care să-l scoți afar' în lesă, ținându-l numa pe trotuar/ alei? Uite așa! Și ăla săracu', s-ar căca relaxat într-o grădină, da' dacă dobitoaca pe două picioare îl ține în lesă, să nu carecumva să pășească potaia în noroi, că după aia tre' să îl spele și să-l șteargă acas', ăla saracu', se cacă... în drum. N-am văzut până acum, în zonă, decât două persoane care umblă după ele cu punguța și lopețica.

     Am făcut și un spirit de glumă de pamflet cu babele alea comuniste care-au aterizat la noi în office, comuniste înfocate (angajate de-o viata la o aceeasi nemuritoare companie de stat), d-alea care au o ucenică pe care-o freacă până-i trec călcâiele prin cur: Cutărița, adu-mi și mie o cafea, vezi și tu că nu mai e hârtie în imprimantă șamd. Tută aia, că le face... Mă rog, trecem peste, revenim la hoaște: cea mai a dracu' dintre ele (toate sunt, da' asta-i Talpa Iadului, le întrece), Pseudoamiba cu picioare, se plânge de orice din clipa în care-a aterizat la noi. Asta vară când fierbeam la foc mic n-am putut porni aerul c-o trăgea p-asta curentul la ouă, s-a plâns că s-a opărit sub sâni. Sâni le zice ea, eu le-aș zice șosete, d-aia i-am și recomandat (în gând, ofc) să și le ruleze dracului înainte să le vâre în sutien, că și cu sutienul tot îi cădeau pân' la genunchi. O deranjau imprimantele noastre (matriciale, cine știe ce fac alea, știe și ce înseamnă să cârcâie patru d-astea simultan, uneori chiar șase, și pe urmă să te ții țăcăneală de ștampile și parafe). Pe urmă s-au plâns de geamuri deschise, că iar e curent. Păi aer d-afară nu, aer recirculat, da' măcar nu opărit de la aparat, nu, ce pușca mea voia? Douăj' de cururi transpirate înțepenite pe scaune, și fierte pe deasupra... i-am dat thumb down instantaneu. Eh, într-o zi s-a plâns că n-avem și noi un radiuou, prea e liniște, o muzică nu ascultăm? Cine credeți că avea Rammstein ton de apel? Moi. Și cine pleca în pauza de masă lăsându-și telefonul pe birou? Tot moi. Și cine ruga toți colegii să sune insistent între orele x, y, și z minute? Probabil ca d-aia mă detestă... problemă de gusturi.

4 comentarii:

  1. =)) da' stiu ca esti prietenoasa!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D sunt foarte amabila, n-am repezit pe niminea ever, dau buna ziua si zic la revedere, tin usa duamnelor ca sa iese si ca sa intre (la faza asta mai am de lucrat, caci nu m-am hotarat daca sa tin usa blocata cu piciorul, ori cu dosul, ori daca sa-i dau drumul cu impuls peste nasurile duamnelor)... sunt amabila, dar in fiecare zi imi imaginez ce-ar fi daca as face ca-n paranteza, ma buseste rasul, si uite asa nu-mi mai fac draci cu toate matracucele.

      Ștergere
  2. Ai Rammstein ton de apel? Ce melodie? Pot sa te pup cand te vad pe chestia asta?

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...