marți, 23 octombrie 2018

Pe vremea mea...

     Mă plictisesc groaznic mesajele alea cu "copilărie adevărată înseamnă..."orice numa' nu ce fac copiii ăștia de azi". Cumva sunt defecți că nu se mai suie în copaci, pe garduri, nu mai joacă "Frunza", "Osul", "Leapșa", sau "Rațele și vânătorii". Am urât din tot sufletul meu jocurile astea. La frunză am învățat să mă feresc de bezmeticii care voiau să câștige cu orice preț, numa' câte trânte am luat cu curul pe ciment până am învățat să mă feresc... Rațele și vânătorii? Era amuzant dacă nu erai rață, cât să-ți placă să stai țintă și oricât te-ai fi ferit, tot se găsea cineva care să-ți înfigă-n burtă o minge grea de cauciuc. Pfoai, ce plăcere! Da', mă rog, să zicem că nu's eu cea mai sportivă fire...      Chestie de gusturi...     Până veni vorba de odrasla zămislită'n pântecu' subsemnatei: când l-am auzit că vrea să joace fotbal, am simțit că mă ia cu leașin, iar când a zis de skateboard, am crezut că mă pălește menopauza înainte de vreme, așa mă lua cu călduri și friguri, de nu știam dacă să-i altoiesc fo doo perne peste ochi - că de palma părintească nici vorbă să-l atingă - sau să mă trec eu pe Extraveral ori Sedatif PC. BTW, nu e reclamă...
     Și, revenind la povestea fără cap și coadă, văd că e confortabil (ghici pentru cine) să înregistreze scoruri bune la Fifa, în cel mai rău caz face hemoroizi ori prinde rădăcini pe scaun, da' cel puțin are toate cele mebre intacte, iar când vede un copac, nici prin cap nu-i trece să se cațere pentru adrenalină și priveliște, ferească Buddha să rănim copacu', maxim îl îmbrățișează și-i transmite telepatic un salut pacifist și politically correct.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...