Excelenta din pix

    Am mai povestit cum se desfășoară întâlnirile părinților cu profesorii, cel puțin din perspectiva mea, de părinte și fost elev, profesor nu sunt. Idioți sunt în ambele tabere, și nu puțini. Mă îndoiesc că am înțeles greșit care este rolul dirigintelui, ori al profesorilor, în general. Să fie ceva greșit că vreau respect reciproc, echitate, politețe, că mă aștept ca un copil trimis la școală să fie în siguranță și să poată să și învețe?

    În trecut, la ședințele cu părinții, am solicitat dirigintei doar să țină seama de faptul că există copii care constant deranjează orele de curs, nu de puține ori primind mesaje din partea altor profesori că în acele condiții nu se pot desfășura cursurile, am întrebat ce se poate face pentru a-i domoli. Răspunsul "doamnei" a fost că dânsa nu poate distruge viitorul acestor copii [cu o notă scăzută la purtare], care  poate vor dori în viitor să se orienteze spre o carieră militară. Alteori că rolul ei nu e de paznic sau de polițist, să facă anchete și să afle cine și ce-a făcut. Răspunsurile ei se schimbă după cum simpatizează, ori ba, vreuna dintre părțile implicate în poveste. I-am răspuns și eu că mie nu-mi pasă deloc despre viitorul lor, iar în situația în care chiar vor fi sancționați disciplinar, ei sunt direct răspunzători pentru orice consecință ar avea comportamentul lor.

    Unul dintre părinții unui mini huligan mi-a retezat-o și mai scurt cu replica: "sunt copii", alții cică "la fel era și pe vremea noastră". Păi și dacă era așa, tot așa trebuie să trăim și de acum încolo? Las' că merge, ce-are, nici noi n-am murit?! Potențiala lor carieră militară nu se construiește pe indisciplină, iresponsabilitate trecută cu vederea. Este fix ca și cum ai încuraja acești copii, viitori adulți, să facă orice tâmpenie, pentru că scapă basma curată, și chiar mai grav, să nici măcar nu înțeleagă ce-au făcut. Vor fi berbecii din trafic, bătăușii, agresorii de mai târziu (unii sunt chiar de acum), de ce minimizează gravitatea faptelor motivând că sunt copii? De când e o scuză? Discuția asta se purta acu' câteva luni.  

    De-a lungul vremii au tot fost tot felul de incidente, printre care și cazul unei colege de clasă a fiului meu care s-a mutat din școală, bullying. Cuvântul asta luat din engleză în românește sună și mai îngrozitor: abuz verbal, psihic, fizic. Nu doar bătaia doare, doare și bătaia cu vorbe, dar noi încă ne scuzăm cu "a glumit și el/ea", "n-a vrut", "e prea sensibil x, nu ține la glume", iar diriginta "noastră" ne îndeamnă să ne înghițim vorbele, și să acceptăm că acei copii care i-au reclamat abuzuri sunt de fapt niște pămpălăi smiorcaiti care se supără din orice, ba ne mai mustră și pe noi pentru că ne băgăm nasul în treburile copiilor, care azi se bat, mâine se pupă.

    Copila mutată din școală a îndurat abuzuri din partea colegilor, unora dintre profesori, și chiar din partea unor părinți. Cel puțin în cazul acestei fete, mare parte din vină o poartă chiar diriginta, care  purta discuții în particular cu alți părinți, cu profesori, povestindu-le ălora cum vede ea lucrurile, cu detalii din viața privată a mamei fetei. În clasă, în fața celorlalți elevi aproape întotdeauna a avut grijă să minimizeze gravitatea faptelor reclamate, iar în ședințele cu părinții... ne-a tratat ca pe idioți: copiii întotdeauna mint, las' că știu eu mai bine, știe el/ ea ce-a făcut de l-a lovit ăla, ei se pupă, ei se bat, iar copila dramatizează (urmă cursuri de actorie, și se potrivește).

    Răspunsul dirigintei la nedumeririle mamei fetei a fost că și ea o cere (!), pentru că e îngâmfată, pentru că răspunde obraznic celor care o provoacă și dramatizează. Întotdeauna când i s-a atras atenția că un copil a fost abuzat (fie verbal, fie chiar lovit), răspunsul ei tot cam pe-acolo s-a situat: că fiecare poveste are două versiuni, și cumva că victima a meritat-o, și așa sunt copiii, unii mai sensibili, alții duc mai mult (!). Adică ăia care se plâng, sunt mai smiorcăiți ei, de fel, și nu știu să treacă peste. Perfect, școala devine teren de box, profesorul nu este paznic sau gardă de corp, nu sancționează nicicum fapele de genul (cel puțin nestemata doamnă din povestea mea), ba te mai și ia peste picior și pe tine, adult. Păi și atunci, la ce comportament să mă aștept din partea ei atunci când este față în față cu copiii? Dacă părinții plodului îi sunt simpatici, îi va fi și copilul/ elevul, dacă nu... nu.

    La întâlnirea de săptămâna trecută, a ținut diriginta o prelegere pe aceeași temă, menționând, că, gata, s-a terminat, d'acu încolo o să sancționeze toți elevii cu abateri disciplinare pentru că a avut loc un incident foarte grav, uitând să precizeze care e acela, a pocnit-o subit discreția. În cele din urmă, la insistențele noastre și după un "vă spun copiii acasă", s-a îndurat și ne-a "raportat" că unul dintre elevii clasei a fost bătut măr de o gașcă de copii. Cu motiv, farta motiv, nu contează, e grav. Tragic e că așa-i în tenis: trebuie să se întâmple ceva grav pentru ca unii să se decidă să aplice o regulă sau lege care există tocmai pentru a preveni ceva-ul ăla.

    Și, să-mi amintesc și de "ședința" care mi-a mâncat 45 de minute din viață, în care tot nestemata din poveste ne-a muștruluit de ne-au găsit dracii pentru o tabără pe care intenționa s-o organizeze, dar n-a spus nimănui, iar doritorii s-au înscris pe lista altei profesoare organizatoare de tabere, pen' că n-au reușit să-i citească ăsteia gândurile. "Așa ceva nu se face, a fost o palmă pentru mine", zicea ea atunci. Fiu-meu n-a mers nicăieri, și tot n-am îndrăznit să-mi iau la revedere și să mă deloghez din zoom-ul ăla.

    Să mă mai plâng: a organizat și o excursie de două zile, la întoarcere povestindu-le ălora de n-au fost ce frumos au petrecut cei care au fost, cumva încercând să-i facă să regrete că au lipsit. Adult fiind, cât de josnic să fii? Cât de meschin? 

    Și pot să vin acu' să-i zic: păi bine, fă, doamnă, dacă tu, și câți alții or mai fi și-or mai gândi ca tine, treceți cu vederea tot felul de incidente, te mai miri că se ajunge aici? Dacă în fața acelor copii tu ești prima care se șterge la fund cu legi, regulamente, cum te aștepți ca ei să le respecte? Da' când părinții ălora de-i blagoslovești cu mila și grija ta față de viitorul lor glorios, îți facilitează diverse chestii, n-ai mustrări de conștiință? Nu-s ei de vină că încearcă, ești tu de vină pentru că accepți! O fi trafic de influență? O fi corupție? Și mie îmi ceri să te respect? Tu, și ăștia ca ține ați permis berbecilor să intervină și să se impună în fața voastră și a noastră numai prin faptul că voi ați acceptat favoruri, să nu zic șpăgi, sub orice formă ar fi ele. Voi ați călcat în picioare și școala și elevii, și părinții, iar acu' nu vă plac consecințele?! Ajung să vă dicteze ce să faceți niște mârlani tupeiști și nu mai aveți nimic de spus în fața lor?

    Tot tu, stimabilă [dirigintă], le dădeai note de încurajare, luau 5, le dădeai 9. Pot să spun că mă bucur enorm pentru că s-a produs această minunată schimbare în ceea ce privește admiterea la liceu, pen' că uite-așa nu mai aveți puterea de-a îi teroriza cu note, de-a îi amenința și de-a îi șantaja și pe ei, și pe noi, și nu mai ies din mâinile tale și ale alora ca tine elevi slab pregătiți cu note care arată un nivel de pregătire mult mai bun, sau, și mai grav, le deschid ușile către locuri în care nu ar avea ce să caute, ocupă locuri care nu sunt ale lor de drept. Întrecerea socialistă s-a terminat, ploaia de note mari și medii umflate s-a terminat, cine învață, merge mai departe, ia sau nu ia bursa de merit. 

    Nu te vezi în postura de formator și întreținător de corupți și corupție, nu? Ei bine, asta faci și asta ești: un cârnat de om, lacom, corupt, josnic, ești o palmă peste obrazul celor care încă mai cred că se poate face școală la școală, și nu doar din pix.