Alte povesti despre zapada si zapaciti

     Știam deja că voi avea surprize luni dimineață, așa că am plecat d-acas' și mai devreme decât de obicei. Nu m-am chinuit mai mult decât anul trecut să ies din bloc, decât că de data asta mi-era să nu smulg ușa din țâțâni. N-am reușit s-o stric, se ține bine, așa că am plecat spre câmpul muncii (mai bine stăteam în cuibușor). Evident că prin zăpada până la genunchi. Plăcut sentiment să strici mis en place-ul anotimpului jucându-i în picioare imaculata și sublima lucrare perfectă, dar orice plăcere vine și cu un preț... Eh, pân' să ajung la balanță, parcă să zic că printre mulți de "dătengâtumătii" și "zgura" și "neamu' cui te-a...", mi-a trecut prin cap și gândul că dacă eram un picuț mai răsărită, nu cu mult, poate doar cu juma' de metru, pășeam și eu mai grațios, maiestuoasă siluetă de cocoară printre nuferi albi... Sigur că-s tot mică și bondoacă, nițel mai dospită după îmbelșugatele mese, decât că nu cocor (sau un cocor mai scurt în craci, mai dropie, așa), nici velier... Parcă să zic că șenilată, sau, să rămânem tot în sfera temelor acvatice, un spărgător de gheață.

*
     Înaintam vijelios prin marea de zăpadă, iar fâlfâia geanta, fularul, jacheta, zgura, gâtu' și 'mniezăii roiau pe unde treceam eu... și-am ajuns în stație. Nădușita toată, cu limba cravată și răsuflarea tăiată,  mă opresc istovită ca lelea-n drum, și cân' să-mi trag sufletu', iaca și mașina! Între mine și mașină: doar un pas! Iar mi-am dorit să fi fost Svetlana Pankratova, să fi trecut cu eleganță peste obstacol, decât că-n existența asta, eram un biet pinguin cu geantă, fular și ghete îmblănite, izmene flaușate și două perechi de șosete, ce se zbătea să treacă mormanul ăla alb înfiorător de... erect. Al dreaq șofer, s-a spart de râs, a tras obloanele și-a întins-o numa' ca să stea ca prostu'n drum păzind semaforul nu mai departe de-o aruncătură de băț de mutra mea ofensată crunt. L-a colindat pinguinul ăsta de i-au mers fulgii...
*
     Ca orice drum, ăsta fuse tot dus-întors. La întoarcere a fost cu repetir, alte aventuri, decât că plăcută surpriză să văd trotuarul, aleea și juma' de stradă, rase și dezgolite de spaima.. albă. Așa m-a lovit un val de recunoștință, c-am dat fuga în casă cu gândul de-a scrie răvaș de mulțumire creștinului de s-a milostivit și a săvârșit așa lucrare sfântă (anul trecut am fost eu, dar m-am oprit la alee, n-am făcut și trotuarul). Ocazional, vecinul X dă la lopată, curăță mașini, și funcționează pe bere. Vecinul, nu lopata.
      Povestesc intenția mea nobilă lui musiu Bâzdâc, și-ăsta îmi dezvăluie misterul: el a fost creștinul generos, și-a prestat chiar gratis. Las' că reechilibrez balanța de luni încolo, că vine căldura, apoi gerul și caldarâmul dezgolit oglindă se va face. Sper să nu-i testez duritatea cu dosul...