Despre patrupede si bipede

     Nu stiu cum se face, ca in cartierul meu de lux, plin de limuzine de lux si doamne in treling Puma, Adidas etc, asortat la un machiaj de seara si bube de aur, ornate cu zirconii imense, pe toate degetele de la maini (vara se poate lesne observa ca bubele cresc si pe degetele de la picioare), bratari mai late decat trotuarele stradutelor de printre blocuri, lanturi mai groase decat zgarzile dulailor din dotare, e plin si de pisici. Acu' cativa ani, cand am migrat eu aici, erau alte pisici, astazi, nu mai sunt chiar aceleasi (au mai murit, de boala, de batranete, de caini, de soferi neatenti), dar cu siguranta pot spune ca le-am cunoscut parintii. Ehehee, era un motan mare cat toate zilele, ala speria si maidanezii din zona (chiar imi pare rau ca a murit)...
     Locuiesc la etajul I, si neavand balconul inchis cu geamuri, corniere, sau termopane, innopteaza cate-o felina sprintena in ograda mea. Nu m-as supara atat de tare daca nu si-ar imprastia chiriasii... Sigur ca primavara isi canta serenade prin gradini, pe sub ferestre, prin copaci, pe sub copaci, ziua, noaptea, la pranz, de zici c-ai nimerit in raiul pisicesc (sau in iad, o oarecare asemanare se contureaza). Sigur ca avem o vecina mai in varsta, alcoolica si iubitoare de animale (nu sariti, ca nu generalizez si nici nu insinuez ca iubesc animalele numai alcoolicii sau dereglatii), care are [doar] trei pisici in casa, si o ciurda afara. Suflet milostiv cum este, din putinul care-i mai ramane din salariul de femeie de serviciu la vreo doua blocuri si diverse remuneratii pentru comisioanele facute cucoanelor din zona, cumpara si mancare pentru pisici, iar cand nu se stie ce o impiedica sa coboare pana in fata blocului si sa le hraneasca, arunca diverse proiectile - delicatese pentru pisici, gen piei de pui, oase, si alte OZN-uri - de la fereastra dansei; lesne de inchipuit ca daca vantul ii este potrivnic, traiectoria se schimba, proiectilele oprindu-se la etajele inferioare, in mod special pe geamuri si pervazuri.
     Pe cautate si pe numarate, chiar daca au mai murit niste pisici, numarul lor a ramas constant: vreo 11.
Isi facusera culcus in subsolul blocului, si cu aceasta ocazie, s-a facut o sedinta speciala cu locatarii scandalizati mai mult de roiurile de purici care au speriat toti instalatorii solicitati la cate o avarie. Nu mai venea nici unul la noi, fugeau instalatorii ca dracu' de tamaie cand auzeau de blocul nostru (na, uite ca banii nostri aveau miros de rahat si urina de pisica si culoare de ciupituri de purici). Bine, nici a micsunele nu miroase intr-un subsol de bloc, dar nici asa. Deci, cine a avut un motan in calduri, care si-a marcat teritoriul prin casa, stie cum pute si cat de greu se scoate mireasma respectiva... iti muta nasul si te chiauneste de creierii capului. In fine, nasol, ce sa zic.Au decis sa acopere cu plase metalice gurile de aerisire de la subsolul blocului. Cei neiubitori de suflete fara stapan, desigur. Oameni rai, haini, nu alta! De purici tot nu am scapat, de pisici... nici atat.
     N-am avut de lucru intr-o zi, si i-am zis femeii ca n-ar fi rau sa ma ajute sa prind cate o pisica, ea chiar le cunoaste pe toate, si sa mergem cu ea peste drum, la un cabinet veterinar, sa le sterilizam, sa le facem cate un vaccin, pe banii mei, ca mai strangeam si eu cate ceva, sa le facem un bine pisicilor. Ooo, deci satan e mic copil pe langa mine! De atunci nici nu imi mai vorbeste, ma stie toata lumea de pe strada de ucigasa de potentiali urmasi ai fapturilor nevinovate, si cum se intampla sa fete o pisica prin cine stie ce ungher ascuns privirii noastre, tanti asta, cu o tehnica speciala, dibuieste cuibul si cara pisica cu pui cu tot la ea in casa, si-i tine acolo, pana ii intarca ma-sa, dupa care le da drumul pe strada... A facut multe fapte bune. O superstitie din popor, zice ca pisica are noua vieti, si ca daca omori o pisica, te pricopsesti cu noua pacate, iar daca salvezi una din napasta, ti se iarta tie noua pacate. Ori tanti asta e o sfanta, ori are o lista lunga de pacate... N-am prea auzit de sfinti care sa traga la masea...
     Coreland povestea lu' tanti asta cu cap patrat si mintea in colturi, cu cea cu cateii, e limpede ca unii pur si simplu nu-si exerseaza cerebelul cu logica, gandirea in perspectiva si alte treburi, planuri pe termen lung si alte d-astea, deci chiar ar fi nevoie de unii care sa vina si sa-i ia pe sus, si astia sa nu mai zica nici pas in fata lor, adica aia sa vina, sa culeaga animalul fara stapan din buricul targului, sa-l duca la un adapost unde sa-i fie evaluata starea de sanatate, sa fie tratat, deparazitat, vaccinat, sa i se decida soarta. Nu sa fie lasat in continuare pe strada, in grija milostivilor care se limiteaza la a-i hrani (sunt foarte putini cei care chiar culeg animale de pe strada, le duc la un veterinar pe cheltuiala lor, sau chiar le aduc in casele lor... oamenii astia chiar merita toata stima), si spun ca au facut o fapta buna si sunt iubitori de animale si se cred mari oameni, daca i-au "indopat" cu trei ciolane linse pana si de zgarciuri. Uita ca un animal bolnav contamineaza tot ce atinge...

PS: Am cules de pe strada o pisica, se fac anul asta fix 19 ani de atunci. A facut vreo 20 de pui in rastimpul asta, toti au stapan, sunt vaccinati, sterilizati, cu unii dintre posesori chiar am pastrat legatura. Nici un pui nu l-am aruncat pe strada pentru ca nu aveam cu ce sa-l crestem, sau mai stiu eu ce... Pisica e batrana, aproape surda, nu cred ca mai are zile multe. Am avut si un caine, un ogar englez, care, din pacate, a murit. L-am luat cand avea opt luni, nu am stiut, dar avea o forma de cancer, si cu toate vizitele la veterinar, a fost prea tarziu descoperit si asta a fost, dar nici unul dintre ei nu a deranjat vecinii (o fi casa mea apartamentul a carui usa o inchid dupa mine, dar blocul este pana la urma o locuinta comuna). Nici pentru noi n-a fost usor, sau placut sa culegem rahatii cainelui din strada, se uita lumea la noi ca la niste nebuni, dar a fost decizia noastra sa luam un caine la noi in casa. Nimeni nu este obligat sa-mi suporte sau sa imi inteleaga pasiunea, sau sa iubeasca animalul meu de companie, si nici eu nu pot obliga pe altcineva sa suporte consecintele deciziilor mele, sa-i miroasa rahatii samd, dar trebuie sa ne respectam unii pe altii, si de fapt asta este problema de la care pleaca toate necazurile: nepasarea, indiferenta, atitudinea gen "casa mea, fac ce vreau". Si ignoranta.
Astazi, spun ca nu as mai lua un animal in casa, pentru ca nu as avea timpul de care el are nevoie ca sa fie curat, ingrijit, sanatos, casa mea sa fie curata. Lasa par, au tabieturi, nevoi, si sunt constienta ca nu pot sa ma "inham". Cine se scandalizeaza cand aude ca un animal de companie are nevoie de tot atata atentie cat ar avea nevoie un copil, este un bou, pentru ca asta-i adevarul: un animal are nevoie de atentie, ingrijire, vizite la veterinar si cate altele. Este o responsabilitate, nu o jucarica de scarpinat, pupat in bot cand ai chef si timp, de pozat si pus pe net, de purtat in papornita trendy.