miercuri, 9 februarie 2011

Minti luminate

Sursa foto: http://www.funnytimes.com/

     Am observat o tendinta la mamele cu copiii mici sa faca schimb de impresii, sfaturi legate de cresterea, alimentatia, igiena, sanatatea si educatia copilului. Nu-i nimic rau in asta, mai auzi ceva, mai inveti ceva, chichite pe care un proaspat parinte nu prea are de unde sa le stie. Decat ca-s care de care mai cu mot, si se intrerup una pe alta, si sar de la una la alta de nici ele nu mai stiu despre ce vorbeau de fapt.

     Am si eu doua maimute d-astea de vecine, cu copii de varste apropiate de varsta copilului meu (aprox. doi ani), si chiar ma gandeam ca ne-am putea imprieteni, ajuta samd. Mai proasta idee, nici ca puteam sa clocesc. In primul rand ca turuie numai despre cat de destepte sunt ele, si apoi, cand isi aduc aminte si de plozii lor, alt subiect nu mai exista, deci ceva util din gura lor nu prea ai ce afla.

     Una imi zicea cum isi studiaza ea progenitura si cum a gasit ea motivul pentru care fiica-sa se scobea in urechi de vreo trei zile, de ajunsese sa-si faca rana: avea un dop de ceara, pediatrul nu si-a dat seama, si uite cum s-a uitat ea cu lanterna si asa a descoperit... si a turuit trei sferturi de ora pe tema asta.Ok, bine, bravo fata, vrei statuie, niste postere la intrarea in bloc, eventual prin piata?
Sursa foto: http://www.cartoonstock.com/
     Nu ma deranjeaza atat de tare povestirile lor, le inteleg entuziasmul, dar nu sunt singurele mame din lume, nici plozii lor nu sunt singurii... in final invata toti mersul pe picioarele de dinapoi, unii mai devreme, altii mai tarziu, deci nimic nou.
     Alta imi pune parul pe moate: dupa ce-si dau seama ca au turuit numa' ele, te mai intreaba si pe tine ce si cum faci. Daca zici ca n-ai folosit steamer, sau nu stiu ce pilula sau crema minune pentru copii, se scandalizeaza pan' la cer si mai departe. Vai, dar cum se poate? Uite ca se poate, sau uite ca n-am avut nevoie fix de aia, sau la curul plodului meu functioneaza alta. Sau cand se apuca sa ma intrebe ce i-am dat cand a racit... Pai... ce-s nebuna sa spun? Sunt unele care cum aud ca i-ai dat altceva decat le-a fost prescris lor, fuga la farmacie si baga in copil ce-au auzit ca i-am dat eu, ca daca i-a trecut plodului meu mai repede, trebuie sa fie mult mai bun decat ce le-a prescris pediatrul lor.
     Si ma tampesc de cap cu diminutivele: graviduta (cand eram cat un elefant), mamicutica, bebelas (OMFG, da' bebelus ce-are de nu-i bun?), apicuta (treaca-mearga, dar l-am auzit si pe "aputza"), cacutza, pishutzu, piciorutz (piciorus nu e bun), iar cand le aud prin parc cum se prostesc si ele si vorbesc mult mai pocit decat copiii lor... zau daca le inteleg atunci cand se intreaba de ce copiii lor, ajunsi la 4 ani nu poa' sa vorbeasca coerent.
     Fiu-meu este peltic, mai sssasssait, asa. Intr-o zi ciripea vesel pe limba lui, si ma trezesc cu una dintre cele doua vecine in coasta mea, pe banca. Isi aprinde tacticoasa o tigare, si se lafaie toata pe trei sferturi de banca. Deja imi venea sa-i indes tigarea pe gat: eram noi afara, da' scrumul ei zbura pe odrasla mea. Fumatoare sunt si eu, dar nu mi-am facut copilul scrumiera, nici p'al meu, nici p'ai altora, asa ca i-am dat scrumiera mea de poseta si am rugat-o macar sa se mute mai incolo. Asta s-a inverzit toata, ca cica suntem in aer liber si bate vantul si n-are ce sa faca (!). Daca am vazut ca mi-a refuzat scrumiera si arunca si al doilea chistoc tot in gramajoara de nisip in care se juca al meu, am inceput sa strang jucarelele, la care ea cica "te-ai suparat?".
     Eu zic "nu, e vremea sa plecam".
     Ea zice "sa stii ca trebuie sa iti duci copilul sa-l taie sub limba", asa din senin.
     Eu: "de ce?".
     Ea: "nu vorbeste bine"
     Eu: "abia invata sa vorbeasca, nici n-are cum"
     Ea: "pai tot trebuie sa-l duci, si mai bine du-l acum, cat e mic si nu stie, ca dupa ce creste o sa fie nasol, o sa il doara, sau du-l la logoped, altfel o sa vorbeasca la fel ca tine"
     Eu: "sa mai creasca, sa ajunga el sa vorbeasca binisor, ca sa pot sa imi dau seama daca chiar este un defect de vorbire..."
     Ea: "da' scoate limba? ca daca vorbeste asa, inseamna ca nu poate sa scoata limba, ca il tine pielita aia"
     Eu: "imagineaza-ti ca-i ajunge limba pana la varful nasului, poti?" - e atat de greu sa nu-ti iesi din pepeni si sa le intrebi p'astea daca sunt tampite, se prefac, au o zi mai proasta...
     Ea: "ce s-o mai lungim, du-l sa-l taie sub limba, stiu eu o asistenta la..."

     Deci... asta e. Fiica-sa nu vorbeste, inca scoate onomatopee. Merge pe doua picioare, chiar binisor. Zilele trecute plangea ca nu vrea fiica-sa sa vorbeasca, desi ea stie ca poate, pentru ca altii de varsta ei deja leaga propozitii scurte. Imi venea sa ma duc sa-i zic sa lase copilul in pace, o sa vorbeasca atunci cand are chef, cand o invata si ma-sa sa vorbeasca si o sa zbiere mai putin la ea... cand. Chiar vedeam in parc ca fiica-sa deschidea gura sa zica ceva si aia sarea repede "vrei apa? uite acusi iti da mama", si pac, ii indesa sticla in gura. Poate nu voia apa... Da' nu ma bag. Plodu' ei, ea e dasteapta, experta, eu nu. En fin... Prima incercare de propozitie a lui fiu-meu a fost "acum lapte, da?", apoi "zapada alba lece", iar urmatoarea "lovit a cap laft".

     Am ajuns la concluzia ca daca, din intamplare, ajung pe langa o experta, cel mai bine e sa imi tin gura, si sa fug pana nu incearca sa inchege o conversatie, sau sa ma descoasa.
     Nu inteleg de ce unora le este atat de greu sa inteleaga ca ce-i potrivit pentru ei, nu-i potrivit pentru toata lumea, nu toata lumea isi rezolva problemele in acelasi mod, de ce considera numai deciziile, achizitiile, faptele, comportamentul si atitudinea lor ca fiind normale si perfecte. Nu stiu de ce chiar se joaca cu viata copiilor lor si-i trateaza dupa cum le duce capul, pentru ca le-a zis nu-stiu-cine ca x leac babesc merge. Treaba lor, problema lor, da' de ce isi mai baga nasul si-n treburile altora, neintrebati, nebagati in seama, isi dau aiurea cu parerea, devii tu si familia ta subiect de conversatie pentru oameni care nici macar nu te cunosc, sau chiar stabilesc ei ca nu-i "normal" ceva la copilul tau?
     Nu ma obosesc sa compar copilasii intre ei, pe al meu cu alti copii, sau sa evaluez alti copii in functie de ce ispravi face al meu: dezvoltarea lor depinde de atat de multi factori, incat e greu de spus daca un copil este "normal" la o varsta foarte frageda, copiii chiar fac o sumedenie de traznai, dar asta nu inseamna ca-s tampiti, au handicapuri fizice sau psihice samd, si cel mai bine este, ca atunci cand ai intrebari, sa le adresezi unui specialist. Numai el poate sa evalueze corect un copil, gradul lui de dezvoltare, daca are o problema adevarata sau inchipuita [de mintea unui parinte panicos].

5 comentarii:

  1. ce ma enerveaza pe mine persoanele care fumeaza si arunca pe urma chistocurile langa locurile de joaca pentru copii. nu se gandesc ca aia mici pun mana pe tot? nu mai zis ca oricum gasesti si alte "produse animale" ca doar avem caini peste tot. ca sa nu mai zic de persoanele care isi scot cainii la plimbare in parc si nu am nici o treaba daca pe al lor patruped l-a taiat fix in nisipul unde fi-miu se joaca.
    nu cred ca natia noastra de romania o sa ajunga vreodata la un nivel mai ridicat de bun simt. pacat de persoanele care mai au cei 7 ani de acasa si sunt considerati tot ciudati.
    si mai mult ma enerveaza cei care fumeaza langa copii, mai ales cand sunt in parc. copii se joaca, alearga si trebuie sa inspire fumul de tigara. du-te nene, 5 m mai incolo. pe langa faptul ca ai venit in parc ca sa respiri aer curat si tu stai sa fumezi. fumeaza acasa daca ai chef.
    eu nu fumez, dar chiar daca as fuma in primul rand m-as gandi la copil si la fumatul pasiv.
    cand mergeam in parc cu cel mic il lasam sa se joace cu copii, dar cand ii vedeai deja bisericute cu mamicile sau mai rau, bunicele, taca-taca despre cat isi ridica copii in slavi, preferam sa ma duc sa ma plimb. fiecare isi da cu parerea, ca al lui/a ei e mai buna, ca asa e mai bine ca a invatat-o nu stiu cine...
    m-am inclinat niciodata urechea sper ce a spus cineva, mai ales cand era in joc sanatatea copilului meu. si cand mama imi mai zicea cate o chestie, tot in medic am incredere. mama a crescut copii acum 30 de ani. s-au schimbat multe, a uitat multe.
    o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. O, sigur ca da! Eu chiar sunt fumatoare, desi nu fumez pe strada, port cu mine o scrumiera de poseta, iar cu bisericutele, chiar cred ca-i boala generala: un grup de mame cu cafele si tigari, un grup de puradei nesupravegheati, si mucurile de tigari... Nu le inteleg, mai ales ca mai vezi cate una scandalizata pana la cer ca i s-a murdarit copilul, dar ea ii imbogateste zilnic locul de joaca cu o cultura proaspata de mucuri... Eh, ele experte, noi mai putin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-mi plac deloc strambaturile alea cu glas pitigaiat si vocabularul saturat cu diminutive folosit de parinti. Copii vor imita exact acest limbaj. Iar țațe care vorbesc despre alimentatia sanatoasa asigurata plodului, dar fumeaza in nasul acestuia, am vazut si eu destule.
    ...Si baietelul meu accentueaza putin litera R. M-au batut la cap vecine, invatatoarea si psihologul scolii sa-l dau la un logoped "pana nu e tarziu". Ei bine, uite ca pe mine nu ma deranjeaza ci o consider o trasatura simpatica.
    Este primul din clasa (a III-a), are o memorie fantastica, are o inteligenta peste medie, este un copil sanatos si frumos... chiar ar trebui sa ma deranjeze acest mic "incovenient"?

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Ema - deci nici tu nu scapi de sfatosi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Apropo de diminutive cretine care te fac sa fii penibil, am o reprezentanta avon care spune tot timpul ca stie ca sunt in catalog si produse mai scumputze. Scumputze. Really?!...

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...