30(1)

     Cum mă simt în prag de 30… Nici tânără, nici bătrână. N-am numărat niciodată anii care au trecut, şi nici acum nu îi număr. Atâta vreme cât curg, cui îi pasă câţi sunt, şi de ce ar trebui să-i pese cuiva? I’m fifty, I’m respectable. No shit… Poţi fi un imbecil, sau un ratat, la orice vârstă, indiferent de numărul de fire albe de păr prezente pe scalp (asta aşa, pen’ că am tot auzit că o persoană trebuie respectată pen’ că a albit). E o cifră rotundă şi atât. Nici cu party-urile nu prea mă omor, în special pentru mine. Bine, acum nici nu prea am dispoziţia necesară… Altădată eram prima care căuta un prilej. Mi-ar plăcea să nu am musafiri, să fac ce vreau cu sfârşitul de săptămână, să fie numai al meu, dar pun pariu că o să mă “surprindă” careva cu o vizită, aşa că, nolens volens, tot trebuie să pregătesc ceva şi să mă prefac surprinsă şi să spun “vaaai, dar nu am pregătit nimic, aţi picat aşa de neaşteptat (decât că am o listă lungă de gustări, antreuri şi alte preparate, cam aşa, cum găseşti într-un restaurant). Să zicem că poate prind bine şi nişte musafiri…

     Ce mi-aş dori? Mi-aş dori ca fiu-meu şi soţul, toţi ai mei să fie sănătoşi. Asta în primul rând.

     Pentru mine, mi-as dori aceeasi chestie, şi în plus un job decent. M-am cam plictisit de businessuri de familie, în care job-ul e bun numa’ în job description, şi după ce trece perioada de probă te transformi din orice făceai înainte în menajeră, comisionar, salahor, portar, agent de vânzări etc, etc, şi cu un salariu de tot căcatu’, iar patronul, din persoana amabilă, jovială, comunicativă, educată, devine un mârlan jegos… vătaf de sclavi. Poate altădată, când o să fiu mai “în mână” o să scriu ceva şi despre categoria asta, a businessurilor de famelie, merită povestit ceva şi despre ele, dar fix că nu prea am chef acu’. Da’ oricum, pentru oricine îşi caută un job în ţara asta: fugiţi ca dracu’ de tămâie de businessurile “de apartament” şi de alea în care este implicat juma’ din familionul patronului, plus ciurda de foste amante: nu mai staţi să despicaţi firu’n şaişpe, că poate nu-i ce pare. Dacă site-ul lor nu există, mailul lor oficial e un gmail sau yahoo, netul vine cu gâlme prin nush ce rapandulă de modem, telefonul lor este un mobil de care dispune numai patronul… la interviu daţi-vă mâna, salutaţi respectuos intervievatorul si încheiaţi interviul.

     Ce mi-aş mai dori? Oscilez între o pereche de pantofi şi o pilă electrică profesională, da’ cre’ că totuşi o să aleg perechea de pantofi, pentru că la pilele electrice nu mă pricep, nu ştiu ce să aleg, dar la pantofi sigur n-o să dau greş. Pe de-o parte, mi-aş cam dori pila aia, pen’ că pilesc la gel de-mi vine rău, cu pila aia ar merge mult mai repede... Aş mai vrea o mulţime de chestii…