Gradina Zoologica

Maimuta simpatica si empatica

      De ajuns la Zoo Baneasa am ajuns cu bine. N-am mai fost acolo de vreo 15 ani, poate chiar 17. Mai degraba 17. Se filma acolo e editie “Ba da, ba nu” cu Anca Turcasiu si Mihai Constantinescu. Imi amintesc ca MC voia sa cante un slagar d’al lui si aia din regie nu-l lasau, ori il duceau cu vorba, ori asa ceva. Parca era un intai de iunie… ori pe aproape. Imi amintesc ca s-a suparat atat de tare incat a vrut sa plece acasa, sau sa planga. Imi venea sa zbier “da’ lasati-l, ma, sa cante si el ceva, numa’ sa nu-l mai aud”. Sincera sa fiu, desi mi-a atras atentia, nu stiu cine avea dreptate, dar el era ca un copilas caruia i-au promis unii o acadea si i-au dat in loc un ponei, dar poneiul era de negasit, iar copilul s-a plictisit sa urmeze dara de balegi in speranta ca va gasi si poneiul la un capat al darei, la un moment dat. Eh, ce mi-a mai ramas in minte de atunci: iuresul de copii, multi, o mare de copii, si duhoarea. Putea ca naiba a balega, a ponei, era si cald ca naiba, nu era in zona aia strop de umbra... Oricum, la un moment dat a cantat eternul “iubiti si cainii…” dupa care n-am mai auzit nimic, s-a facut liniste. Nici n-am remarcat cand si-au strans aia catrafusele si s-au evaporat. Bine, cine ar fi vrut sa-l vada pe el cantand, cand ar fi putut canta (playback) AT, imbracata in blugi si un tricou alb inscriptionat cu "Ba da, ba nu", supla, si sexoasa... MC era cam chel si n-avea patratele pe burta, desi era si el destul de suplu...

      Nu pot sa spun ca eram foarte entuziasmata de calatorie, dar de dragul baietilor mei am zis ca merg. Si am mers, desi am incercat sa ma sustrag, dar… nu mi-a mers. Sigur ca primul lucru pe care l-am remarcat a fost o sandrama care facea mult fum dintr-un gratar improvizat. Nu se poate sa fie pe undeva un palc de copaci, o buca’ de pajiste ori trei bancute la un loc si sa lipseasca din peisaj un carnat sau un mic si niste scaune de plastic. Apoi am vazut vreo doi-trei cu masute si suveniruri pestrite, baloane, sepcute etc. Nu m-am uitat la preturi, asa ca nu va fac recomandari, dar daca vreti un cico ori o apa, in afara de terasa aia improvizata, nu mai gasiti magazine in imediata vecinatate. Si daca nu vreti sa plecati cu buzunarele goale, ocoliti-i p-aia cu baloane cu Mickey, Fulger McQueen si alte personaje dragi copilariei lor. Copiilor nostri, adica… Nu neaparat ca-s zgarcita (nu ca n-as fi uneori), dar fiu-meu se plictiseste repede sa-si plimbe cadourile, sfarsesc in grija mea, ceea ce nu-i prea trendy cand el fuge-n toate directiile, vrea sa faca pisu, i-e sete, i-e cald samd.

     Eu si cu entuziasmul meu la subtioara am trecut pragul gradinii. Daca ar fi sa carcotesc, as spune ca nici n-am apucat bine sa intru si m-a lovit mireasma de rahat de rata, gasca, pelican si alte zburatoare amatoare de balaceala, dintr-o data am simtit ca incepe sa ma stranga gulerul de la camasa, soarele arde… Nu ca n-as sti cum put toate lighioanele astea comestibile, dar una e sa stii pentru ce le suporti, si alta e sa platesti doar ca sa le admiri de la distanta.

      Nu pot sa zic ca m-a dat pe spate nici acum. Ca si atunci, toate animalele fioroase si interesante dormitau in cine stie ce cotloane ale adaposturilor, asa ca mai mult le-am mirosit. Rasii cred ca erau in calduri… Putea acolo a pisu de motan de-ti carmea nasul din loc. Mi-a facut impresia ca lupii beneficiau de cel mai mare spatiu din gradina, restul locatarilor erau cam inghesuiti. Am vazut flamingii, pelicanii am zis, am vazut si lebede, rate, gaste, vulturi, condori, o bufnita alba (n-am putut sa nu ma gandesc la bancul ala cretin cu bufnita, iepurasul si ursoaica, doar ca de data asta mi s-a parut amuzant), un cal, poneii care puteau si acum (nu cred ca erau chiar aceiasi de acu’ saptispe ani, dar e posibil), caprioare cu pui, strutii, maimutele. Babuinii ne-au aratat cea mai intens colorata parte din anatomia dumnealor, mandrilul chiar a stat putin de vorba cu noi si chiar cred ca-i parea rau ca nu ne putem juca putin.

      Mi-au placut pestii, papagalii, toucanii, paunii, vulturii, chiar si puturosii de rasi… Serpii mi-au placut in mod deosebit… Ei sau pieile lor, mai ales ca vedeam plicuri, posete, chiar o pereche de pantofi. Strutii mi-au placut foarte mult, si desi am mai vazut struti, n-am putut sa nu ma minunez de ei precum vitelul de poarta noua. Daca as fi vazut si girafa, m-as fi minunat si de ea, la fel si de elefant, dar stim cu totii povestea lui trista… Leul nici ca s-a sinchisit sa miste macar varful cozii. Amuzant e ca in gardul acela de protectie e o gaura ca-n reclama aia de la Skittles. Fara Skittles, doar cu leu. 

      Cred ca am cules si niste purici pe care i-am adus pana acasa (eu nu prea plec de nicaieri cu mana goala), si tot soiul de gaze, paienjeni si musculite, si pene, si pufi care-s o adevarata binecuvantare pentru alergiile mele, cred ca n-a scapat portiune de piele nescarpinata, neiritata. Bine macar ca m-a dus mintea sa-mi iau pe mine haine care sa acopere pieile mele sensibile… Sigur, nu-i chiar o idée geniala sa porti pantaloni lungi cand stii ca atragi puricii ca un magnet, si aia sa ti se suie pe crac pan’ pe la genunchi de te trec toate sudorile in incercarea de a-l determina pe ticalos sa se mute mai spre glezne (nu reusesti, dar te chinui). Pe de-o parte mai bine, pentru ca daca purtam o rochita, sa zicem, nu stiu daca bunele maniere m-ar fi convins sa ma comport ca o adevarata lady si sa suport cu stoicism supliciile, sau m-ar fi determinat sa caut un loc mai ferit de privirile iscoditoare ale damelor mult prea bronzate pentru luna mai (ceea ce ma face sa cred ca ori si-au facut vacantele prin insule exotice, ori abuzeaza de solar), unde sa-mi pun poalili-n cap si sa ma scarpin in voie… Nu mai zic de mancarimi de nas… Am stranutat, am lacrimat, dar n-am executat foraje nazale desi... cat mi-as fi dorit o batista bebelusului, un stranut eliberator! Am indurat, si cu prima ocazie am tras o pipa sa afum intrusii. Leac natural… Sigur, nu trebuie sa faceti ca mine. Treaba voastra cum va descurcati cu treburi d-astea.

      Fiu-meu era destul de pleostit de caldura, dar cum are o sursa secreta, aparent inepuizabila, de energie, s-a regrupat rapid si a inceput sa zburde. Nu prea-mi dau bine seama in clipa de fata ce lighioana l-a impresionat pe el (posibil nici una), el e foarte bucuros sa zburde, sa se zbenguie, sa se cocoate pe orice chestie care-i ofera aceasta posibilitate (sau provocare), asa ca juma’ din timp a mers pe garduri. Cealalta jumatate din timp si-a petrecut-o vanand tasnitorile. Si s-a distrat…

     Altfel, desi nu ma dau in vant dupa Gradina Zoo (e departe ca naiba, pute ca naiba, ma deprima custile), a fost ok. Sigur ca daca ar fi sa gasesc cusururi, as putea gasi n. Dar… asta avem, e singura gradina zoo pe care ne putem permite sa o vizitam si ne bucuram de ea asa cum se gaseste. La urmatoarea lor initiative, promit sa gasesc niste motive care sa stea in picioare atunci cand o sa incerc sa ma fofilez. Acum n-a tinut nici faza cu “tre’ sa spal, sa calc, sa gatesc, daca vin cu voi te pun la treaba (pe barbatu-meu) etc, etc”. Oricum, in seara asta mananca branza cu ceapa, pentru ca el a scos pozele pe laptopul lui  si nu vrea sa-mi dea share si mie. Neam de traista… (s-a indurat sa-mi dea trei poze).

     PS: Desi ma intristeaza custile mult prea mici ale animalelor de la zoo, nu pot sa nu ma gandesc la “custile” angajatilor RATB. Or avea 1mp?

Natura stie cum sa potriveasca niste culori