luni, 15 iulie 2013

Revedere & amintiri (nuvela despre... nimic)

     De curand l-am vazut pe strada pe fostul meu profesor de sport, din generala. Desi imi venea sa ma fac ca nu-l vad, ori ca nu-l recunosc, mi-a scapat un "buna ziua" cand am trecut pe langa el... Nu m-a recunoscut, eh, nu-i bai... La varsta lui si la cate sute de "loaze" i-au trecut prin catalog, e de inteles. Ei bine, daca el mi-a uitat mutra [care nu s-a schimbat prea mult], eu nu l-am uitat... Cu ocazia "revederii", mi-am amintit si de profesoara de muzica din generala, pe care o iubesc la fel de mult, ca si pe el.
     Asta de muzica avea o vorba, de fapt doua: "papagalilor" si "paraziti ai societatii".

     N-am fost eu un elev sclipitor, dar un pui de tocilar am fost. Am fost atat de stearsa, incat cu greu ma baga cineva in seama. Sigur, nici eu n-am vrut sa atrag atentia asupra mea, ori sa fiu mult prea simpatica... Teoretic - ori dupa mintea mea - nici antipatica nu aveam cum sa fiu cuiva, dar asta de muzica chiar m-a iritat ingrozitor si mi-a facut multe zile fripte: avea un fix cu canto, ori eu n-am avut niciodata o voce melodioasa. La solfegii ma scoteam pentru ca nimeream masurile, dar pen' ca vocea mea de privighecioara suna ingrozitor, ma parlea aia numai cu note proaste, ori eu note sub opt rareori am avut, si alea numai la trigonometrie... In fine, nesuferita asta ma ardea la nota, iar eu nu pricepeam in ruptul capului de ce insista ea sa cant si eu "Barbu Lautarul"... I-am capiat p-ai mei acas' cu vocalizele. In fine, ma mai scoteam si cu notele din lucrarile de control si din extemporale, cu subiecte din istoria muzicii., unde luam cate un 9 - 9,50, dar vrajitoarea asta taia nouale si zicea ca merit un sase, si ala cu indulgente, asta ca sa fie umilinta maxima, si mereu ajungeam sa negociez cu ea nota...
     Revenind la asta de sport, intotdeauna eu am crezut ca arata si se poarta ca o gorila, desi cred ca bietele animale n-au vreo vina in asemanarea asta, si, cu siguranta, ele s-ar purta mult mai frumos decat domnul...
     Era disproportionat, cu torsul mai lung decat picioarele, bratele foarte lungi, botul imblanit, mainile si picioarele asemenea... Era si destul de fioros, cu fruntea ingusta, ochii mici si rai. O aratare. Sigur, el se dadea intotdeauna pe sine drept exemplu de constitutie atletica, spunandu-ne ca am vrea noi sa ajungem sa aratam ca el. Sigur, poate la batranete o sa-mi las si eu mustati si barba, dar clar n-as vrea sa am si par pe piept pana sub grumaz... Chiar ma intreb de ce n-a mai observat nimeni asemanarea dintre el si profilul asta, el fiind primul de jos, din stanga.

Cu vorbitul ii era mai greu: icnea, tusea, scotea tot soiul de onomatopee, iar cand nu stia ce sa spuna, isi vara fluierul in gura, si sufla-n el pana ne facea creierii zdrente... Zicea destul de des "ma", "ba", "bai", "ho", "ha"... Nu sunt sigura ca stia sa scrie, ori sa citeasca, pentru ca la orele lui venea mereu cu un caiet soios si varzuit, pe care nu stia sa scrie altceva decat "a". El zicea "ai a pentru ca n-ai echipamentul"... Draci uscati, ca el nu considera echipament sportiv colantii, tenisii... Or majoritatea cam d-aia aveam.
      Participarea mea la orele de sport s-a redus la "incalzire", statul cu dosul pe ghiozdan si aruncatul cu privirea la cei care se jucau ori jucau ceva. Dupa dom' profesor nu eram potrivita pentru nici o activitate: pentru handbal eram prea firava, pentru baschet ori volei prea pitica samd, gasea el ceva si ma excludea din orice echipa. Uneori, daca lipsea vreuna - eram eterna rezerva - mai intram si eu in joc. N-are rost sa spun ca eram foarte ocupata cu fuga de minge: ce rost avea sa ma pun eu contra? Daca vrea sa bage gol, las-o frate sa bage, nu-i o placere sa aperi o ghiulea d-aia de handbal. De vreo doua ori am facut pe viteaza si am vrut s-o retin, si am regretat treaba asta din toti bojocii: am prins-o pe burta, de mi-a taiat respiratia si m-a invinetit. Alta data am prins o minge d-asta pe piept si-am crezut ca mi-a turtit definitiv cutia toracica...
     Era si orgolios goriloiul asta de profesor. Parca sa zic ca printr-a saptea i se nazarise sa ne incoloneze in figuri [vazuse asta la o alta scoala di cartier; pesemne ca l-a lovit teribil in orgoliu]. Nu stiu daca asa o fi fost programa, ori asa i se nazarise lui, dar intr-un final a cedat, cica eram noi prea loaze si nu deosebeam dreapta de ailalta dreapta. Asa zice el, eu zic ca un fluierat d-ala poate sa insemne orice. Spre exemplu, mie mi-a zis odata sa fac ce face el, iar el statea pe ciuci. Asa am facut si eu, va jur, iar el tot nemultumit a fost, cica trebuia sa fac ce faceau ceilalti elevi... Ori caca, ori papa... Naiba sa-l ia...
     Imi amintesc pana si ziua in care a facut imparteala pe echipe la handbal. I-a numit, i-a impartit, dupa care i-a pus sa joace, da' aia se uitau unii la altii si aruncau mingea aia ca pe pisica moarta.: toata lumea stia sa joace peretica, miuta, castelul, ratele si vanatorii, da' handbal? Ciuciu... A stat Maimuta, s-a uitat oblu, da' tot nu pricepea ce fac aia in teren. Intr-un tarziu, luminat la fata, a zbierat la vreo doi ca-s pivoti, la altul ca e portar. Clar: acum trebuia sa mearga... Toata lumea auzise de pivoti, dar de la aia care mergeau la stomatolog... Nu stiu cum, dar au reusit la un moment dat sa dea drumul la joc. Oricum, eu tot pe ghiozdan am stat.
     Nu-i greu de inchipuit ca nici la sport n-am excelat: ma pocnea asta numa' cu note mici, imi dadea 7, cica "din oficiu", ca era el prea baietas, dar nu m-a pus niciodata sa fac ceva, desi voiam, si cred ca si puteam... Nasol e ca nu aveam sala de sport, aveam ceva intitulat pompos "teren" ori "careu", si aia era curtea interioara a scolii, unde-n pauze ne juleam genunchii si coatele jucand leapsa pe coco, si unde ne incolonam pe clase la sfarsit de an, la premiere. Vestiare nici atat n-aveam: ne schimbam ingramaditi in toalete, iar daca ploua, ora de sport se tinea pe holurile inguste ale scolii.
     Nu stiu cum se face ca individu' asta isi imagina ca antrena lotul olimpic de orice, si taman can' sa ne puna nota aparea cu diverse aparate, care de care mai chinuitoare si vazute de catre noi numai la TV. Asa a aparut intr-o zi cu capra si o trambulina. Eram destul de timizi si preferam sa admiram de la distanta magaoaia. Parca asteptam sa apara Nadia, nici prin gand nu ne trecea ca noi o sa-i facem proba. Cel mai tare a fost Alexiu: primu' la catalog, a avut onoarea sa-i faca inaugurarea. Asta era inaltut, suplu, doar ca era destul de prudent din fire, nu era d-asta zbuciumat. I-a dat caprei un ocol, s-a oprit nitel cu mainile in sold si s-a holbat la trambulica, dupa care, senin, a spus " eu sunt tocilar". Profu' a ramas cu gura cascata... La vreo saptamana, Alexiu a venit cu scutire de sport... Doamne, cat l-am mai pizmuit!
     Numa' bine, trece patania lui Alexiu, ca-mi vine si mie randul: se uita Maimuta pe caietul soios, se uita la mine cu ochii lui mici, abia mijiti de sub sprancenele stufoase, si-mi susura suav: stii ca tu trebuie sa dai lucrare. WTF?  Dupa momentul de buimaceala-uluiala-mutenie, am deschis gura pentru un "sigur ca da, dom' profesor". I-am povestit lu' saraca mamaie, si radea de-i clampanea placa in gura. Am ras si eu, da' manzeste, ca parca nu prea era rasu' meu...
     Vine si ziua cu lucrarea - eu inca speram ca a glumit ala - decat ca n-a glumit, m-a pus pe mine si inca vreo doi sa scoatem foaia de hartie [intre noi fie vorba, ma simteam de parca eram oaia neagra a clasei, desi n-am fost niciodata in postura asta]. Si scena era cam asa: noi trei, eu cu aia doi, stand pe ciuci, cu ghiozdanul in brate pe post de pupitru, cu spinarea rezemata de zidul scolii, si foaia aia botita pe ghiozdan, si tot restul clasei stransa in jurul nostru, ca la circ. Parca sa zic ca au fost trei subiecte, unu' era ceva legat de igiena, unu' cu importanta orelor de educatie fizica si sport, si altu'... dracu' stie... Nu stiu daca ma minunam de ideea in sine de lucrare la sport, sau de faptul ca profu' a fost in stare sa scoata niste propozitii elaborate...
     Ma rog, cu ce-am ramas eu dupa orele de muzica si alea de sport: o admiratie deosebita fata de cei daruiti cu glas si aptitudini sportive. Mie nu mi-a folosit la absolut nimic...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...