luni, 13 ianuarie 2014

Doamna invatatoare, pe vremea mea si Richard al II-lea

     Nu stiu cum mai este si ce se intampla mai in scolile romanesti. Stiu din auzite, de la prieteni, colegi. Eu inca n-am ajuns cu cel mic, abia anul acesta vom merge in nustiucumsemainumeste clasa aia de dinainte de clasa I. Daca as avea mai multi bani, l-as da la o scoala privata, insa nu am, mergem la stat. 
    O prietena, mi-e si colega, locuieste intr-un orasel de pe langa Bucuresti, are o fetita in clasa a II-a la scoala din localitatea respectiva. Imi povesteste ca nu poate tine pasul cu ceilalti parinti din clasa atunci cand vine vorba de contributii si cadouri, merge pe clasicul buchet de flori, un martisor mai de doamne-ajuta si cam atat. La ei nu se strang bani de cadouri la gramada, e fiecare pentru el, si chiar se intrec in "atentii". Daca a venit una cu un buchet de trandafiri, alta vine cu TIR-ul adus direct din Olanda, si un stripper care sa-i ofere doamnei buchetul, daca una aduce o bratara din argint, alta ii aduce un set de bijoux-uri, din aur de coispe K. Imi povestea cu ce "atentii" vin ceilalti parinti, cat de amabila este "doamna" cu copiii celor care "daruiesc": p-aia de la care a primit, ii mangaie pe crestet, astialalti nu exista.
     Toti copiii raspund la ore, numai fata colegei mele, si inca vreo doi, nu-s bagati in seama si intepenesc cu mainile in aer sperand sa-i intrebe si pe ei ceva. Colega mea nu are o pregatirea aleasa, dar isi doreste ca fetita ei sa mearga mai departe pe drumul pe care mama ei n-a putut sa mearga. Ea nu o poate ajuta prea mult cu teme, explicatii, insa, doreste sa-i asigure toate cele necesare pentru ca acest copil sa nu fie impovarat de grijile si problemele cu care se confrunta parintii, sa poata sa-si vada de scoala si copilarie. Fetita asta povesteste acasa cum ridica mana, dar niciodata nu este invitata sa raspunda, cum este zilnic ignorata, repezita. Stie si simte ca ea si ceilalti colegi au parte de acest tratament pentru ca parintii lor nu-si permit/ nu vor sa-i ofere doamnei "atentii" la fel de pretioase precum "daruiesc" ceilalti parinti (genti, bijuterii), dar este constienta ca atunci cand doamna preda lectia, ea trebuie sa asculte, sa inteleaga cat mai bine, pentru ca acasa nu are cine s-o ajute si trebuie sa se descurce.

     Nu mi se pare corect ca unui copil sa-i fie retezate astfel aripile, dorinta de-a invata, sa fie descurajat, umilit si sa-i fie indusa ideea ca pentru ca nu are bani este un nimeni si trebuie sa renunte la visele sale, ca scoala nu este pentru el. 
     Sunt de acord ca situatia financiara are importanta ei in educatia unui copil, dar mai stiu ca un copil fara cine stie ce resurse financiare poate sa-si continue educatia daca asta isi doreste. E mai greu, dar se poate. Important e sa-l inveti niste lucruri...

*
     Imi amintesc de invatatoarea mea. In '88 eram in clasa I. Sotul to'ar'sei era coleg cu parintii mei, deci cate ceva stiam desprea ea, stia si ea despre noi, asa ca nu s-a purtat prea urat cu mine, dar am avut si eu parte de o portie de amabilitati. 
     Mai tare a suferit un coleg de clasa al carui tata fugise/ plecase in America. Nu-mi amintesc precis daca inainte, ori dupa '89, dar ii trimitea colegului diverse nimicuri colorate, de care nu se gaseau inca pe la noi, plus ca daca mai si auzeai ca-i trimis (clar e mai bun decat unul cumparat din magazin, mai tentant), iti stranea curiozitatea la maxim. Ma rog, revin la poveste: baiatul asta nu se lauda cu ce-i trimitea ta-su, nu era vorbaret de fel. Era timid, retras, discret [si asa a ramas pana-ntr-a XII-a: mi-a fost coleg de clasa si-n liceu]. Doamna stia ca parintii sunt despartiti, ca tatal a ajuns in SUA, ca doar lumea e mica, scoala de cartier, iar la inceput de an, la completarea catalogului iti trimitea madama acas' mesaj cu ce tre' sa spui sa-si treaca ea la catastif [aveam nenorocitul ala de vocabular, in care doamna scria diverse mesaje catre parinti, care mai de care mai "magulitoare" la adresa odraslei, gen "este f neglijenta si ar trebui sa luati masuri" - cand imi uitasem nenorocita aia de bentita, de-i zicea cretina "cordeluta" - detest si acum cuvantul], asa ca stia cine si unde lucreaza, ce face, de ce samd. Tot asa, orientandu-se dupa meseriile parintilor, sulfa asta stia de dinainte pe cine sa linguseasca sa-i pice si ei ceva, stia si ce-ar putea sa-i pice si de la cine. Mama unui coleg lucra la Fabrica de Lapte (unde-i azi Cora Militari), asa ca doamna avea la dicretie... tort de inghetata, lapte, unt. Era ceva, nu? O alta mama lucra la o casa de moda, de unde avea si doamna cate-o rochita, o stamba, si tot asa...
      Intr-o zi, colegul asta a venit la scoala cu un ceas nou, de la ta-su. I l-au admirat toti colegii, a fost in centrul atentiei in pauze, dar la ora to'ar'sa i-a confiscat ceasul, cica nu era un ceas pentru un copil. E posibil ca si colegu' asta sa se fi jucat la el, da' nu prea vad cum te poti juca cu un ceas, mai ales ca nu-l dadea jos de la mana, mai mult se holba la el. Oricum, ideea e ca lu' doamna i-au lucit ochii si i-a confiscat astuia ceasul, el era necajit, a venit ma-sa la scoala si mai departe n-as baga mana in foc, dar parca sa zic ca ceasul a ramas la doamna. S-o intreb pe maica-mea, poate ea-si mai aminteste... 
     Doamna asta avea obiceiul sa vina acas' la elev. La noi a venit de vreo doua ori, si a plecat cu mana goala, nu si cu inima, caci a tratat-o mama cu o cafea si niste prajiturele. Nu cred ca se astepta [doar] la asta. Ma rog, eram in camera mea si n-am prea auzit tot ce-i spunea mamei (stiu ca nu-i frumos sa tragi cu urechea, da' am auzit intamplator, n-am stat cu urechile palnie in mod special), si am auzit ca-i spunea ca deranjez ora, ca ar trebui sa fie mai stricti cu mine, ca-s superficiala si alte complimente. Pe dracu', ca eram genul de copil care facuse armata inca din gradinita, de ma uitam la to'ar'sa ca la Zgripturoaica si stiam si eu ca nu este in beneficiul meu sa-i atrag atentia asupra mea cu pozne... In fine, singura concesie pe care a facut-o maica-mea a fost sa-i scrie asteia catalogul [maica-mea era desenator tehnic, si asta stia, cre' ca si d-aia batuse drumul pan' la noi]. Cadouri n-am dat niciodata. Doar buchetul de flori (asta cu repetitie: inceput de an, 8 martie, ziua lu' to'ar'sa, sfarsit de an), martisorul si atat. Nu stiu cum s-a facut ca a ramas asta insarcinata si ne-am trezit cu alta pe cap. Doamna Parfeni. Blanda, buna, da' fuse si se duse, ca s-a intors Ciubucareasa, asa-i ziceam lu' asta veche. A mai stat o vreme, ne-a croit la palma, ne-a mai tinut si cu mainile sus, ne-a pus la colt, in fata clasei, ne-a tras nitel de perciuni si iar a rodit, dupa care s-a carat definitiv si-n locul ei a venit domnisoara (dupa '89 ne-am dezobisnuit greu de "to'ar'sa", si pan' sa ne obisnuim cu "doamna", a dat "domnisoara" asta peste noi. Eu ii ziceam Liliana - Pielea gastii. Cred ca eram intr-a III-a cand ne-am pricopsit cu asta. Tinerica, frumusica, țâțoasă, cu parul [de pe cap] lung, negru si buclat, mica de statura, mai putin formala decat cele de dinainte, total lipsita de strictetea si rigiditatea inaintaselor, s-a ales cu porecla asta taman pentru ca la doua vorbe zicea "ce pielea gastii?!" Nu-mi aduc aminte sa ne fi trosnit, la fel cum nu-mi amintesc nici cat de bun pedagog era...
     In 5 - 8 n-am avut probleme. Tin minte ca nu puneam mana de la mana pentru perdele, fata de masa pentru catedra, huse pentru banci, dar cumparam creta, burete... erau sume mici. In general fiecare clasa avea perdelele ei, si singura problema era cine le ia acasa, la spalat. Da' nu era problema ca fugeam de perdele, problema era ca toti voiam sa le luam acas', de parca o data cu perdeaua aduceam acas' si invatatura. Cam cum merg unii la sfinte moaste si le mangaie ca poate se lipeste vreo minune de ei, cam asa vedeam si noi in obiectele astea, un soi de amuleta.
     Erau unii profesori care ne indemnau sa cumparam diverse reviste (mai tineti minte "Universul Copiilor? o cumparam de placere, si p-asta, si Start 2001 - bine, p-asta nu de la scoala, o vazusem in emisiunea lui Mironov, Stiinta si Imaginatie... asa-i zicea, nu?), dar abia in liceu am intalnit santaje adevarate, gen cine cumpara cutare, are 5-ul asigurat/ un punct in plus, "cutare" fiind o culegere, bilete la teatru. Nici acolo nu era chiar asa de speriat, dar afar' de Hristev, Cone si Petrica (in generala erau aproape obligatorii, mai ales ca Petrica era sotul directoarei noastre) n-am dat banii pe alte bazdaganii, iar la teatru si la opera (mai rar) am fost de placere si cat mi-a permis timpul si, mai ales, buzunarul parintilor...
    [Aici fac o paranteza si povestesc un episod cu Richard al II-lea, la TNB: o prietena din copilarie ma intreaba daca vreau sa merg cu ea la TNB, primise o invitatie pentru doua persoane. Zic: ce piesa? Ea: nu stiu fata, da' e la TNB... Cand am auzit eram emotionata toata, bineinteles ca am acceptat fara sa clipesc. Asta, amica, imi zice: bine, da' daca vii, sa te imbraci si tu mai elegant... Pe dracu', ca mergea lumea la teatru, da' nu la tol festiv pentru rupt gura targului. Or mai fi fost si d-aia, da' sincer nu prea m-am uitat, iar aia pe care am apucat sa-i vad, erau imbracati, cum am zice azi "casual". In ziua spectacolului nu prea avem ce imbraca, pen' ca afar' de vreo doua randuri de haine mai de don'sorica, altele, mai de fite, n-aveam, da' am gasit o fusta mai de doamne-ajuta, un sacou de pe la mama, o camasuta si o pereche de pantofi cu toc si fuga la usa la amica mea (era si vecina cu mine). Asta era imbracata ca de nunta/ club, da' inca nu terminase cu unghiile. Ma rog, nu ca fufix de azi, da' nici de teatru. In fine, ne suim in autobuz si haida la teatru. Era prima data cand mergeam la National. Debarcam acolo, si ii zic lu' asta sa ia si ea o pietricica-n cioc, da' bateam saua sa priceapa... eu. Asaa... cat s-a coit zuzi asta a mea, ca voia program, voia si floricele [era trista ca n-a gasit... ce saraci si aia de la bufet], am ajuns la cateva minute de la ridicarea cortinei, in sala bezna... Ne-a intampinat o plasatoare, nici n-am intrat bine, orbecaiam p-acolo mai sa cadem gramada pe scari [am uitat sa spun ca si treptele erau pline de spectatori], ca ne-a si insfacat faptura intunericului si ne cerut beletele cu glas repezit-soptit. Pana am priceput noi ce voia, ne-a inhatat de brat si haida cu noi in jos pe scari, si'n bezna aia mai calcam pe mana unuia, mai stergeam un sut in salele altuia, si fara sa ne rostogolim, bajbaind in urma asteia am ajuns la randul x (al patrulea de la scena inspre-n sus). Penibil, ca locurile noastre erau deja ocupate. Io, prevazatoare, ii zic plasatoarei sa-i lase p-aia acolo, ca am vazut eu niste locuri libere, plasatoarea cu simtul dreptatii puternic rasculat, nu si nu, ca se ocupa si alea, si se avanta intre randuri si-i scoala p-aia d-acolo [parca-i prinsese la furat, asa dorinta arzatoare sa-i scoata d-acolo avea], de undeva de pe la juma'tea randului, ne vara pe noi, cu zuza mea deschizator de drum, cu fata spre aia de sedeau, facea partie pe unde trecea, decat ca inainta intr-o pozitie foarte dubioasa, de ziceai ca o taie burta, in echer: dadea cap in cap cu cate unu' de se ridica sa-i faca loc, iar daca nu se ridica ala, se apleca ea, si asa n-a ratat pe nimeni... pac! buf! a! trosc! au! pleosc! scuzati!... pana am ajuns la locurile noastre eram nadusita toata si ma zgaltaiam ca de friguri, si de rusine, dar si de ras: am ras de cre' ca daca era drumul mai lung faceam ca locomotiva cu aburi, ca in linistea aia din sala, de auzeai si matele ghioraind in burta aluia din fundul gradinii, se auzea cate un bubuit infundat de bostani ciocaniti, plasatoarea din spate, care ne indemna ca pe vite, inaintati, inaintati, si io, tampita, la ce ma gandesc: zici ca-s oua de Paste fruntile astea busite, si cum busea asta pe cate unu', imi venea sa zic Hristos a inviat... La un moment dat am ajuns la locurile noastre, eu cazan sub presiune, asta cu coronita de cucuie si jumulita toata, de ziceai ca s-a pieptanat cu pisica turbata, cica: daca stiam ca asa-i la teatru, imi luam si un algocalmin. In fine, ma potolesc eu, o apuca iar p-asta: auzi, fata, da' nu era Richard al III-lea? In stanga ssss!, in dreapta ssssst, shhht, zat, ii dau lu' zuzi un sut sa taca, da' cred ca ori era zuzi batuta-n cap, ori a crezut c-am trosnit-o din greseala, ca iar ma intreaba. Ii zic: uita-te si tu pe programul ala si vezi ce zice. Aaaa... nu pot ca e intuneric. Chioraste-te! Fara succes, ca iar interpreteaza gresit tacerea mea [pe atunci nu eram tare de urechi] si iar ma intreaba. Ii zic ca o fi vreo adaptare. Liniste o vreme. Apoi "da' ce-i aia adaptare"? Sssst, shhht, zat. iar am speriat toti serpii, iti zic eu la pauza... Nu am inteles nimic din piesa aia, da' taman cand ma concentram mai abitir sa pricep de ce avea Oana Pellea mutra aia asa pierita, nu stiu ce duda scoate amica asta a mea, de n-au mai rezistat aia de pe langa mine si i-a busit rasul. Pe urma, Bodochi, tuna si fulgera p-acolo, si la un moment dat, se vede in lumina reflectoarelor un dus de precipitatii, iar comenteaza ceva tolomaca asta, si s-a dus de suflet piesa aia pentru mine ca n-am mai putut sa ma concentrez neam: cre' ca i-am invinetit aleia gleznele la cate suturi i-am tras. Mi-a pus zuzi capac la pauza, cand m-a intrebat cu un aer indulgent [fata de actori, of course, si de restul lumii care nu parea sa fi observat scaparea] de atotcunoscatoare: "da' de ce nu se inclina actorii" de s-a uitat toata lumea la noi ca la felul paispe. Nota mentala: uneori calul de dar se cauta la dinti... Alta data, daca nu ma iau cu altele, poate povestesc si un episod de la Teatrul Evreiesc, si altul de la Opera, ca si alea au fost de pomina]

     Cred ca era in formare clica asta care-i acum la "putere". Era si atunci, si pe vremea raposatului, dar parca nu chiar asa intinsa. Cand veneau astia cu reviste de vanzare, voiai, luai, nu voiai, nu-ti lua nimeni gatul. Si editurile erau la inceput, nu erau rechinii astia de azi care pentru bani si vanzare si-ar vinde si mostenitorii, si care au profitat de slabiciunile sistemului si ale oamenilor din sistem. Uneori ma intreb daca nu am ajuns pana aici in mod voit. Sapte mii de edituri, sapte mii de manuale/ culegeri/ culegeri de texte samd. Daca te apuci sa le frunzaresti, contabilizezi niste orori gramaticale de-ti sta mintea-n loc... Cum motivezi un om sa faca nefacute? Il ameninti ca-l lasi pe drumuri, ca-i iei painea de la gura, si dupa aia vine el si te roaga sa-i dai si lui ceva, se baga singur sluga la stapan...

     Diriginta mea nu avea vise d-astea cu clasa/ scoala renovata pe banii parintilor, nu voia fata de masa peste catedra, zorzoane si alte bazaconii. Era profesoara, diriginta [Popa Floarea], gramatica de la ore, exercitiile, temele si pregatirea pentru olimpiade m-au ajutat sa intru la liceu fara meditatii, si cu nota mare. Uneori ne chema sa facem pregatire suplimentara la scoala, intr-o clasa goala daca era una disponibila, in cancelarie daca era liber un coltisor, in clasele unde avea ea ore si mai erau banci libere. In paralel cu temele pe care le primeau toti colegii de clasa, noi primeam teme suplimentare. Intotdeauna la inceputul anului ne dadea o bibliografie, carti recomandate, unele incluse in programa, altele nu, la fel si la final de an scolar. Nu ne-a pus sa cumparam culegeri, carti cu comentarii si alte bazaconii, nu accepta asa ceva, ba mai mult: ea le cumpara, si cum gasea un pasaj dintr-una in textul tau, refaceai tema. Aveam doar manualul de literatura, pe cel de gramatica, si cartile din biblioteca personala, a scolii, ori de imprumut, si caietele: cel de clasa si cel de teme. Nu pot sa spun ca a fost o profesoara pe care s-o iubesc din prima, mai ales ca la prima intalnire serioasa dintr-a 5-a m-a mustrat pentru scris si nu mi-a picat bine deloc. Avea un stil... Te facea sa te simti ca un ticalos fata de tine, nu fata de altii, iar modul in care spunea treaba asta te facea sa ii/ iti arati ca nu te-a citit bine. Nu insulta niciodata, nu umilea. Iti spunea doar ce ai de pierdut, ce poti face. Pe parcurs am cunoscut-o mai bine. Mi s-a parut intotdeauna distanta, rece, severa. Nu avea elevi preferati, favorizati ori favoriti. Era foarte corecta. Uneori, cand "ascultatul" facea exercitiile corect, pana la capat, ii luceau ochii si se ghicea un zambet pe fata ei. Prima data cand am vazut-o razand am fost chiar uimita, pentru ca nu mi-o imaginasem razand si nici n-o mai vazusem vreodata razand. In fine, nu era o persoana pe care sa o citesti usor, si nici nu se exterioriza. N-am vazut-o furioasa, n-am auzit-o tipand la cineva. Ii citeai nemultumirea ori bucuria in priviri. In schimb, intr-a saptea era sa sa lesin eu de emotie. Venise cu geanta (de obicei venea cu catalogul la subtioara si un etui in care avea stilourile). A scos si mi-a dat o punga cu bomboane si m-a rugat sa le impart colegilor... Ala a fost momentul in care ne-a surprins e toti. Cine si-ar fi imaginat-o atat de sentimentala?
      In fine, dupa o vreme au facut-o directoare adjuncta si a trebuit sa renunte la dirigentie, in schimb ne-a ramas profesoara. Diriga noua.... S-au schimbat vremurile. Facea sedinta cu parintii si intreba: vreti sa punem bani sa luam cadouri la profesori? Da' la ce va trebuie? Cadouri insemnand chestii simbolice, nu masini. Daca vreti punem, daca nu, nu. Oricum, unii parinti aveau initiativa asta, nu venea ea cu ideea. Nu s-a lasat niciodata cu santaje, cu teroare. Erau unii care dadeau nimic. In schimb toti profesorii puneau bani si luau cadouri directoarei mari: atunci am vazut prima tigaie Tefal (de fapt pe-a doua, pe prima o vazusem la maica-mea, care o cumparase in rate de la una al carei sot mai iesea "afara", nu statea in dulap cu restul tingirilor: dupa fiecare folosire era spalata si varata in ambalajul original, doar era tigaie de soi), storcatoare de fructe, filtre de cafea (abia incepuse moda, inca erau raritati si erau destul de scumpe) si alti roboti. Si diriga povestea uneori despre cum se luptau unii profesori sa-si pastreze postul, clasele [cei care nu erau titulari pe post], d-aia pe la unele clase veneau si plecau profesorii: nu pentru ca erau ei prosti, slab pregatiti, ori pentru ca fugeau de elevii mult prea slabi. Nu dadeau cat trebuie, ori refuzau sa dea si atunci aduceau pe altul in locul lui. Daca nici ala nu dadea, iar il plimbau, si tot asa. Ii chinuiau p-aia ca pe hotii de cai. Si pentru ce? Pentru ca erau ori saraci, ori cinstiti. Da' vezi, ca e rau si fii [doar] sarac. Mai bine sa fii cinstit... Sa spui ca chiar si daca ai de unde, nu vrei sa dai, desi stii ce te paste...
     La sor'mea s-a schimbat treaba: fondul clasei, fondul scolii, culegeri varate pe gat, nici nu plateau una, aparea alta. Nici atunci nu cerea cineva in mod explicit, si cand spun "cineva", ma refer la profesori, invatatori, directori de scoli, dar la sedinta cu parintii, te anunta dirigintele ca membrii comitetului de parinti au decis sa... Cine i-a invatat pe reprezentatii astia ai tuturor parintilor elevilor din scoala Z ca trebuie sa infiinteze "fondul scolii" si in ce scop? Reparatii? Pai scoala avea bani de la minister... In scoala mea  imi amintesc ca aveam un fochis, un mester bun la toate, uneori mai veneau parinti priceputi si reparau cate ceva. Bine, nici cu carpeala nu se poate, atunci n-ar strica ceva transparenta. Ma rog, se facea lista cu cine-a dat, cat a dat, vedeai o chestie noua prin scoala, dar nu stiai cat a costat, cine-a adus-o, de unde, nu vedeai facturi, chitante... Asta daca i-ar fi dat cuiva prin cap sa intrebe. Mai erau parinti care se gudurau pe langa profesori, faceau poteca pe la scoala, si cred ca asa le veneau ideile cu cadourile, poate in speranta ca daca se agita si strang banii altora, o sa fie odrasla lor mai bine vazuta...
     Mai tarziu au reaparut uniformele, excursiile, n feluri si moduri de-a pretinde niste bani de la parinti sub motivatia ca astfel contrbuie la educatia odraslei, subiect la care sunt sensibili toti cei care-si iubesc odraslele ca pe ochii din cap. Eu n-as spune "nu" uniformelor, da' nici sa ajungi sa dai 2-300 de lei pe niste jeguri din plastic, stofa banuita facuta in atelierul nu-stiu-cui-are-pile-cu-directoarea. Si uite asa scoate banu' si ala care se chinuie la masina de cusut zece ore pe zi, pana chioraste de tot, da' si ala care sade la birou. Diferenta ca pe unu' il ustura in cur dupa ce scoate banii aia, iar altul se bucura ca are de unde si poate si mai mult. Si rau e ca unii cred ca daca scot mai mult decat s-a cerut o sa-l dea pe spate pe al de cere, si uite-asa odrasla lui o sa fie favorita. Pe dracu', ca-s multi care gandesc asa, si uite urmarea: vine o ciumafaia ca aia si-i joaca in picioare. 

3 comentarii:

  1. Probabil favoritismele astea de la invatatoare au fost si vor fi mult timp de acum incolo. Deci de la diriginta ti se trage talentul de a scrie asa frumos...a mea a fost de matematica si ma trimitea la olimpiade de matematica. :)) Scrii minunat si ma amuza povestirile tale foarte tare, cand am vazut o ditamai postarea zic...m-am dat naiba nu o sa am rabdare sa o citesc..:)) Dar am citit-o...Super

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt in stare sa ma incadrez in intervalul recomandat de 150-300 de cuvinte... da' de data asta m-am speriat si eu cand am vazut ce-a iesit :D

      Ștergere
  2. Simțul umorului la acest nivel îl au doar oamenii speciali
    Continuați, continuați....

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...