joi, 4 decembrie 2014

Sarmale

Mai veche poza: sarmale in foi de stevie. Etapa pre-cuptor.
    N-am fost dintotdeauna sarmalofilă. Copil fiind, păduri cutreieram, numa' să scap de sarmale. Am urât din tot sufletul sărmăluțele în foi de viță, iar față de cele în foi de ștevie am dezvoltat o antipatie profundă, simțăminte care s-au accentuat în clipa în care am avut nefericita și neinspirata idee de-a mă oferi s-o ajut pe maman în bucătărie. Taman când ajunsese la sarmale.

     Sinceră să fiu, și-n zilele noastre prefer să toc legumele pentru salata de boeuf, poate chiar cartofii fierți. Și, încă: fără să umezesc cuțitul... Mă rog, am nimerit precis când maică-mea bibilea frunzele de varză... ghinion de neșansă: ea are un extrasimț, care mie-mi lipsește cu desăvârșire, anume acela al proporțiilor. Din ochi poate să-ți spună (și acum, aproape chioară fiind) cât măsoară o mărgică. Măsura din ochi, tăia de două ori, și tot scotea cinci sarmale dintr-o foaie. Cred că mai bine se făcea croitoreasă... Eh, depășim acest episod și ajungem în zilele noastre... Situația a suferit o schimbare: am făcut o pasiune teribilă pentru sarmale. Și-n foi de varză, și-n foi de viță, și-n foi de ștevie, și mai ales, pentru cele de post. Sigur, ideal ar fi să nu fiu eu cea care le pregătește, mă mulțumesc cu modestul rol de consumator și umil admirator al celor ce au plăcerea, îndemânarea și răbdarea să gătească aceste bucate. Uneori - destul de rar, ce-i drept - mă încumet și eu să mă înham la așa muncă titanică, dar numai și numai dacă nu găsesc în alt frigider. Și atunci, pun în procesul tehnologic toată pasiunea (aceeași), dedicația, dragostea pe care-o am față de aceste bucate atunci când mă dedau plăcerii de-a le consuma. Drum lung și anevoios întru ostoirea focurilor inimii, căci unde-i dragoste, limpede-i ca lumina zilei că-și face cale de la inimă... prin inimă și tot la inimă merge. Cu câtă grijă caut varza potrivită (mai ales că eu nu pun varză la butoi, nici n-o să pun vreodată... poate doar numai dacă m-o împinge păcatul curiozității de care sufăr din naștere, numa' așa, să văd dacă-mi iese), colindând pe la toți neguțătorii din piață (Gorjului și Veteranilor, mai departe n-o să umblu) și gustând din câte-o frunză... Bine, de obicei n-am nevoie să gust, mă lămuresc după aspect și miros dacă-i ce-mi trebuie, însă, minunile chimiei nasc frankensteini moroi ai verzei murate, la care dacă nu caști bine ochii și nasul, riști să strici carnea pe gâște și cu moarea să amărăști ciorba... Apoi carnea. Nu-i chiar o pacoste, dar nu-i nici ușor să găsești carnea potrivită gusturilor tale. Să nu fie grasă, să-mi înece sărmăluțele în untură topită, dar nici slabă, să-mi fie sărmăluțele lipsite de vlagă...  Sare și piper, și dafin, și un strop de scorțișoară, și boia din ardei copt, uscat și mărunțit cu mâna mea (cu pistilul, în mojar), și... ce s-o mai găsi s-o îndulcească și s-o aromeze, și o mână de orez și... e grozav să vezi purcelușii ăia mititei înfășați în foi de varză, mărgele înșirate, un Glykon odihnind în cuib de fier... pe un pat de varză tăiată fideluță, și învelit cu o frunză... numa' cât să nu-l pârjolească arșița. Și să stea așa, la foc mic, ore bune, până se înmoaie varza, se face foaia străvezie și se frăgezește carnea. Oh, că-mi plouă-n gură, și n-am la pachet decât niște sandvișuri cu pâine de secară... Da' și când s-or coace, carnea dulce aromată, varza acrișoară numa' cât trebuie să ceară un strop de vin, sărmăluțe cu spinări aurii, arămii... N-am cum să mă opun, și nici nu vreau. Cre' că d-aia mă păstrez tot anul, de mănânc sarmale numa' la Paște și la Crăciun. Și la pomeni.  Nu, nu: la nunți nu prea mă dau în vânt după acest fel: nu-s făcute cu același drag și nu-s gustoase...

    Zadarnic aș descrie acu' fiecare fel în parte, mai mult mi-aș răsuci cuțitu-n rană, însă tot aș zice două vorbe despre hulitele sarmale din carne de porc (n-am zis destul), în foi de varză acră. Și-aș mai zice vreo două și despre cele de post. Și despre cele-n foi de ștevie, cărora le cam duc dorul până-n vară... Hai, fie, treacă de la mine, deși nu-s favorite, o vorbă aș zice și despre cele-n foi de viță, au și ele farmecul lor, mai ales cu iaurt alături...

5 comentarii:

  1. m-am inecat de pofta si te-am injurat, sa stii! :P
    Imi plac toate felurile de sarmale, dar numarul 1 raman cele de porc, stropite cu smantana si cu un ardei iute langa ele!.... Aoleu, ce chin traiesc acum! :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. inca putin, mai sunt vreo doua saptamani pana cand ne facem poftele...

      Ștergere
  2. Pff...cine m-a pus sa citesc postarea dis de dimineata pe burta goala :)) Mda...sarmalele sunt extraordinare, in foi de stevie nu stiam ca se fac dar in foi de varza...mmm...oare se cheama ca nu suntem gospodine daca nu bagam varza la murat? Eu am avut o incercare...am cumparat varza, a pus-o un vecin in butoi, i-a pus diverse (porumb, sare, nu stiu ce) cat eram si eu de fata...si a iesit o bunatate de varza...singura nu m-am incumetat in anul urmator si vecinul se mutase :))
    P.S Esti geniala, scriitoare trebuia sa te faci...jur :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Sar'na :* E o idee cu vecinii. Ar fi pe la mine o vecina care pune :))

    RăspundețiȘtergere
  4. gand la gand cu bucurie, si eu tot la sarmale ma gandesc de cateva zile...:)

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...