După un concediu nesperat de frumos (l-am mai lăudat: hotelul a făcut toți banii), am revenit la muncile câmpului. Grozav, sublim, decât că din echipa de șoc au plecat vreo 3 membri, ale căror sarcini s-au redistribuit tăntălăilor de-au rămas pe baricade. Nu intrăm în detalii...
Am realizat abia la vreo 3 zile după ce-au plecat colegii cam cât de nasol e c-au plecat... Ce să zic, o parte bună e că pot să iau un scaun mai bun decât al meu, că am moștenit niște tăvițe în care să vâr vrafurile de hârtii pe care până acum n-aveam pe un' să le ascund când n-aveam chef de ele, câteva cutii de agrafe de birou, o matricială cel puțin la fel de veche, însă într-o stare de degradare... mult mai puțin avansată decât a mea (și aia moștenită de pe la cineva), precum și o mulțime de probleme pe care sper să găsesc cui să le pasez dacă nu reușesc să le rezolv. Ah, și am reușit să-mi păstrez vechiul birou, cu blat "mobil", descleiat, așa că pot să mă vâr cu scaun cu tot sub blatul ăla și să găsesc o poziție comodă în care să pot lucra multe ore legate...
Buun... Prima săptămână de le revenirea din vacanță am fost zen. Și acum sunt zen, decât că un zen d-ăla tâmpit, căci râd că proasta.
Spre exemplu, nici n-am băgat de seamă că au spart ăștia bulevardu'. Unde credeți? Chiar porțiunea din față stației de autobuz, toată banda... unu. Unu? Dacă-i banda pe care circulă autobuzul, atunci fix p-aia au spart-o. Când am băgat de seamă, am văzut și că au trântit peste groapa astupată cu nisip un soi de traversă din tablă. Pe care a doua zi n-am mai văzut-o în peisaj. O fi cules-o un cetățean gospodar... Și m-a pus dracu' să încerc să trec prin groapă. Am reușit, dar n-are rost să zic cât nisip am luat la bord. Trist, că nu era nisip de la mare, era nisip d-ăla de râu...
Frumos a fost zilele trecute, când, pe la ceasurile șase trecute fix, i-a dat Ilie o rafală de ploaie, după care s-a răzgândit și-a închis robinetul. N-aveam umbrelă. Și taman ce venise autobuzul... M-a străfulgerat gândul c-aș putea încerca un salt de gazelă peste groapa aia, dar tot gândul că s-ar putea să ratez și să mă opresc cu dinții în buza gropii ori să mă împrăștii pe jos m-a oprit, așa că iar am trecut prin groapă să pot să mă sui în căruță. Iar am luat nisip la bord, decât că de data asta ud... Pen' că era autobuzul gol, m-am gândit să șed pe un scaun și să-mi golesc galoșii, decât că m-am așezat cu curu' într-o baltă, că cân' a plouat erau geamurile deschise și-a băgat Ilie apă și în autobuz.
Aveam niște pantaloni albi. Tot albi au rămas, decât că a trebuit să-mi salt dosul de pe scaun și să-mi fâlfâi turul pe culoar să se zvinte până cobor...
De departe cel mai mare neajuns a fost o stare de crâncenă neliniște interioară... O colegă și-a serbat ziua de naștere la lucru, și-a decis să ne aducă o prăjitură cu fructe. Ce-a făcut, ce n-a făcut, cert e că era coadă la budă. Nu era tragedie mare că eram eu ultima, dar cam cât crezi că poți să patrulezi prin fața budei când te presează niște gânduri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.