marți, 3 noiembrie 2015

Am bazdaci mucosi!

     Dacă mai aud pe careva că-mi zice "oau! faci chef!" când strănut de-mi ies și creierii pe nas, zău că fac cu nervii...
 
     Sunt așa defectă de vreo trei săptămâni și mă străduiesc din răsputeri să nu-mi împrăștii sporii în toate cele patru zări, la fel cum mă străduiesc să-mi păstrez capul pe umeri și poziția verticală... și taman când aveam nervii zdrențe, capul cât banița, două camioane de hârțoage de rezolvat pe birou, pe sub birou, pe birourile altora, se mai găsește și câte-o fufă cu chef de glumă de-mi urează petrecere frumoasă cu haspirina săracului.
     Am nasul cât un borcan de 800, buze senzuale ca un ardei uitat pe plită, muci... fără număr, tușesc, strănut, bășesc, sunt morocănoasă și fericită ca o zi de stat la coadă la poștă când îți forfotește stomacul. Sigur că o să fac chef!
 
     Vaaai, vaaai, vai! Cât de greu îmi este să-mi țin gura și să nu zic "ba p-a mă-tii". Oare dacă în timp ce strănut trag și-o bășină, mai zice vreuna ceva? Un spirit de glumă, de pamflet, de miștocăreala?

Un comentariu:

  1. Mixy a zis: "pentru oamenii muciosi am un singur remediu: un afis pe care sa scrie : "sanatate!" pentru ca mi-e lene sa zic asa des...

    Explicatie: m-am sucit, rasucit si-am pierdut comentariul.

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...