Un monden

Sursa foto: dulăpiorul.com, cancan.ro



     Şi mai ziceam că din blogul meu n-o să fac “jurnal monden”… Dar nu rezist, mă predau!

    Am citit mai demult într-un ziar că dl. Costin Mărculescu s-a supărat pe dl. Morar de la Antena 2 pe motiv că acesta l-a numit pe cel dintâi “cocalar”. Înţeleg că-i o insultă, altfel nu ştiu ce o mai fi şi aia, “cocalar” de l-a scandalizat atât de rău pe div. Trebuie să fie o insultă gravă. Odios cuvânt, domnule!
     Săracul Mărculescu (vorba vine: nu ştiu ce avere are ’mnealui, nici nu mă priveşte)! În viziunea mea, dumnealui, Mărculescu, este o caricatură. Sau nici măcar, pentru că o caricatură este o chestie amuzantă, gândită, elaborată, umor fin, uneori chiar o insultă inteligentă, nu neapărat o reprezentare şi mai strâmbă a unui strâmb, aşa cum a ajuns caricatura astăzi, o decăzută (fără legătura cu dl. Mărculescu).
     Prima dată când am auzit despre dumnealui, era implicat într-un scandal cu agenţia dânsului de manechine şi fotomodele. Nu i-am reţinut numele [agenţiei], cu siguranţă nu era MRA sau Ford… În fine, trecând peste, dânsul pretinde a fi actor, fotomodel (cu toate atributele ce se deduc din acest termen), cântăreţ, gentilom, businessman… Un omuleţ polivalent, multitalentat.
     Păi… eu zic că nu este… Ce zice dl. Morar, e treaba dumisale, eu zic că nu este, şi asta-i treaba mea (ce zic eu că nu este domnul Mărculescu vs. ceea ce zice domnul Morar că este domnul Mărculescu).
     O seamă de trăsături nu-l recomandă pe dl. M ca etalon de frumuseţe masculină. E mititel. Mignon. N-are ceea ce se cheamă un gât sexy (în anatomia dânsului, cu greu se poate identifica ceea ce se cheama “gât”), pe mine mă duce cu gândul la bancul ăla răutăcios cu Petre Roman la restaurant…
     Nasul dumnealui… nu compensează lipsa gâtului. Privirea lui… merită toată osteneala, că doar ochii sunt fereastra sufletului. Spune mai multe decât o mie de cuvinte.
     L-am văzut îmbrăcat într-un tricou fără mâneci, un soi de îmbinare între un maiou şi un tricou, asortat cu o pereche de pantaloni din stofă. Sigur că era Nike, Adidas sau Lacoste, iar pantalonii erau Versace sau Armani… Altă dată purta un costum întreg: pantaloni, cămaşă şi sacou! Lipsea cravata, dar altfel nu putea purta gulerul ascuţit al cămăşii răsfrânt peste reverul sacoului, şi cei trei nasturi de la gât (care gât?) în jos descheiaţi…
     Una peste alta, un rafinat ştie să-şi compenseze defectele: nu poartă cravată sau papillon pentru că are gâtul scurt, poartă pantofi ascuţiţi pentru că are nasul prea lung (crează cu măiestrie ideea de echilibru, astfel nimeni nu se va întreba cum de un omuleţ atât de firav nu pică sub greutatea unui nas cu personalitate atât de pronunţată).
     E si cântareţ, v-am mai zis? Nu importă genul, octava, vocea lui acoperă tot! L-am auzit cântând, şi de fiecare dată am regretat din tot sufletul că n-am urechea atât de fină încât să prind armoniile glasului său de privighetor! Chiar şi acum regret!