vineri, 15 aprilie 2011

Una pe zi...

     Nu stiu de ce zilele astea m-au tot lovit amintirile. Fix in frunte... Acu' sa nu credeti ca-s vreo nostalgica din aceea care-l regreta pe Ceasca, sau alte d-astea, viata merge inainte indiferent cine-i la putere, vremurile se schimba, oamenii se schimba, si daca in perioada aceea mi-am trait eu copilaria, imi sunt dragi amintirile si atat. Nimic neobisnuit.

     Urla din toti bojocii, din masina cuiva, Viorica din Clejani si asa mi-am adus aminte de un aparat de pe vremea lui Pazvante Chioru', la care, cand organizau ai mei cate o petrecere, aniversare, An Nou, la noi acasa, sau la niste vecini din bloc, buni prieteni de familie, ascultam muzica. Cred ca mi-am frecat toata ziua mintea, numai sa-mi amintesc cum se numea aparatul, si-n loc sa-mi amintesc numele lui, imi aminteam patefonul unei colege de serviciu a mamei. Era fabulos, cu palnia din alama slefuita pana cand ajunsese sa straluceasca mai ceva decat soarele, si cutia lui din lemn lacuit... Dupa ce-am reusit sa alung patefonul, mi-am adus aminte de o melodie de-a Romicai Puceanu pe care imi placea mie tare mult sa o ascult la vremea aceea (cred ca aveam vreo 4-5 ani), mi se parea foarte vesela, antrenanta, era "Inima de tiganca", eh, si uite cu asta mi-am amintit si cum se numea bazdagania de aparat: magnetofon! Oh, cata grija aveam de benzile alea, de magaoaia de aparat... si tin minte ca era destul de greu, da' il plimbam de colo-colo. Cele mai exotice chestii pe care le aveam in casa la vremea aia, in afara de boabele de cafea, piper, erau aparatul asta si benzile lui nemtesti BASF, ORWO (si o pudra Lancome, niste farduri, dar... sssst!). Mi se parea o chestie de poveste un obiect provenit din alta tara, nu stiu de ce imi era tare greu sa-mi imgainez ca mai exista si alti oameni, alte tari. In fine, eu le cam asociam [obiectele astea made in RDG, RFG, RPC, si pe care le vedeam destul de rar] cu taramul celalalt din povesti si asa s-a intamplat multa vreme, pana pe la Revolutie... dar asta-i alta mancare de peste.
     Dupa magnetofon - se cam paradise, timpul i-a venit de hac -am primit un pick up de la ai mei. Mai vazusem eu la gradinita, dar sa am unul al meu, acasa la mine, era deja mult mai mult decat visasem: sa ascult ce poveste vreau, cand vreau, sa cant si eu cu un microfon improvizat dintr-un cub peste cantecele Corinei, asa cum facea numai Raluca cu cozi lungi impletite de la gradinita... Ce bucurie!
     Cat de interesante erau copertile discurilor: le intorceam pe toate partile citind tot, de la titlu, distributie, pana la "Inregistrat la Electrecord". Cat de uimita am fost sa-l vad prima oara pe Octavian Cotescu: multa vreme fusese motanul roscovan al lui Ion Pas, si, uite ca era un om in carne si oase, la fel si Beligan, si Toma Caragiu, si multi, multi altii... ale caror voci nu cred sa le uit vreodata.
     Aveam si muzica multa. Mare parte din numele acelea, astazi sunt necunoscute, sau nu spun nimic. Mandria colectiei de viniluri au fost cateva albume: un best of Oscar Benton, Maurice Ravel, un album Elvis Presley, si o editie aniversara The Beatles. Eram in stare sa dorm cu ele sub perna, si le ascultam toata ziua, chiar daca, la vremea aia nu pricepeam o iota din ce spuneau ei acolo. Ultimul disc pe care l-am primit a fost "Jocul de-a joaca" al lui Ioan Gyuri Pascu, si cu asta s-a terminat era pick up.
     Aveam in bloc o vecina ai carei parinti detineau inca din vremuri mult mai restrictive, o impresionanta colectie de casete audio si sculele cu care sa asculte. Pana la ei nu am mai vazut asa ceva, nici dupa ei, multa vreme: toate genurile, tipurile, curentele, cunoscuti, necunoscuti. Noi aveam cartile, ei aveau muzica si uite asa, traiam intr-o simbioza perfecta. Tot la ei am vazut o inregistrare (la video, cum altfel) dintr-un concert al lui Billy Idol. Are rost sa mai spun cat de nepamantean imi parea?
     Prin '90 a ajuns si la noi televiziunea prin cablu... Si cand te gandesti ca foarte multi inca mai aveau televizoare cu lampi... Noi eram mai fericiti: aveam un Elcrom, de care am "tras" vreo zece ani. Atunci sa fi vazut buimaceala, cand am descoperit VH1 si videoclipurile muzicale (televizorul nostru avea o treaba cu banda si se impotrivea lui Tele 7, MTV-ului si altor cateva posturi... aia miscare de rezistenta). Odata cu asta a venit si o mica dezamagire: videoclipul lui Chris Rea, pentru 'The Road To Hell'; nu era cum stiam eu, cu pasii pe asfalt, sticla aia care se plimba dintr-o boxa in alta, cheile varate in contactul masinii si motorul torcand (acum cred ca era un diesel)... TVR a avut un loc deosebit cu "Cinemateca" si alte cateva emisiuni fenomenale, si niste fundaluri muzicale la fel de tari.
     Tot in perioada asta a fost si explozia de posturi de radio autorizate, dar si pirat, si explozia de manele si bairamuri si discoteci (care mai tarziu aveau sa devina cluburi fitoase, dar asta-i din alta poveste).
     Am avut si un radio casetofon, cu functie de inregistrare (fara ea era inutil, pentru ca nu prea aveam bani de casete), si vreo doua casete blank. Primele noastre casete originale au fost un soi de obiecte de cult, si chiar am fost capabile de niste compromisuri: primele albume cumparate sa fie pe placul tuturor din casa, asa ca aveam la inceput ABBA, BoneyM, Queen, Iglesias Senior, Celentano.
     Aveam Radio Total (la vremea aia emiteau din blocul cu Mega Image de la Lujerului, aveau niste dezbateri foarte interesante), Radio Contact, Romantic (intotdeauna la ei mi-a placut calitatea sunetului), Radio 21 (unde am auzit pentru prima data de Cristian Andrei - toata pustimea de liceu il asculta) si Radio Delta RFI, unde multa vreme s-au auzit Mos Buburucea si Gainusa - ghici, ciuperca, cine sunt? - si care-si avea sediul pe undeva pe la caminele Facultatii de Electronica (aveau niste topuri best of all times geniale). Genial Radio Delta... si cu el cred ca am terminat liceul, n-am mai ascultat nimic altceva, dar odata cu liceul s-a terminat si perioada asta fabuloasa, de "acumulare"/ "recuperre". N-am mai avut timp de muzica, insa a venit si primul calculator la un moment dat, si abonamentul la internet (la noi ceva mai tarziu decat la altii, dar asta-i viata, n-am fost mai nefericiti din pricina aceasta). Ei, aici sa vezi poveste cand am descoperit DC-ul... Cred ca in doua luni depasisem fabuloasa colectie a fostilor vecini, si deja prinsesem gustul pentru raritati, nu mai aveam nevoie de MTV, MCM, Atomic, Radio, si de ce sa nu recunosc, nici de albume originale cumparate. Nu-i o scuza, dar niciodata nu avusesem bani pe care sa-i cheltui pe casete sau CD-uri, asa ca eram happy. Oricum, internetul a acoperit lipsa surselor de "documentare": cine este, cum arata, ce-a facut Maria Callas, si pana sa apara si la noi moda asta cu ziar + CD sau carte (si asta la noi era maxima noutate acum cativa ani, la altii find deja banalitate), gaseam informatii despre multi cantareti romani, straini, instrumentisti, complet uitati. I-au scos astia de la naftalina, sa-si mai vanda si ei ziarele...
     Sunt tabloide d-astea cumparate de labari de toate varstele (ma scuzati, sau nu, dar asta-i adevarul, si nu vad de ce m-as da pe dupa visin incurcandu-ma in termeni mai cosmetizati), ce om normal ar cumpara Libertatea, sau Click, sau Cancan (nu vad absolut nici un motiv), cand textele sunt doua vorbe, trei prostii, printre care se gasesc si dezacorduri, si idiotenii, informatii pe care oricum le vede tot poporul la buletinele de stiri, titluri prin care cineva zbiara la altcineva, acuza, intreaba, se mira, si toate astea sunt incadrate de cururi, tate, craci, si parasute intregi, nu doar "detalii". N-au nici o treaba cu conceptul de jurnalism, parca ar fi scrise din mers, pe cacastoare, la betie, numai sa iasa ceva cu potential de bomba, macar titlul. So (englezeste), de ce ar cumpara unul mai citit, si cu o viata sexuala implinita, oricare dintre fituicile astea? Pentru ca dau si ele ceva... Trist. Sa acopere, cumva cat mai multe categorii sociale. In fine... iar am deviat de la subiect.
     De curand am redescoperit muzica lautareasca. Imi place enorm de mult. Am descoperit si cativa "populari" care-mi incanta auzul (unii dintre favoritii mei au murit putin), si cateva cantece... sa le spunem "de petrecere", "lumesti", desi nu cred ca-i chiar cea mai buna descriere. Radeti, impuscati-ma, whatever, dar mi se par amuzante si antrenante cantecele lui Marin Cornea... "Florentina" e genial, da' sa vedeti cum este "La ureche" si "Paraschiva". Sa zicem ca acopera acea zona spre care n-a ajuns Caragiale... "Jimmy, Jimmy (adu tirbusonul)", asta-i un cantec ce ma duce cu gandul la bancul acela cu groparul blazat (ala cu "radem, glumim, da' nu parasim incinta"... ma amuza teribil,  si daca-l aud de o mie de ori, il gasesc la fel de amuzant... in fine, am eu un umor mai ciudat, dar nu trebuie sa lipseasca "si-i f... o lopata" sau sa fie inlocuit cu "ii arde o lopata", parca nu mai e la fel de savuros, seamana a cenzura), sau la niste roacheri ramasi fara fuel (cunoscatorii stiu de ce), sau la "Gambrinus": ce-a fost odata si ce-a ajuns (berea, nu beraria, ca aia n-a avut niciodata succes)!
     Fara legatura cu povestea de mai sus - sau poate putin legat de ea - dintre cei vii de pe la noi, imi place Margineanu, Ada Milea, Fara Zahar, Tudor Gheorghe, Alifantis. Pana la Alifantis nu am inteles niciodata poezia lui Nichita Stanescu asa cum ar fi trebuit, la fel cum nu am dat prea mare atentie lui Marin Sorescu, pana la Tudor Gheorghe...
     Cine se baga la "una pe zi'?

2 comentarii:

  1. legat de pick up. imi amintesc ca eram mica, cred ca aveam in jur de 6 ani, si dormeam cu mamaia. seara ca sa nu ma deranjeze prea tare, lasa radio-ul pornit de la pick-up si asculta incet. era pus la capatul patului, la picioare si cand se intampla sa ma trezesc vedeam mereu lumina de la radio. mama inca mai are acasa ceva discuri. cand eram mici, eu si fratele meu, vroiam sa ne jucam cu ele si nu ne lasa. eram tare suparati. pick up se stricase intre timp si nu am putut asculta acele discuri(unele erau cu povesti), dar inca au un loc special in biblioteca alaturi de carti.
    mi-a placut tare mult postarea ta. asa din suflet...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu citeam copertile discurilor si mi se pareau asa de poveste, eu aveam un disc preferat, ceva cu primavara, ma amuza foarte tare, dar nu imi amintesc nici cine il canta...Apropo de casetofon, facusem o pasiune din a lua casete blank si le inregistram eu de la radio cu ce vroiam, si ma enervau aia de la Radio Romania Actualitati cand se bagau in seama in timpul cantecului si imi stricau caseta, cred ca emisiunea se numea" O melodie pentru fiecare". Cana a aparut cablul, cea mai tare emisiune mi se parea Ambra, toate fetele povesteau despre emisiune la scoala, dar eu cum aveam acces limitat la tv vedeam doar franturi. Eu eram la facultate cand avea doctorul Andrei emisiune, si tin minte ca il ascultam in camin, toate fetele din camera erau fascinate de vocea lui si la un moment dat cand a aparut poza cu el in ziar eram foarte dezamagite :))

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...