luni, 9 mai 2011

Nerv nedumerit de primăvară

     Nu ştiu ce-mi veni de m-am băgat pe pagina AMOFM, să văd şi eu ce joburi se mai găsesc şi pe la ei. Vorba vine că nu stiu, pentru că ştiu: voiam, încă mai vreau, să mă reprofilez. De când am eşuat eu ca o loază în şomaj, n-au fost decât cursuri de zidar, tâmplar şi ospătar. Şi instalator, ca să nu uit. La o socoteală simplă, zău că m-aş face instalator: D. instalatorul nostru de suflet, care ne-a reţevuit toată casa, face 3 milioane jumate, lei vechi, în douăşcinci de minute. Ce-a făcut de banii aştia? Ne-a instalat un calorifer. El zice că ne-a facut şi rabat, că doar ne cunoaştem de multă vreme. Aşa o fi, nu ştiu cum merge piaţa, nu mă tocmesc la munca omului, şi nici nu schimb calorifere decât când crapă, adică foarte rar.
  
     Sigur că am fi putut şi noi să facem treaba aia, că doar suntem d-ăştia plini de talente, aptitudini şi competenţe, da’ ne-a dat Ăl de Sus mintea românului de pe urmă, şi am chemat unul calificat. Decât să plătesc înzecit nişte pagube din prostie şi calicie, cum ar fi covoare noi, perete nou, zugrăveli la vaca de la parter, mai bine... lasă. Deşi mi-ar plăcea s-o inunde cineva pe vacă, dar în afară de mine, nu mai are cine, pentru că dacă ar inunda-o vecina de la doi, aia de la trei sau aia de la patru, ar însemna că mă udă şi pe mine. Nu cred că aş face chiar aşa un sacrificiu numa’ de dragul de-a o vedea pe vacă în plină criză de isterie. Eh, lasă pe vacă, găseşte ea şi singură alte motive să se isterizeze…
     Aşa, spuneam că mă bătea gândul să fac un curs, dar “instalator” iese din discuţie, din motive obiective, nu le dezvolt. Dulgher/ tâmplar/ parchetar, idem. Zidar… pana mea. Ospătar... dau ciara din mâna pe vrabia de pe gard. Sau vrabia pe cioară? Şi nu pentru că mi-ar fi ruşine de muncă, dar să zicem că am făcut destulă practică în facultate pe nişte multe şantiere, şi cu toată pasiunea pentru meserie şi inginerie, mi-am băgat picioarele şi am renunţat la facultatea aia de rahat. Aşa, bun. Nu-s în stare de zidărie şi cu asta am încheiat bâlciul. Am zugrăvit la mine acas’ şi mi-a ajuns. O să mai fac şi altă dată când n-o să am leii pentru manoperă, că am zis că-s d-asta potentă. Ca mulţi români dealtfel. Aoleu, şi ce mai mor eu pe tema asta: fată una, când o auzi cum vorbeşte, zici c-a făcut Medicina, a descoperit roata şi a inventat mersul pe jos pe picioarele de dinapoi, e singura care a ştiut să fete sau să rămână borţoasă... A învăţat o tolomacă să facă pireu de sfeclă şi că ginger se şi haleşte (că nu ştie cum îi zice pe româneşte, că până n-a citit în revista pentru mormoloace, nici nu văzuse decât pe vreo etichetă de alifie)… ce mai, îşi dă aere de zici că-i chef într-un restaurant de cinci stele şi două colţuri, sau dacă ştie să citească o denumire latinească de un kilometru de pe o listă cu ingrediente, e cel puţin biochimistă, ceva…
     Deci, de ce m-au apucat toţi bâzdacii din lumea asta pe siteul ălora: că a apărut şi cursul pe care vreau eu să-l urmez. Şi acuma mă rod nervii şi bâzdâcii şi mai tare: de ce mi-au mai cerut fufele alea adresa de poştă electronică, şi numărul de telefon, dacă n-au zis nimic?  Mai bine ziceam că n-am de nici unele. Sigur, acum mă întreb: oricum îmi “expiră” şomajul până termin cursul, s-o plăti? Nu de alta, da’ n-am de unde... Unde se ţine, cu cine, ce include, ce vor în schimb, câte bilete mi-or trebui până acolo... În fine, m-oi lămuri eu, dar au alea nişte mutre când ceri informaţii în plus, de zici că le-ai cerut să renunţe la cafeaua de dimineaţă, prânz şi la ţigare. Şi am căutat să urmez cursul ăla în particular, dar din ce am mirosit, “şcolile” astea private nu-ţi spun de la început şi cinstit ce-ţi oferă în banii aia, tre’ să plăteşti nişte treburi despre care ei nici nu zic. Şi când te socoteşti pân la ultimul leu, chiar tre’ să ştii cât te întinzi. Chiar sunt în dubiu… În fine, oi vedea. Şi mor de ciudă, că parcă văd că dacă beleşte una ochii la mine şi se răsteşte, renunţ la idee. 
     De ce dracu’ or fi aşa ciufute, că nimănui nu-i place să meargă acolo, sau să ajungă în faţa lor. Şi e o băşicată acolo, n-am văzut ce funcţie zice că are ea acolo pe ecuson, îmi venea să o strâng de gât din prima clipă. Când m-am dus să depun dosarul, cu toate actele în regulă, a fost “drăguţă” să-mi indice o eroare. Şi eu am înţeles că tre’ să fiu drăguţă după aceea, şi am fost. De câte ori am nimerit la aia la ghişeu, se plângea de salariul ei de şase milioane, că le muncesc şefii ca pe hoţii de cai, că-i nor, că-i soare, că are hemoroizi, că nu mai are hemoroizi, antipatică rău. Şi spunea toate astea de sub vreo două kile de aur spânzurate la gât, mâini, şi pe degete... Mi-e greu să pricep cum n-ai bani, da’ ai aur. La ce îţi trebuie? Şi două kile, toate pe tine, băi Tutankamon... Să zicem că i le dă bărbatu’ sau amantu’... Nu-mi pasă, da’ tot nu pricep. Şi vorbea şi foarte tare, de auzea toată lumea ce spune, iar colegele ei erau foarte încurcate. Nu cred că-i o idee bună să îndemni colegii să bălăcărească şefii de faţă cu “clienţii”… În fine, se plângea cumva la mine, cumva la toată lumea care o auzea, de parcă mă dusesem să-i cer să facă fifty-fifty cu mine leafa ei. Chiar m-a scârbit smiorcăiala aia: fă, tu cui te plângi? Eu aş da bucuroasă şomajul meu pe jobul tău, că nu-i rău să ştii că ai lipit de cur un scaun pe care să-l încălzeşti zi de zi, nu, şi doar n-o să ai tăiat salariul tot restul vieţii tale? Şi, probabil că dacă erai atât de nemulţumită, nu mai stăteai acolo, parcă altfel cauţi un alt job când ai job. În fine, honey... Şi partea proastă e că mi-e jenă să zăbovesc cu şapte mii de întrebări, când în spatele meu mai sunt şaptej de inşi… Mă gândeam că calu’ de dar nu se caută la dinţi, dar parcă nu prea am curaj să mă sui pe el fără să ştiu ce hram poartă, că nici ăia din poveste n-au căutat calu’ la dinţi, că cică era din lemn, şi cadou, şi au luat o mare ţeapă.
      Îmi place ploaia. Păcat că e frig, dar nu-i nimic: dacă ies, o să mă îmbrac mai bine.  
 
Poza asta aţi văzut-o? Lumina „bună” chiar face minuni, ştie Nea Jiji ce ştie...

8 comentarii:

  1. eu as fi vrut sa intru in somaj, dar n-am cum pentru ca am incheiat contractul de munca prin acordul partilor. m-ar fi tentat sa fac si eu un curs pentru reprofilare, dar ca si tine nu am bani sa-l platesc. tu ce curs vrei sa faci?
    iar legat de cucoanele din spatele geamului no comment. 90% sunt la fel. se plang, dar sunt pline de aur. aproape 3 ani m-am plimbat prin administratii, itm etc si mi s-a luat de stat dupa ele ca aveau chef de barfa si te rugau sa aspteti la usa putin. putinul ala se transforma in 30-60 de minute. iar pe urma iti tranteau cate un text de genul "pai domn'soara dar trebuia sa intrati ca nu era nici o problema". mda... bleah!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma gandeam la contabilitate primara sau manichiura-pedichiura... Contabilitate n-a aparut, dar a aparut mani-pedi :D

    RăspundețiȘtergere
  3. pe mine m-ar tenta de coafor ceva :D daca ai putea sa faci conta ar fi foarte bine pentru ca se cauta contabili, mai ales pentru conta primara. dar sa-ti si placa. in schimb pe mani-pedi cred ca e mai relaxant din punct de vedere psihic ca nu te consumi atat de mult ca un contabil. eu am lucrat pe conta aproape 3 ani si era destul de stresant, dar nu pot sa spun ca nu-mi placea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-ar placea sa-mi vad doare de cifre si hartii, pentru ca am facut treaba asta cativa ani, si tare bine a fost. Cat am lucrat cu publicul mi-a iesit parul prin caciula... dar vreau o alternativa, sa stiu eu ca am o meserie pe care pot s-o fac oricand, oricat, si nu raman pe drumuri...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu te-as sfatui sa scrii pentru o revista on line, cred ca ai avea mare succes, eu te-as citi cu siguranta. Apropo de ghiseu, stiu ca nu e frumos sa dai din casa, dar mi se pare ceva legat de subiect asa ca voi da din casa. In week-end m-am intalnit cu fratele meu si cu familia lui, sotia lui lucreaza la ghiseu, la stat. La un moment dat am avut eu de comentat o chestie, si mi-a taiat-o scurt..."si care e problema ta?" apoi glumeam cu fratele meu de faptul ca ea e obisnuita de la ghiseu cu replici din astea dure, ca vine omul cu caciula in maini, "D-na nu va suparati...etc, si ea il ia din start...nu vezi domnule cat e ceasul? pai e 2 fara 10, am incheiat programul...pai acum se vine, care e problema? vino maine, ce ma intereseaza pe mine de unde vii? " Asadar iti trebuie vocatie pentru un asemenea job, nu oricine te poate "certa" la de ghiseu...iti trebuie putin antrenament in casa :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Butterfly - pe undeva ii inteleg, pentru ca am vazut atatia idioti carora le dau fonctionarii mura-n gura ce-au de facut, si tot nu pricepeau, si mai zaboveau acolo cu foaia in brate intreband "si acum ce fac", dar, asta-i meseria... Am lucrat vreo doi ani la un departament de reclamatii si cand am simtit ca o iau razna cu creierii capului, ca nu mai am vointa, rabdare si placere sa le ostoiesc durerile, si-n sculare, si-n culcare, am schimbat jobul. Io zic ca mi se potrivea, ca ii calmam pe toti, dar cand stiam ca nu am ce sa le ofer mai mult decat dus cu vorba pana la reclamatia urmatoare, chiar era munca in zadar. Partea proasta e ca-s si vita d-aia care mai crede intr-un lucru bine facut cap-coada...

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, e aiurea sa stii ca lumea isi pune sperante in tine si tu nu poti decat sa ii duci cu vorba...
    Apropo de functionari, imi amintesc ca am avut o secretara terorista la facultate, de cate ori aveam nevoie de ceva de la ea imi venea sa plang :)) preferam de 10 ori sa ma duc sa vorbesc cu decanul, cu oricine altcineva, numai cu ea nu, si colac peste pupaza am avut aceeasi secretara in toti anii de facultate (6, cu master cu tot), eu tot speram sa se schimbe de la an la an dar se pare ca trebuia pastrata o anumita trasabilitate...:D

    RăspundețiȘtergere
  8. @Butterfly - unii cred ca s-au nascut asa, sa fie scarbosi chiar si cand nu-i cazul.

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...