sâmbătă, 15 octombrie 2011

Cursul meu de mani/ pedi...

     Am mai povestit eu că în vară am făcut un curs de manichiură-pedichiură la ăştia de la şomaj.  Mă gândisem eu că tot îmi place şi n-ar strica să fac cursul ăla şi să fiu manichiuristă cu acte în regulă şi PFA… “Scoala” care a câştigat licitaţia ne-a facut o ofertă în particular, adică un prêţ foarte mic pentru un curs intensiv de tehnic (unghii false). M-am înscris şi eu la cel de tehnic, preţul fiind foarte bun, plus că făceam şi acest curs în paralel. Nici prin cap nu mi-a trecut că ar fi vreo ţeapă sau că vor fi ulterior probleme, tocmai pentru că firma lucra cu o instituţie de stat (proastă gândire, de altfel). Una peste alta, nici cursul de manichiură/ pedichiură clasică n-a fost mare brânză, nici ăla de unghii tehnice.
Am lucrat cu produsele noastre de acasă, trusele noastre de acasă, cine a avut, a lucrat, cine nu, ori a cerşit, ori s-a uitat, ori n-a venit la curs (şi au fost destule care au lipsit, însă toate sunt manichiuriste calificate),  firma a pus la bătaie niste ustensile, dar cu greu poţi spune că era o trusă completă, pentru că nu era. Nu mai spun că erau cele mai ieftine ustensile de pe piaţă, d-alea de găseşti şi la vânzătorii cu preşuleţe înşirate pe jos. La cursul de tehnic au adus un kit pentru începători cu cele mai ieftine produse de pe piaţă. De învăţat chiar nu am învăţat nimic nou, în sensul că nimic despre produse, tehnici deosebite de lucru sau de aplicare a diferitelor produse, nail art… Nu mai spun că întrebam despre diverse soluţii dezinfectante (pentru mâini, ustensile, suprafeţe) şi ni se spunea numai despre cloramină şi alcool sanitar…  Sau altă chestie care m-a nemulţumit total: recomandarea ca în cazul în care la mani/ pedi clienta este rănită (să zicem un colţ încarnat zgândărit prea tare) să aplicam local un antibiotic… Zice o colegă: ce antibiotic, la care întrebare primeşte răspunsul că este un praf la farmacie… OK… Cunosc atâtea persoane cu alergii la diverse medicamente… şi eu să mă apuc să tratez de capul meu cu antibiotic… În fine, dacă la început eram foarte încântată de curs, în vreo două săptămâni m-am lămurit şi mi-a pierit elanul, am vrut să renunţ. Problema este alta: eu chiar voiam diplomele acelea, pentru că manichiuri şi pedichiuri făceam şi înainte de curs… când s-a încheiat cursul, am întrebat când vom primi diplomele şi ni s-a spus că mai durează ceva vreme, că Imprimeria Naţională nu are formularele (diplomele), că nu s-au mai tipărit şi alte d-astea, dar că vom fi anunţate. Şi am primit un SMS într-o seară, că a doua zi trebuie să mă prezint obligatoriu la sala de curs să-mi ridic diploma, decât că nu eram în oraş. Am sunat înapoi şi mi s-a spus că nu-i bai, pot să-mi ridic diploma oricând, şi de atunci au trecut două luni, trece şi a treia şi… nimic.   Diplomele de tehnician protezist nu şi le-a luat nimeni, nici măcar cele care au plătit cursul intregral (aproximativ 1300 de lei)... Bine, organizarea chiar a fost de rahat de la începutul cursului, dar, după mine, nu anunţi de pe-o zi pe alta pe nimeni că trebuie să ceva… În fine, cre’ că-i doare p’ăia în tzeava de cursanţi, şi-au luat banii şi sănătate. Am mai vorbit cu colege care au tot sunat după diplome, şi cam toate mi-au spus că au fost certate pentru că n-au venit atunci când au fost chemate şi că nu este problema şcolii...
Chestia e că nu ştiu ce să fac, dacă să mai aştept sau să încep să torn reclamaţii pe unde pot…

Un comentariu:

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...