sâmbătă, 25 februarie 2012

Fight! Fight! Fight!


http://www.thefreebeermovement.com

     Nu de mult a început o “păruială” care a pus la încercare imaginaţia multora şi a stârnit zâmbetele altora… Eu parcă văd un episod din “Celebrity Deathmatch” cu cele două protagoniste, şi, sincer, nu ştiu care dintre ele ar avea şanse de izbândă. Tebuie să aflaţi despre cine-i vorba: Oana Roman şi Bianca Drăguşanu, sau invers, căci nu mai ştiu précis cine pe cine a plesnit cu mănuşa dantelată…




     Cică, Stela Popescu şi sufletul său pereche de pe scenă, Alexandru Arşinel, ar fi spus ce cred ei despre vedeta BD.  Umbla vorba că ar fi fost numai răutăcisme.
     Stela prin supermarket, într-o sâmbăta dimineaţă, devreme. Jurnalistul, ca să vezi coincidenţă, tot acolo (pândea de mult, cunoscând rutina doamnei)… O “recunoaşte” uimit de aşa întâlnire, îi dă târcoale, şi la un moment dat o salută. Se asigurase întâi că doamna îi observă emoţia pricinuită de întalnire…
     Săru’ mâna, doamna Stela!
     Bonjurică, dragule!
     Îmi pare bine că v-am întâlnit, sunteţi divină!
     Esti un scumpic, dragule!
     Sunteţi minunată, doamnă!
     După un schimb de complimente şi alte amabilităţi, junele paparate incognito lansează fumigene şi o aruncă în lupta pe BD. Distinsa doamnă, uşor deranjată, însă discretă şi reţinută scapă vreo două remarci pe care paparatele conştiincios le ţine minte. 
     Mai târziu, în aceeaşi zi, la o farmacie, vine după şampon AA. Se repetă povestea, de asta data în rolul paparatelui o jună.
     Bună ziua, domnule Arşinel! Vaaai, ce mi se întâmplă! Ce onoare!!! Mi s-a îndeplinit un vis! Mama şi tata vă idolatrizează, eu… nici nu visam să vă întâlnesc vreodată…
     Arşinel, vizibil fâstâcit, dar plăcut gâdilat la orgoliu: Oh, stimată doamnă, onoarea este de partea mea, să văd cum atâtea generaţii apreciază munca noastră…
     Aici, vicleana paparată strecoară o uşoară ironie la adresa vedetelor din zilele noastre, scăpând şi numele BD. Arşinel, un domn, nu insultă, dar crescându-i aciditatea din stomac, scapă vreo două “acide” la adresa domnişoarei BD.
     Peste câteva zile, paparatele şi paparata scot ştirea. O găsiţi aici

***
     Citind presa tabloidă a zilei, la fursecul şi cafeaua de dimineaţă, distinsa OR dă peste ştirea asta… şi-i scade drastic glicemia. Pe fond nervos. Între două tăvi de pişcoturi şi limbi de pisică cu frişcă bătută, simte că trebuie să ia atitudine, şi cu prima ocazie când apare pe sticlă, o pune la punct pe impertinenta BD. Aici
BD, mută conflictul pe FB
     Pe ea n-a pândit-o paparatele în supermarket, pentru că este imposibil s-o întâlneşti pe BD în asemenea loc, ea fiind o specie nouă de femeie, care nu poate supravieţui în mediul nostru fără nişte modificări. Noi le spunem “operaţii estetice”, specia ei nu ştiu cum le spune, dar este evident că sunt de o importanţă vitală, altfel, specia s-ar stinge. Nu se stie précis cărei specii aparţine, însă, tot din ceea ce spune ea, rezultă că nici nu se hrăneşte cu mâncăruri d-astea terestre… Paranteza: nu vi se pare şi vouă ciudat ca n-a fost invitată la emisiuni culinare, nici măcar să tragă pe nas aromele, nu mai zic să şi deguste? Eh, d-aia: nu mănâncă, nu ştie ce-i aia mâncare… este văzută cu precădere după căderea întunericului… cine ştie cât de periculoasă este aliena. Probabil că dacă ar fi venit mai devreme pe Pământ, unele specimene de homo n-ar fi privit-o ca fiind o pradă bună… Conţine prea puţine calorii ca să merite efortul şi prea multe substanţe artificiale ca să fie hrană organică.
     BD, strecurând nişte ironii în mesajul ei, a încurcat borcanele, OR fiind sorbonistă, nu oxfordistă, iar OR, prinsă în iţele conflictului şi ale backgroundului sau politic cu intrigi şi conspiraţii, striga ca din gură de şarpe “dezinformare, dezinformare”. I-au trebuit câteva zile să-şi trezească prezenţa de spirit şi să scoată replica inteligentă cu cele două verbe, şi să-i dea vopsitei temă simplă: să le explice şi să alcătuiască propoziţii cu ele. Pune-o, fată, să le conjuge, să alcătuiască familiile de cuvinte pentru fiecare, e mai greu! Şi începe cu “a mânca”.
     Deci, care dintre cele două ar fi "mâncată" în ringul “Celebrity Deathmatch”? Place your bets :D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...