Şi ce?!

     Azi am chef să vorbesc despre proteste, atitudine, solidaritate.

     Cine a mai citit, ştie povestea, cine nu, probabil că o s-o afle dacă are răbdare şi timp să frece paginile mele.  Cu o vreme în urmă, am participat la un protest legat de reducerea indemnizaţiei de creştere a copilului. Nu am reuşit nimic la acea vreme, dar uite că povestea are şi o continuare: s-a redus şi perioada de cocoloşit odrasla. Poate că la anul o să taie de tot indemnizaţia asta, alocaţiile de stat ale copiilor, şi tot asa, vor fi doi-trei care se vor revolta, restul o să plece capul sau o să-şi vadă de treburile lor spunând că undeva în Europa nu există CCC şi alte d-astea…

     Am tot auzit păreri gen aţi facut plozi să staţi acas’ la căldurică, să luaţi banii noştri şamd. Să-l văd io p-ăla care face un plod şi nu se duce să-şi bage CIC, CCC, nu se duce să încaseze banii aceia când ştie că are acel drept, sau pe bunicul care o să-i zică copilului “bă, tu-ţi creşti plodul cu banii mei, nu-i mai lua şi nu mai sta acas’ cu plodul tău”. Or mai fi şi d-ăştia…

     Este un întreg lanţ al slăbiciunilor: te-ai întoarce mai repede la job dacă ai avea cu cine să-ţi lasi copilul. Ai avea cu cine, dar nu-ţi ajung banii. Exemplu: am căutat bona care să facă şi ceva menaj, să vadă şi de plod, şi firesc, nimeni nu vine gratis sau pentru sume derizorii. Unii zic că cer prea mult, ceea ce iarăşi este puţin cam ipocrit, şi zic şi de ce. Începe o altă poveste: v-am zis că am fost la protestul ăla… Pe o vreme de rahat iau copilul (n-aveam cu cin’ să-l las) şi valea la protest. Nu cred c-am stat mai mult de o oră; când a început să şi plouă, am dat bir cu fugiţii, m-am suit în otobuz… Acu’, poate că şi printre voi o să se găsesca unii care-o să mă întrebe ce-am căutat acolo cu copilul… Sincer, mi-a fost cam teamă să nu degenereze, dar chiar nu a fost cazul, oamenii ăia au fost cei mai paşnici şi mai cu bun-simţ protestatari ever din istoria protestelor de stradă de la noi. Oricum ieşeam la plimbare, am zis să fie o plimbare utilă… A fost, pentru că am dormit amândoi un somn odihnitor. Nu ştiu dacă fiu-meu o fi visat-o pe fetiţa care l-a pupat cu foc, dar eu ştiu că am visat tare frumos (solidaritate, ajutor reciproc, chestii d-astea). Mai pe după amiază, am ieşit la piaţă, şi ce să vezi, mă abordează babeta de la parter: te-am văzut la ziar, în poză, ai fost la protest! N-am negat, dar nici c-am confirmat, am plecat mai departe făcându-mă că n-aud. Nu de alta, dar aşa face şi baba când o întreb de ce a udat florile de pe scară cu cisterna şi s-a făcut baltă, gheaţă, au putrezit ramele geamurilor… A doua zi, mai pe seară, mă abordează o alta vecină, cu aceeaşi întrebare. Evit să-i confirm, şi-i zic: poate s-o schimba ceva… Ea, nesimţitoare şi rece zice “las’ că se duc alţii şi pentru mine”, şi ea fiind mămică cu indemnizaţia ciuntită. Poftim atitudine şi solidaritate… acum vine şi reversul: după nişte luni, am rămas fără loc de muncă, veştile astea umblă repede (poştăriţa, bat-o vina). Vecina cu fata, avea unde să lucreze, dar n-avea cu cin’ să-şi lase odrasla. Loc la creşă n-a avut (sau n-a vrut să dea copilul la creşă, nu ştiu précis, nici nu mă priveşte), şi cum ştia că eu frec pisoiul acasă, s-a gândit să ne împrietenim. Am evitat întâlnirile, dar tot n-am scăpat: ce-ar fi să o aducă pe fiică-sa pe la noi… 

     Mi s-a suit sângele în cap: cu nişte luni în urmă o invitam la plimbare/ joacă cu noi, să mai socializeze şi puradeii etc, etc. Habar nu ştiu din ce motive m-a refuzat constant. Îi zic că dacă vrea, pot veni câteva zile amândouă… N-am mai auzit nimic de ea vreo două luni, până când ne-am întâlnit prin piaţă şi mi s-a plâns că bonele sunt scumpe. Zic: da’ cât cere? 800 de lei, de la 7:00 la 18:00… păi… nu-i mult, mai ales că voia şi menaj, şi bucătăreală. Mă rog, şi de aici încolo mă tot căina că n-am job, da’ ce fericită sunt că stau acas’ cu plodul meu şi nu scot bani din buzunar pentru bonă… o dădui dracului de educaţie, ciulivizaţie şi diplomaţie: o întrebai dacă vorbeşte serios… Nu a înţeles că eu o întrebam de fapt “fă, tu eşti chiar proastă, sau te crezi prea şmecheră?” Aş fi putut face o faptă bună, să fi stat şi cu copila ei, dar pentru ce? Pentru un morman de nesimţire care se aştepta să stau gratis cu copilul ei, din solidaritate cu ea şi necazul ei de-a avea un copil şi un job, pentru că eu tot stăteam acasă, măcar să mă fac utilă societăţii, nu?

     Abia când dau din colţ în colt, ca hamsterul, realizează unii că e groasă, şi nici în ceasul al paişpelea nu mişcă un deget, şi se descurcă cum pot cu improvizaţii, scoţând mai mulţi bani din buzunar, sau angajând bone la negru, dar e mult mai comod decât să se implice într-o acţiune organizată. Sau dacă n-au puradei în plan, nici că-i doare, şi cum au, dintr-o dată se revoltă, descoperă câte lipsuri avem, de unde şi concluzia lor: e o ţară de rahat. Eu vin şi zic: oameni de rahat sunt ei.