luni, 14 mai 2012

Romanii au talent la...

     Am vazut cam pe sarite "Romanii au talent". Prima editie mi-a starnit curiozitatea, apoi mi-a scazut interesul...
Cea mai recenta editie a fost castigata de un nene mentalist (ce termen ciudat!)/ magician, nu stiu precis cum se numeste. D-ala de face trucuri magice.

     Cu multi ani in urma: eram intr-o tabara scolara.
     In ultima seara, gazdele au organizat un spectacol care includea si un magician. Au cantat unii, altii au spus niste poezii (al naibii de lungi, plicticoase), altii au incercat sa danseze. Cam ca la RAT doar ca toata actiunea se desfasura in cantina cabanei, noi, spectatorii, stateam claie peste gramada, "artistii" erau inghesuiti cam pe unde era bucataria... In fine, mie mi-era cam somn, dar pentru ca se striga prezenta, n-am avut cum sa trag chiulul. Am rabdat pana la magicianul care impanzise toata cladirea cu niste afise cu un iepure (alb, of course), o capa si o bagheta magica cu vreo trei zile inainte de spectacol. Afisele astea erau foarte suparatoare, pentru ca nu faceau altceva decat sa ne aminteasca "AMR 3 zile pana la plecare"... de fapt, de intors acasa cred ca voiam cu totii, dar incepea scoala, intr-acolo batea AMR-ul ala.
     Pana la urma, si magicianul s-a dovedit a fi un plicticos lipsit de imaginatie si prezenta de spirit. Voia sa faca un truc cu niste carti de joc, si a ales pe unul din public. Are rost sa spun ca a ales un mameluc d-asta de venise cu ma-sa si cu ma-sa mare, si cu nasa dupa el intr-o tabara (cu atatea muieri sonate, ta-sau cred ca ori isi luase lumea in cap, ori facea un chef monstru de bucurie c-au plecat astea de pe capul lui)?
     Cum scotea unu' limba la el, fuga la ma-sa, la nasa, ori la ma-sa mare, care dintre ele era prin preajma, sifoneaza-l p-ala, aduna gasca de furii dezlantuite si fuga toate la profesoara X care organizase tabara... In fine, am eu o banuiala cum de l-a ales tocmai pe cap de sfecla, dar a meritat din plin. Am ras de-am crezut ca o sa ud podeaua, si la fel a facut toata pustimea din tabara si alea trei tute n-au avut ce sa ne mai faca si cum sa ne urecheze pe toti.
     Magicianul l-a pus pe tolomac sa sada pe un scaun, tolomacul s-a executat docil. Se citea incantarea pe mutra lui. Ticalosul mic isi imagina ca o sa murim de ciuda ca-i el pe scena improvizata... Apoi  magicianul a scos din palarie un pachet de carti de joc, i-a dat una (o carte) tolomacului si i-a spus mormolocului sa-i porunceasca acelei carti sa se lipeasca. Nu mai stiu unde trebuia sa se lipeasca, oricum n-are importanta, ideea e ca mamelucul ii tot zicea cartii "sa se lipeasca". Dupa vreo douaj' de minute de chin cu mamelucul, magicianul exasperat a renuntat la serviciile lui si a cerut alt copil. Cele trei gratii erau cam ofticate, il mustruluiau pe tantalaul mic, noi radeam in valuri... Urmatorul copil stia exact ce tre' sa spuna, a si spus, cu greu, printre hohote de ras, magicianul aproape ca plangea... Oricum nu mai interesa pe nimeni cartea aia lipita sau dezlipita. Mamelucul a facut spectacol... iar fata magicianului chiar facea toti banii.

     Revenind la castigatorul RAT... Mie mi s-a parut si asta cam nesarat, nu prea mi-a placut atitudinea, dictia, dar cum mie nu-mi plac mentalistii astia in general, s-ar putea sa fiu subiectiva. Poate ca o fi simpatic in alte conditii, dar prea seamana a copilas. Sincer, nici fizicul prea firav, nici fetisoara lui inocenta nu-l ajuta: e prea fresh pentru o chestie asa greoaie, cum e genul asta de "ocultism". Ii  lipseste dramatismul. S-a straduit el sa para stapan pe situatie, pe el, dar mie nu mi-a lasat impresia asta. Poate o fi avut emotii... si atunci se intelege.
     Am vazut azi ca toate ziarele astea de cacao s-au apucat sa desfiinteze trucurile aluia. Stiam si eu ca-s trucuri, cre' ca si restul lumii, da' poate chiar nu ma interesa si cum face, sau nu ma interesa sa-mi spuna rahatii astia cu pene care daca n-au ce sa scrie, si-i evident ca nu au, gasesc ei un rahat cu care sa dea-n careva... Si nu ma deranjeaza neaparat expunerea trucurilor, cat conotatiile "a castigat un escroc". Escroc, neescroc... ce relevanta are? Aici aparentele fac spectacol, nu realitatea.
     La fel cu ala de-i pe locu' doi. Cica face videochat. Si, care-i problema ce face el in viata lui? Daca face un leu cinstit de-o ciorba, de ce ar trebui sa fie asta problema mea sau a altuia? Altii lucreaza pe vidanja, altii stau de paza, altii... Si atunci il alegem pe cel mai bun in functie de cat de frumoasa si placuta e meseria lui, cati bani are sau n-are, cat de vesel ori cat de necajit e?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...