miercuri, 29 august 2012

Duamne de poveste (1)


     Cu alte ocazii, si alte subiecte forfecate, am povestit ca la mine la job e plin de duamne. Domnia asta e cumva in stransa legatura cu varsta biologica, care varsta, in mod paradoxal, e si tabu: se stie, dar nu se spune, este si nu este, si tocmai pentru acest motiv trebuie s-o luam in considerare. Se traduce prin intelepciune suprema, inteligenta maxima, atitudine de moaste de cine stie ce sfanta [in viata], autoritate [nerecunoscuta, nesolicitata].
 Intre noi fie vorba – si am convingerea ca puteti pastra discretia – duamnele cu pricina, nu-s picate chiar ieri pe planeta, numara si ele vreo 5 decade (in medie) pe planeta asta…
     Deci, treaba sta cam asa: astea mai tinerele (de la 49,99 de primaveri, in jos), isi vorbesc intre ele cu “tu”, isi spun pe numele mic, “duamnelor” li se adreseaza cu formula “doamna x”, “x” fiind ori numele de familie, ori un prenume/ alias total diferit de prenumele din buletin al madamei (de obicei acest prenume din buletin este un motiv de jena pentru duamna). Aliasul este numele unui personaj de film, roman samd, asta insa nu inseamna ca duamna a citit cartea, ori ca a vazut filmul... ori ca stie sa citeasca.
     Duamnele fiind cumva privilegiate, intre ele isi spun pe numele mic (ori alias) renuntand si la pronumele de politete (obligatoriu pentru categoria “necoaptelor”). 
     Deci, aspirantele astea la titlu nobiliar, sunt ori nascute si crescute prin vechile mahalale ale Bucurestiului, prin cine stie ce cocioabe cu camere mobilate, claie peste gramada, cu catel, cu purcel, cu parintii, bunicii, zece frati si surori, sapte unchi, sase matusi, trei nepoti si doua gaini, ori au migrat incoace din cine stie ce alt colt al tarii. Mie mi-e egal, putin imi pasa din ce parinti se trag, ori din ce cotlon [ne]mentionat pe harta, lungul nasului sa si-l vada fiecare, si sa-si vada de zeama lui, dar cum nu se intampla treaba asta in realitate…
     Duamnele acestea isi petrec mare parte din timp cautand persoane publice cu care sa imparta ceva (ta-sau lu’ Cutare era din sat cu tata, mama mea a cunoscut pe duamna x, care facea menajul in casa tiitoarei lu’ Cutare etc, l-am cunoscut personal pe domnul y, liftier la palatul telefoanelor (o fi avut lift pe vremea aia, n-o fi avut, nu c-ar conta), care l-a dus personal cu liftul pe ministrul Cutare, care ministru l-a salutat si l-a intrebat de copii si nevasta), intocmind ori cercetand stufosi arbori ginecologici mai mult sau mai putin imaginari si urmarind increngaturi viguroase si tulpini robuste, catre niste radacini la fel de incerte. Cum probe concrete nu exista (altele decat cuvantul lor), supozitia, ori fantezia, devine certitudine in mintea lor.   
     Cumva duamnele astea sunt un fel de soi de vita nobila, restul fiind plebe. Un exemplu bun este o madama care o viata intreaga a lucrat intr-o uzina, un soi de muncitor, sculer-matriter, frezor, strungarita, ori asa ceva.  Se remarca prin intensele eforturi depuse in sensul definirii unui stil (copiat dupa nush ce mare actrita decedata, cum altfel), fashion icon al anilor 1900 toamna. N-ar fi o problema daca i-ar reusi… In acelasi timp, duamna se vrea si culta-n cap, citita, scolita, desi cu greu (asta am aflat-o pe surse, fara sa-mi dau silinta, sursele toarna de toate, oricand, bucuroase sa imparta stiri vechi cu oameni noi, si la cat de rautacioase sunt sursele mele, mai ca as crede ca nu e doar o rautate), a terminat liceul la seral. Nu pentru ca n-ar fi avut timp, ci pentru ca n-a ajutat-o glagoria la vremea respectiva, ori s-a maritat mult inainte de vreme, ceea ce, in timp a devenit o imensa frustrare. Cu vremea, liceul s-a transformat in facultate, apoi dracu’ stie in ce Sorbona, duamna n-a mai crescut in casa de paianta, ci intr-un conac boieresc, tatal ei nu a fost taran iobag ori contopist la trebonal, un betiv ordinar, si care-o altoia pe nevasta-sa de-i mergeau fulgii, ci director la Comert Exterior, elegant si manierat, tatal lui Richie Rich, si mai multe nu, ma-sa n-a fost infirmiera la spitalul CFR, ori femeie la vase in Restaurantul Turn, ci Domnita Balasa cel putin, nu s-a plimbat cu caruta la camp, ci cu Volga, de la coafor la manichiura, n-a facut UCECOM-ul, ci Zoia Kosmodemianskaia samd… Asta-i, uneori, memoria ne joaca feste...
     Acum recupereaza intens lecturand cu mare interes Click, Libertatea, Cancan, urmarind emisiuni de maxima inteligenta si interes national gen “nora pentru ma-sa” samd. 
     Ocazional plimba dupa ea un volum din Shogun. N-am remarcat sa-l fi si deschis vreodata, dar se prea poate, un accident e posibil sa se fi petrecut candva… Inca mai are niste pagini netaiate. Duamna este nedespartita de o punga in care-si plimba cele mai de prêt bunuri: pranzul la caserola, portmoneul, un portfard plin cu hartiute soioase, bonuri de casa si alte marafeturi, probabil ca tot acolo se gaseste si maseaua de minte pierduta candva, in vremuri demult apuse, cartea, un pix si un snop de integrame. Ocazional brosuri de la Metro, Carrefour, Cora, Auchan si ce alt supermarket mi-a mai scapat nepomenit. Sigur ca nu le frecventeaza, dar este la curent cu toate preturile, oricand poate spune cat costa un kil de faina si unde e mai ieftin, un fel de birou de informatii/ mercurial ambulant, gratuit, vesnic neconsultat, dar dornic sa furnizeze informatii din vasta sa baza de date [inutile]. Este o autoritate… (Va urma)

3 comentarii:

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...