Era azi la coconetul din birou mare valva, cu spirite
inflacarate si discutii si mai aprinse: “ai auzit, draga, ce-a zis Bianca?” Ma
intrebam care dracu’ o fi Bianca, colege noi nu avem, chiar m-am straduit sa
retin numele tuturor, si parca n-am avea vreo Bianca printre noi… Fac
inventarul in minte, si iese tot cardul de gaste bezmetice: e Chucky, avem
Neuronul, avem Torpila, Scorpia, Frosa, Mimoza, Mitzy, Pitzy, Pisi, Draguta, Naspeta, Dracica,
Lacica, da’ nema Bianca… Si era destul de limpede ca nu se paruiau intre ele,
deci, nu, nu era vorba despre una de la noi. Poate alta era, din alt
department? Nu, greu de crezut: de obicei, cand se vorbeste despre o persoana
din alt department, discutia nu se lungeste chiar atat de mult.
Eu m-am cam invatat minte: chiar daca se incearca implicarea
mea intr-o discutie, indiferent de tema, si, mai ales, de interesul meu legat
de acea tema, e bine sa ma tin departe, mie-n suta eu ies jumulita. Nu merge nimic gen “n-am fost atenta”,
pentru ca nici n-ai terminat de spus treaba asta, ca ti-a fost expusa situatia in amanunt,
si asistenta asteapta cu nerabdare parearea ta. Nu merge nici “nu stiu ce sa
spun”, pentru ca atragi toate urgiile asupra ta: nu se poate, nu exista, nu s-a
conceput sa n-ai o parere. In general,
in situatii de genul asta, nu functioneaza scuzele, cel mai bine e sa taci si
atat. Eventual sa te faci ca ai treaba, si, in plus, sa afisezi o mina
plictisita. Sau , si mai bine, sictirita. Ideala ar fi mutra tampa insotita de
o privire absenta, aia chiar te scuteste de complicatii, in mintea inamicului
ruleaza pe burtiera “p-asta n-o intreb, e prea idioata sa participe la
discutie”. Postura de “idiot” are avantajele ei: esti la curent cu toate
noutatile, barfele samd, pentru ca nimeni nu se fereste de tine, vorbeste vrute
si nevrute fara perdea, doar esti mult prea idiot sa-ti dai seama despre cine,
ce este vorba in propozitie.
Partea proasta –proasta pentru mine - e ca multe din
subiectele atinse sunt d-alea de ma aprind pe mine, imi trezesc spiritul de justitiar, ori alte sentimente d-astea nefolositoare si aducatoare de belele, si ma fac sa simt ca-mi
arde limba-n gura daca nu zic si eu vreo doua… Spre ex, saptamana trecuta, s-a discutat
foarte aprins pe tema bataii administrate copiilor, in particular relatia profesor
– elev. N-are rost sa intru in amanunte, zic doar ca nu-s adepta educatiei cu
batul. Sigur ca tre’ sa spun, pe scurt, parerea mea: daca unu’ ajunge la bataie
(adica un adult, si profesor pe d’asupra), tre’ sa fie complet idiot, imbecil
si mai si sta prost cu nervii, ori cu capul, si n-are ce sa caute la catedra. Are rost sa spun ca am spus treaba asta, ceva
mai dezvoltat, desigur, intr-un limbaj literar, academic, bla, bla, si am atras
asupra mea toate urgiile cerului, pentru ca plozii astia, din ziua de azi, sunt
niste mincinosi, ticalosi, neispraviti, toaca banii parintilor, poarta freze uschite si
haine desucheate si, pe deasupra, le sta mintea la sex, si nu mai pun mana pe o
carte, iar parintii lor sunt niste tampiti care pretind ca plozii lor trebuie
sa-si exprime personalitatea si le fac toate poftele razgaiatilor?
Ok, revenind la oile mele, am invatat sa-mi tin gura, da’
tot nu lamurisem misterul: cine dracu’ e Bianca, mai ales ca toata pasarimea
vorbea de parca o cunostea de cand lumea, si mancasera la aceeasi masa, de
parca adineauri iesise de la noi din sala. Wtf? Intr-un tarziu am realizat ca
era vb despre Bianca Dragusanu, deci, nu, nu era colega cu noi, nu o cunostea
personal nici Dracica, nici Lacica, da’ sarisera toate pe ea de ziceai ca a venit
fix la noi, in mijlocul cladirii sa le ia astora painea de la gura, si ea era
pricina tuturor nedreptatilor din lume. Al dreaq televizor, cat imi complica
viata si-mi strica linistea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.