luni, 16 septembrie 2013

Prima zi de scoala, ieri si azi

     Vreme de 17 ani (punand la socoteala si facultatea, chit ca n-am dat niciodata licenta), am trait emotiile primei zile de scoala. Tre' sa recunosc ca nu ma prapadeam de dorul colegilor, ori al cladirii scolii, ori al scolii in sine, iar daca stau sa ma gandesc si mai bine, profesorii ar fi in capul listei "de cine nu-mi era dor".
     Ce-mi placea mie la 15 septembrie? Afar' de situatia in care 15 pica intr-o zi nelucratoare, sa zicem sambata, si se amana "cinspe" pan' la un termen potrivit, gen zi de luni, imi placea tare mult saptamana de dinainte, pentru ca primeam de la ai mei creioane, acuarele, tempera, rigle noi (desi le pastram si intretineam destul de bine si pe cele vechi). Ai mei cumparau cartile (nu era balamucul asta cu enspe mii de manuale alternative, de nu stii precis ce sa cumperi nici la doua saptamani de la inceperea scolii). Maica-mea le aducea dimineata devreme, inainte sa plece la servici, pana a ma trezi eu. Le gaseam frumos ordonate pe birou, mirosind a hartie noua si a cerneala... Placut miros. Cum dadeam cu ochii de ele, le rasfoiam sa vad ce ma asteapta, ce noutati aduc. De departe cele mai  interesante erau cele de biologie, anatomie & zoologie.

     Venea cinspele si-mi cam pierea entuziasmul. Prima zi de scoala incepea cu dirigentie, de unde aflam orarul, iar de a doua zi... Aveam profesori care se purtau ca si cum nu ar fi trecut trei luni de la cel mai recent "la revedere", asa ca aveam parte de tot tacamul: prezenta, control la teme, o lucrare de control, chiar cate o predare.
     Acu', nu stiu cum o fi pe la altii, da' majoritatea colegilor mei, daca nu chiar toti (si eu inclusa), dupa vacanta eram un soi de moluste lipsite de orice fel de chef de carte in primele doua, trei zile de scoala: noi aveam creierul setat pe modul "iesire lenta din pauza", profesorii erau setati pe "repede inainte". Poate si rutina o fi fost de vina...
     O oarecare bucurie mai aveam atunci cand primeam ceva manuale de la scoala, pentru ca erau unele pe care nu reuseai sa le gasesti chit ca bantuiai toate librariile din oras: chiar daca se dusese de cativa ani comunismul, inca se mai dadeau chestii "pe sub mana". Eh, anii au trecut, metehnele-au ramas, chiar si la mult mai multi ani de la "ridicarea cortinei".
     De multi dintre colegii mei imi amintesc cu drag nostalgie, imi erau dragi, dar nu chiar atat de mult incat sa-mi doresc sa se termine vacanta si sa ma intorc la scoala. Am petrecut opt ani impreuna, 8 ani, copilarie si adolescenta. Sigur, liceul ne-a despartit drumurile. Pe unii dintre ei i-am cautat dupa niste ani, dar nu prea mi-a placut ce-am gasit. Am intalnit persoane total diferite de ceea ce insemna candva numele acela; sunt complet straini, schimbati... prefer sa mi-i amintesc asa cum erau atunci.
     O singura persoana m-a uimit: premianta clasei. Imi era simpatica, si eu ei, se legase o prietenie intre noi, pana cand a aparut o colega noua in clasa... In fine, ne-am intalnit in cartier, dupa 16 ani si ne-am recunoscut. Nici ea nu era foarte schimbata, doar mai slaba si tunsa scurt. Facea ravagii printre baieti si fete, era frumusica si avea un par lung, bogat... Era un copil frumos si destept, isi merita si notele, si premiile. Nu stiu ce program aveam in ziua aceea, dar am am gasit o banca si-am stat la povesti. Parca ieri ne vazuseram ultima data, n-am simtat deloc instrainare, distantare, a ramas in parte aceeasi pe care o stiam, am recuperat in cateva zeci de minute cei saispe ani de nevazut, nestiut. Povestea ei m-a tulburat. Esenta e ca scoala, asa cum am trecut prin ea, si invataturile ei, nu i-au prea folosit in viata. Nici ei, nici mie.
     Si de-aici, ca de obicei, va spun ca incep sa ma pierd din poveste in poveste, puteti da pagina, ori inchide cartea.
     Noi am inceput scoala in '988, in '89 a venit revolutia peste noi, o schimbare a adus, dar altele s-au lasat asteptate, si aici nu ma refer musai la uniforma. [Nici aceea nu ramanea asa trista si monotona, cum venea din fabrica, dupa indemanarea, cheful, inspiratia si priceperea cuiva, era infrumusetata cu cate un guleras din dantela fina lucrata ori cu iglita, ori cu acul, ori o broderie sparta. Maica-mea imi adaugase si niste mansete grozave, gulerasul asta detasabil, care acoperea monstruozitatea, iar la  sort montase doua volanase, de chiar incepuse sa-mi placa uniforma, mai ales ca era apretata, calcata... Ma rog, azi gulerasele astea detasabile sunt noutate absoluta, atunci erau... erau] In fine...
     Dupa noi, inca vreo trei serii au invatat dupa abecedarul ala antic cu "Mara are mere". inca se mai dadeau manuale de la scoala, d-alea pe care le dadeai inapoi la sfarsit de an, si unii aveau manuale tiparite prin '79, '80... La geografie am lucrat dupa caietul cu RPR, desi nu prea mai eram RPR de vreo doi ani. A durat ceva sa se organizez putin, dar dupa cum vedeti, nu au reusit nici la un sfert de secol de atunci.
     Intr-a saptea abia am inteles cat-de-cat ca [ni] se intampla ceva. Ca am scapat de uniforma din V-VIII nu era mare realizare, blugii erau deja pe toate drumurile, noi fiind mult prea tineri, i-am primit ca atare, nu mai erau un simbol pentru multi dintre noi, piata era invadata de portocale, casetofoane, VCR, ciunga, scria fuck you pe toate gardurile (Cristinuco, mai tii minte cand ne intrebam ce inseamna the f-word, ca "you" stiam, si ne dadeam coate sa mergem la profa s-o intrebam? Bine ca nu ne-am dus... Iti dai seama in ce hal eram? Sau cat ne mai frecam creierii sa aflam ce naiba e aia DM, ca astia mari isi tatuau tenisii de Dragasani, da' nu ne ziceau si noua?), deci... multi aveau chestiile la care au visat, altii le-au primit si  nu stiau unde-i minunea. Dar la asta s-a redus libertatea si democratia? Vom vedea... Unii dintre noi am fost invatati [educati] sa facem ce ni se spune, fara prea multe comentarii, altii au fost invatati sa comenteze, sa protesteze, sa se manifeste. Nu-i bine nici asa, nici asa. Unii s-au zbatut sa obtina niste treburi, altii le au si nu stiu ce au, ori li se pare ca a fost asa de cand lumea. Si aia, si aia sunt niste oi. Unii oi supuse, altii oi cu aere de leu, da' tot oi cu nasu'n dosu' altor oi. Unii au vrut sa scape de sabloane si tipare, altii le imbratiseaza crezand ca-s unici, diferiti, originali, si tot in uniforme ajung infasurati...
     Abia intr-a saptea ne-a sunat si noua desteptarea: am vazut primii repetenti  in carne si oase, priviti de catre profesori ca un fel de paria, dar pentru multi dintre noi, copiii aia erau un soi de Huck Finn, dupa cum s-a dovedit mai tarziu, nu erau nici batuti in cap, nici ratati... De multe ori primele note din catalog atrageau dupa sine simpatia ori antipatia profesorilor, si odata ce-aveau atasata o eticheta, ceilalti nici ca-si mai bateau capul cu acel copil, ori nu-i dadeau o nota mai mare, desi o meritau.
     Printre profesori incepuse deja batalia pentru locuri, titularizare, si revelatia am avut-o cu matematica: am avut o profesoara batrana, sictirita, plictisita si depasita, care, la un moment dat, s-a pensionat. In locul ei a venit un profesor tanar, fresh si cu chef... de mate (ceea ce profa nu mai avea de mult). La o scurta verificare noi am tras de concluzie ca asta nou vine si cu alta matematica decat stiam noi de la profa, si uite asa, in doi ani a trebuit sa recuperam matematica pe care n-o mai facusem vreodata: din greseala nu mai era obligatoriu sa treaca toata lumea clasa samd. In alta poveste v-am zis cum era cu muzica si sportul: nu aveam aptitudini pentru muzica afar' de placerea de-a asculta, nici dorinta, nici intersul de-a solfegia, de-a invata simboluri si masuri si alti draci, dar erau obligatorii. Istoria muzicii m-a interesat... pana la un punct. La sport, ca un rezumat la povestirea mentionata anterior, se tinea ora fara vreo noima. Incalzirea, adica un topait pe loc, cateva "exercitii", dupa care ne juleam genunchii cu leapsa, ori alte jocuri daca nu-i venea profesorului ideea ca-i arbitru in teren si ne lasa sa jucam handbal, ori volei, si fotbal. De baschet nici nu se punea problema, ca nu prea vazuse nimeni d-astea, nu era atat de popular printre noi, abia mai tarziu a aparut moda. Ma rog, deci chiar daca o fi fost vreodata conceputa vreo programa, un plan de ore, n-am simtit. Profu' acorda atentie alora mai atletici, ori alora care fusesera deja selectati la diverse echipe pe la cluburi, iar restul, ii lasa in banii lor, caci nu erau demni de atentia lui. In liceu ne-am trezit cu figuri de balet, de-am crezut ca am pasit in alta lume, si n-am facut Floria Capsali, am facut PTTR-ul... Nu mai spun de diferenta enorma dintre generala si liceu, unde, din punct de vedere al pretentiilor, parca iar intraseram in alta lume, si nu pentru ca nu puteam tine pasul, cat pentru ca profesorii de liceu se asteptau sa cunoastem deja materiile pe care ei le stapaneau... Cine tinea pasul cu ei, bine, cine nu... se lupta pentru nota de trecere, sau facea meditatii. Sa fi fost si foamea de bani, dar stiu ca erau clase in care veneau altii, la fel de mocofani ca si noi, dar pe care profesorii ii luau cu binisorul, ii aduceau ei la un anumit nivel... Profesori si profesori.
     Si pentru ca am ajuns la liceu, imi amintesc si de un protest al liceenilor, prima generatie care avea sa dea BAC-ul la sapte materii. Cred ca eram intr-a noua cand s-a intamplat protestul. Povestea cu care noi ne-am obisnuit: se anuntase intentia de-a schimba structura BAC-ului, dar inca nu se stabilise nimic concret. Lumea s-a pregatit pentru aceleasi patru, sau cate erau ele, ca nu mai stiu, si prin luna mai, s-au trezit cu anuntul oficial: BAC la sapte. Pe vremea aia era Euthanasiu ministru. Si de aici balciul. Nu stiu ce-ar fi trebuit sa faca copiii aia, sa se pregateasca la sapte materii in asteptarea deciziei, sau sa astepte decizia care intarzia sa apara si apoi sa inceapa pregatirea. Cat de imbecil sa fii sa nu-ti pui problema asta, ca unii asteapta sa spui ceva, si sa spui in timp util, nu'n ceasul al taspelea. Si-am pornit cu totii la drum, de la PTTR, pe jos, pe Timisoara, pana-n 13 septembrie, la Casa Poporului, apoi pe Splai, pana in Pache Protopopescu la ProTv, si apoi pana in Piata Victoriei la Guvern. A fost o bucatica buna de mers pe jos, de-am facut basici in talpa si-am tocit pingelele... Nu mai stiu daca aia au dat BAC-ul la sapte, ori tot la patru materii, eu sigur la sapte l-am dat...
     Despre facultate nu mai povestesc, ca deja mi s-a facut lehamite. M-am cam plictisit sa aud ca-s copiii rasfatati, tampiti, fitosi, mincinosi samd, ca-s mai bine imbracati decat profesorii, ca nu mai au respect fata de catedra si alte d-astea. Bine, n-am avut nici eu numai si numai profesori dezinteresati, absenti, idioti, ori fosile senile, am invatat si destule lucruri bune, dar cam pe unde cred ei [sau, intrebarea este pana unde ii lasam sa mearga lamenntadu-ne ca-i vina lor, iar noi suntem lipsiti de putere] ca pot merge cu brambureala asta si fuga de responsabilitate. Ok, e democratie, libertate, poa' sa poarte copchii ce haine poftesc, si le permite buzunarul parintilor, sa-si exprime personalitatea prin culori, tunsori, zdranganele, dar o anumita conduita se poate impune, niste conditii de indeplinit idem. De ambele parti. Dar daca ajung sa se tampeasca si sa ne tampeasca, iar noi ne conformam la nesfarsit, si le permitem, nu prea stiu incotro sa mai fugim... Profesorii sunt prost platiti, e firesc sa fuga de meserie ca dracu' de tamaie, cei care raman, sa ramana pentru ca nu au ce face altceva, nu merita sa-ti bati capul sa modelezi niste tineri la varste guvernate de hormoni si sange iute, nu merita sa-ti dai interesul sa descoperi in ei aptitudini, talente, sa-i indrumi. Unii o fac, chiar si-n conditiile astea, dar cat se "simte"?
     E tragi-comica situatia: cand am citit de gaselnita aia cu admiterea la facultate fara BAC, am crezut ca este o gluma proasta. Adica invatamantul superior sa devina dintr-o data accesibil unuia care nu-i capabil sa treaca de BAC? De ce vrea ala sa faca o facultate? La ce ii foloseste? De ce n-ar face o profesionala, vrea el musai sa ajunga in facultate... Si atunci, ajungem iar de unde am plecat: un nul, care-si permite taxa, sta in banca cu unul care s-a zbatut sa ajunga acolo, s-a zbatut sa prinda un loc la buget, sa si-l pastreze, iar cand termina facultatea, si ala cu taxa, si ala fara, si ala cu 5, si ala cu 9, sunt... doctori, ingineri etc etc etc. Si ajungem la grupa zero... Si multi o sa ajunga cu toti anii aia de scoala sa vanda gresie, usi metalice, lucratori comerciali, receptioneri de marfa, operatori de date, orice numa' nu ingineri [sa zicem], sa aibe sefi cu studii medii, dar mai vechi in firma, nu neaparat mai destepti, ori mai capabili, sa-si doreasca sa plece din tara si sa inceapa de la zero, numa' sa fie mai bine platiti. Fosti colegi de-ai mei de facultate, se ambitioneaza sa se numeasca ingineri, sa fie incadrati si sa functioneze ca ingineri, si-s platiti cu 800 de lei (unii la "stat", altii la "privat"), si ceva meserie au invatat de la absolvirea facultatii incoace. Alti colegi au facut si a doua facultate, in speranta ca daca prima data si-au ratat vocatia si-au indeplinit visul parintilor, acu' isi pot lua soarta-n maini si sa faca ceea ce le place, si iar au vazut ca nu e bine; altii s-au reprofilat total: una e make-up artist, unul e antrenor de fitness, altul e agent de vanzari la nush ce firma...
     Schimbarea mamei ei de schimbare, ca si-au dat seama ca n-au oameni (cadre didactice), n-au suficiente sali, nu au locuri, deci nu au conditii, logistica, sa puna treaba asta in aplicare, si cu toate astea o tin langa cu grupa zero, nu se lasa. E obligatorie, altfel nu-ti primesc copilul la scoala care incepe cu clasa I. WTF, in ce lume traim...

2 comentarii:

  1. Vai ce imi place cum scrii, trebuia sa te faci jurnalist, oricum jurnalistii de azi sunt praf..din toate punctele de vedere...le dadeai lectii lejer :)) Eu sunt si mai mare decat tine deci amintirile mele sunt si mai antice, de la pionieri, sefi de grupa, dar sincer ma bucur ca nu sunt dintr-o generatie mai tanara, mi se pare o mare harababura acum scoala, nu se mai respecta nimic, nu se mai invata nimic, eu am un frate cu 9 ani mai mic si ma duceam la sedinte in locul parintilor, si era asa o harmalaie si o galagie de nedescris in pauze. Eu iubeam inceputul de an scolar, eram asa entuziasmata, ma gandeam ca o sa invat lucruri noi, ca va fi frumos,imi mai pierea entuziasmul pe parcurs dar inceputul mi se parea mereu frumos.Pana in clasa a 8 a eram ambitioasa, imi placea sa ma intrec in note dar aveam un baiat care ma intrecea de fiecare data, eram mereu pe locul 2 dar faceam echipa buna la matematica, el imi spunea formulele, si eu gaseam rezolvarea, avea o memorie incredibila. In clasa a 9 a am intrat printre primii 30 alaturi de toti copii profesorilor din liceu si copii bogati si mi-am pierdut motivarea, ei doar pentru ca existau aveau nota 10...:)) In facultate am descoperit o alta lume in care trebuia sa ma descurc departe de parinti, pe mine facultatea m-a format ca om, dincolo de materiile inutile, din fericire profesez pe domeniu, desi in primul an de munca mi-am dat seama ca materia predata de profesori este depasita iar realitatea este alta. Mi-a placut atat de mult scoala incat m-am apucat de a doua facultate, din dorinta de a invata ceva nou (stiu sunt nebuna) fara insa a imi scimba domeniul de activitate :D. Deci pentru mine scoala inseamna ceva frumos...Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a placut scoala, cartea, perioada aceea. Acum vad multe "defecte"(atunci nu le vedeam). Oh, nu, nu esti nebuna! E mare lucru sa faci ceva ce iti place, iti doresti, sa iti pui la bataie energia, timpul liber sa faci acel lucru (imi dau seama cat ti-ai dorit), asa ca nu cred ca este o nebunie, desi ceva curaj iti trebuie...
      Si acu' tre' sa-ti spun ca m-ai surprins: si... cam cat de mai mare esti? (nu tre' sa raspunzi, dar nu ti-am dat mai mult de 30)

      Ștergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...