luni, 19 mai 2014

Ce facem duminică...

     Ce facem duminică... Păi, dacă n-avem planuri, inventăm noi ceva. Așa am făcut și ieri, când ne-a venit ideea genială să mergem la Festivalul Turcesc din Herăstrău. Și, culmea, deși de data asta n-a fost ideea mea, eram chiar nerăbdătoare să ajungem. Și curioasă, mai ales, și, cum altfel: cu gândul la mâncare. Mă gândeam numai la rahat, baclavale, sarailii, imam bayildi și alte bunătăți. Înghețata turcească era în capul listei mele de vise.

     Când am ajuns... a început distracția: coadă la ieșirea de la metrou. Eh, las' că trece, ieșim de aici și scăpam de aglomerație, mergem în parc, ne plimbăm, căscăm gura, bunătăți... Până am ajuns la trecerea de pietonți, unde, ce să vezi... era coadă! Hai, las' că ajungem în parc, parcu-i mare, rahat, iarbă verde, plăcinte, imam bayialdi... Și am ajuns la parc: o mare de oameni. Ăla a fost momentul în care mi-a trecut prin cap că s-ar putea să nu se mai termine cozile. Era atât de aglomerat încât n-aveai unde arunca un ac. Unii stăteau la coadă la închiriat biciclete. Mă întrebam cam pe unde intenționează să se plimbe, din moment ce nici pe două picioare n-aveam loc ...
     În fine, intrăm în parc... și parcă era exod, toată populația orașului evacuată spre... undeva. Mi-a pierit imediat pofta de delicii turcești, mi-a venit poftă de plimbare spre oriunde, numai să scăpam de acolo, da' dacă tot am ajuns și ne-a înghițit marea de oameni, hai și noi...Asta se întâmpla pe la vreo 16:30, nu știu cum a fost mai devreme, nu știu ce-a fost după... N-am putut să vedem mai nimic, abia dacă te puteai apropia de mărfuri din cauza cozilor împletite cu alte cozi, abia dacă se clintea vreunu' (să nu-și piardă rândul). În schimb, în zece minute de bătut pasul aproape pe loc am simțit din plin toate aromele de... de toate și mi-au dat lacrimile. De la fum... Mi-a trecut pofta de cafea.
     Pe Bâzdâcel l-am luat în brațe, nu de alta, da' era riscul prea mare să-l pierd în învălmășeala aia, sau să mi-l lovească vreo vită pe două picioare, și-am căutat un colțisor mai liber. Când l-am găsit, am zis să mergem pe rând și să încercăm să căscăm gura și punga pe la tarabe și cortulețe. Nu ne-am prea putut apropia și mare brânză n-am văzut, așa că am renunțat, în schimb am stat pe rând la cozi pentru înghețată și "mici turcești" și chiftele. Cred că era preț unic: 10 lei înghețata (2 cupe și-o vafă), 10 lei cinci mititei d-ăia care mai mult de șase centimetri lungime n-aveau (parcă erau baterii AA), dar care, când am deschis chifla, erau 3, la fel și cu chiftelele alea ...  Puțin mai mari decât un biscuite d-ăla de-l desface aia mică, îi dă o limbă și dup-aia îl vâră plin de bale în paharul cu lapte. Bine, se mai găsea pe lângă carne un strop de varză, pătrunjel proaspăt, cu "dressing" de muștar sau ketchup. După miros presupun că era carne de oaie, la gust nu semăna deloc, mi-au plăcut, dar nu acolo de-a-n picioarelea. Am vrut neapărat să încerc Rahat Turcesc și alte vise (11 lei cutia cu rahați - niște răhăței cât o monedă de 50 de bani, dar nițel mai grosuți, gen... 6 mm, da' să nu fiu chiar neam de traistă, pentru că ăia de pe mijloc aveau înfipt câte un caju, păreau felii tăiate dintr-o ruladă, 150g, poze n-am făcut la conținut, dar pot să vă arăt cutia, că p-aia am păstrat-o... amintire), nu pen' că n-am avea și noi rahatul nostru național, dar voiam rahatul lor autentic, să văd și io care-i treaba și să nu mor chiar proastă de tot, mai ales că m-a terminat tata cu nervii povestindu-mi cu fiece ocazie depre vizitele lui pe insula Ada Khaleh și minunățiile văzute și gustate acolo de ajunsesem să băloșesc... M-a mai pus dracu' și m-am uitat la emisiuni d-astea cu bucătăreală, fix în creierii nopții când n-aveam eu somn (așa mă gândisem eu că adorm, că teveul are efectul ăsta asupra mea, și cum la ora la care n-aveam eu somn nu aveam altceva de văzut decât știri și tocsouri în reluare și pițipoance, am decis că cea mai bună alegere este bucătăreala. Aparent nu-i, pen' că am rămas setată pe mâncăruri. Ale altora... așa că d-aia mă bucuram, mai ales că p-ăl de anul trecut l-am ratat căci n-am aflat la timp. Așa, și revenind la festivalul cu pricina, papilele mele gustative au plecat nesatisfăcute. Știți vorba că-i mâncarea atât de gustoasă încât se bat turcii la gura ălora de-o halesc? Acu' era "se băteau românii".. .

      Dacă n-ar fi fost standurile alea atât de înghesuite, poate că n-ar fi fost aglomerația atât de mare...  Nu mai merg la  înfrățirea-ntre popoare pen' că iese cu răbdări prăjite și călcat pe bătături.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...