Povesti... pescaresti cu vanatoare de raci

Sursa: http://zodii.3x.ro/

   A fost o dată că niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, o frumoasă dimineață de vară... Posibil o sâmbătă dimineață, da' nu-mi amintesc precis. Un trio de feți frumoși cu stea în frunte, cu undițele la subțioară, o cutie de râme, un mincioc și dracu' știe ce mai aveam noi aveau ei într-o desagă, au pornit la pescuit. Pe jos. Un adevărat pescar amator ar fi mers cu bicicleta, dar cum cei trei n-au ridicat nicicând pretenții la un asemenea titlu (iar doi își dau cu stângu-n dreptu' și pe role, de bicicletă nici că s-audă)... își puteau permite la meargă la baltă chiar și pe jos, ceea ce tocmai v-am povestit că au și făcut...

     Parcă să zic că s-a nimerit una din rarele sâmbete în care maman era chemată la apel pe la muncile câmpului, taman d-aia cei trei înstelați și-au permis o asemenea aroganță, deși, undeva se găsea un bilețel cu niște treburi, dar, era foarte posibil să fi fost capturat de pisică. Ulterior s-a dovedit că era nemișcat, la locul lui. Pe semne că mâța învățase să-și acopere urmele...

     Și-au mers cei trei cale lungă, să le-ajungă, până peste nouă mări și nouă țări, și-au ajuns la o apă mare, azi îi zicem lac artificial de acumulare, și de-acolo au mers în sus pe firul apei, cam până unde și-a înțărcat dracu' copii și și-a trimis mutul iapa, căci dintre cei trei, doi s-ar fi oprit oriunde, numa' al treilea, al mai cărunt, zicea că n-are acolo balta pește... Hai mai sus, până când au ieșit din București Ținutul lui Bucur și-au ajuns pe la Roșu hotarul Tărâmului Roșu. În sfârșit căruntul cârcotaș a fost mulțumit de loc. Cei trei și-au înșirat sculele... Și au așteptat să tragă peștele la râmele gata fierte-n cutie. Probabil că era învățat cu hrană nepreparată termic și n-a prea tras, sau poate era chiar ora la care peștele (substantiv colectiv, să nu fie nevoie să precizez mereu "bancurile de cu pești") trăgea un pui de somn. Sau poate chiar se plictisise așteptând... și n-a mai vrut el, de-al dracu' ce era, să mai tragă la undiță, uite-așa, c-avea și el bâzdâc. Cert e că dacă pește n-au prins, cei trei au găsit de cuviință să se îmbăieze în apele limpezi și răcoroase - și să mai spele țărâna pe care-au adunat-o pe drumul până acolo. Nu de alta, da' de-ntors acas' n-aveau de gând să meargă tot la pas, ci cu autobuzul, pentru căci Căruntul și-a amintit de consoarta dumisale (neam de Zmeioaca aprigă, uneori știa să bage spaima-n cei trei zmeișori mai mici în rang în ierarhia micului imperiu pe care aceasta-l guverna cu mână de fier), mamă a celor două cucuiete, care lăsase un bilet pe nu-știu-unde, și care n-avea să fie foarte încântată de ispravă...   Și taman can' se bălăceau hlizindu-se de mama focului, se aude un chiot de groază. Iiiiu, ce-o fi, ce s-o fi întâmplat?
     Una din cucuiete era stană de piatră împietrită, cu un crac suspendat în aer, și unul înțepenit în apă - de fapt, doar cracul ăla înfipt în prundiș era stană de piatră, restul creaturii dădea din toate celea cam ca elicea de elicopter, sau, mă rog, să păstrăm motivele din povești, ca o morișcă... ba nu: arăta că un cocostârc lovit de streche) vânturându-și brațele haotic, da' parcă totuși indica ceva. Căruntul neînfricat, vajnic luptător (mai ales când o rupea la fugă dimineața, din capul străzii până'n stația de autobuz, în perioada în care se aciuaseră niște creaturi de pe alte tărâmuri pe strada noastră, niște câini de pripas care chiar cred că erau turbați), dar care, totuși, ținea ca pieile sale să rămână întregi, se apropie de fiică-sa prudent, tăcut și concentrat 100% natural de... curiozitate. După care, în liniștea aia în care s-auzea numai clipocitul apei... [aici tre' să mă abat nițel de la izvoarele Dunării: tâmpite reclame la bere! Toate trase la xerox cu muntele, izvorul clipocind...  ce-or avea de împărțit grânele și purumbul cu brazii, mălaiul mămicilor lor de îngrămădiți, nu pot ca să pricep...  Nu pot să nu-mi imaginez cum apare un porc mistreț, și'n peisajul ăla de vis, pădure virgină, zânuțele mai lipsesc, trage o grohăială d-aia de neam prost. Sau un urs cufurit, care bese... Sau, mai e și clipocit de izvoraș cu apă limpede și cristalină, care se transformă în gâlgâit de bere turnată din sticlă în pahar... Eh, la faza asta, io nu pot să opresc curcuitul apei în natură, și aștept să aud și țuruitul ăluia care scoate berea, evident că nu tot p-acolo pe unde-a intrat. Gata paranteza.] Așa, și'n liniștea aia, momentul de suspans a fost spulberat de cascadele de râs ale Căruntului cu stea în frunte: era un pârlit de rac... Ceea ce a însemnat o schimbare a schimbării programului acelei zile, și anume, în loc să se cărăbănească naibii acas', unde-i aștepta Împărăteasa, lesne de închipuit că era gata transformată-n Zgripțuroaică, cei trei crai au mai tras mâțu' de coadă prin baltă fugărind racii. Sigur că nu erau proști să stea, și, chiar mai prost e ăla care chiar crede că racii merg numa' înapoi. Pe dracu': merg fix așa cum au chef, și la fel de repede, indiferent de sensul de deplasare... Să zic că au prins cât să umple o pungă d-aia d-un leu, iar tactica era fără cusur: fetele își plimbau picioarele prin apa prea puțin adâncă, cum zăreau o umbră-n apă, dădeau un chiot de război, iar Căruntul luptător știa că au zărit vânatul...
***
     Buun, deci pân' aci v-ați lămurit ce înseamnă "vânătoare de raci". Mâine, sau poate chiar azi, da' mai pe seară, sau poate mâine dacă n-oi avea altceva de făcut, o să vă povestesc cum nu s-a sfârșit aici vânătoarea de raci.