luni, 26 ianuarie 2015

I need therapy?

     Dom'le, de când cu grupa pregătitoare... îmi vine să-mi iau câmpii. Nu e săptămână să nu vină fiu-meu plin de vânătăi. A venit într-o zi cu genunchiul vânăt și umflat cât un cartof... Ba, a venit și tuns de către un coleg de clasă...  Îi lipsea un ciuf de la tâmplă și juma' de breton...
     Am aflat explicațiile, am aflat care-i tulburatul, am aflat că și fiu-meu stă pe lângă copilașul ăla (bine, de fapt sunt trei "tulburați" de sâcâie ceilalți copii, care nu sunt mulți, sunt 29 în clasă, și din ăia 29, trei sunt zgubi). Au fost și accidente, că fugea cutare și m-am ferit de-am dat cu țurloiul în piciorul scaunului, că fugeam eu... da' alea-s limpezi, vinovat amețitul singur-singurel.
     Am răbdat cât am tăcut, da' când cu tunsu' mi-a sărit muștarul rău și-am pus mâna pe telefon s-o sun pe "doamnă". Nu m-a dus mintea la altceva, i-am răpit din timpul dânsei decât numa' ca s-o întreb ce dracu' să fac, căci nu știu cum ar trebui să rezolv situația, că după mine ie cam iexclus să mă țigănesc cu taxul plodului, exclus să ciumpăvesc tulburatul ori să-i cârpesc două perechi de palme, ori să-l civilizez eu, căci după unii și eu tot din copac am picat, ce dacă era esență tare...  decât că ceva tre' să fac și aș vrea să mă ajute ea cu un sfat (ce idee proastă).

     Doamna surprinsă, căci nu știa, mai ales că incidentul s-a întâmplat... nu știu cum s-a întâmplat, pentru că ea zice că nu le lasă foarfecele la îndemână.,. Ei bine, s-a întâmplat în timp ce ea împărțea niște caiete de lucru, în timpul orei.
     Trecem peste și ajungem la un incident petrecut... fix săptămâna trecută, că tot ziceam eu de încăierări: un copil îi sare lu' al meu în cârcă să-l ia în spatele clasei, după ce mai călărise încă vreo doi, decât că odrasla mea scutură capul, iar ăla din cârca lui se alege cu o vânătaie cât toate zilele pe față. Acel copil poartă ochelari. A doua zi nu l-am dus pe fiu-meu la școală, căci muci, dar a treia zi mă-sa lu' copilu' îl pândea p-al meu, care era cu maman de mână. Și fără "bună ziua, sunt cutare" o ia aia pe mama la trei păzește de nici nu știa mama ce-a lovit-o.
     Dom'le, io pe undeva o înțeleg, că dacă-ți vine acas' odoru' cu o vânătaie cât China, logic că te sperii și te întrebi ce s-a întâmplat, dar, și acu' urmează: în ziua în care s-a întâmplat întâmplarea, la sfârșitul orelor, taxu' lu copilu' meu a stat de vorbă cu bunica învinețitului, cu amândoi copiii de față, care au povestit isprava, adică ăla a zis că i-a sărit în spate și că s-a lovit în dovleacul lu' ăsta micu'. Al meu odor și-a cerut scuze, s-au lămurit pe moment ăi bătrâni că n-a fost încăierare, dar... iacă ce zice mă-sa lu' purtătoru' de ochelari: că l-a lovit fiu-meu și că putea să-i spargă ochelarii și că fiu-său să nu mai vorbească cu al meu că-i violent, să-l ocolească și bla, bla. Adică, pe bune? Ești proastă tu, sau eu? Ăla-i sare-n spinare și vinovat e călăritul? Mai, să fie... da' dacă fiu-meu se dădea un pas mai la stânga, tot fără să-l vadă p-ăla, că era cu spatele, și ăla se înfigea cu capul într-un toc de ușă, tot fiu-meu era vinovat că nu a stat pe loc să pice ăla pe moale?

     Păi, io cu cap pătrat și mintea-n colțuri și proaspăt coborâtă din copac, mă gândesc că dacă ăla i-a sărit în spinare și ăsta a mișcat capul, nu se pune de agresiune, că nu s-a dus fiu-meu la el să-i înfigă un cap în gură! Că ăla are ochelari, mă-sa și cu taxu' ce pușca mea păzesc de nu i-au zis plodului că tre' să se protejeze, să nu sară ca o capră turbată, și că tre' să facă efortul de-a merge pe două picioare (proprii, ofc), nu să sară-n cârca altuia, căci uite ce iese... și de când e în regulă să sari în cârca cuiva? Or fi băgat ăștia ore de lapte gros și n-am aflat, s-o fi dat liber la greco-romane pe holurile școlii, și io iar n-am aflat...

     Cu tot regretul, da' io n-am de ce să-mi cer scuze și să-mi pun cenușă-n cap că m-arată aia cu deștul că-s "mama lu' x care l-a învinețit p-al meu". După mine, al ei s-a învinețit singur, că dacă fiu-meu avea un ochi în ceafă să vadă că vine tolomacul să-i sară în spinare, poate nu se întâmpla, dar ce să vezi, fiu-meu n-are ochi decât pe față... Deci vinovat este fiu-meu că-i futu ăluia un cap în gură, nu ăla că i-a sărit în spate... Tre' să mă pregătesc de ședința de miercuri, deși cre' că o să dau în bâlbâială, mai ales că aparent sunt un soi de sectantă pentru că-s nesociabilă. Adică nu stau în cârd. În niciun cârd din câte cârduri s-au format. Nu-s nici măcar pe grupul de fb al clasei, că cică a încercat una să mă bage da' n-am primit aprobare de la adminul grupului... Să-mi amintesc să pun mătura-n doliu... Deci... mooor, țațo! O săptămână l-am dus pe fiu-meu la școală zi de zi, și-am dat bună ziua părinților de erau în clasă: unu' n-a răspuns. La fel la plecare: îi vedeam că stau în fața clasei, i-am salutat chit că nu știu care al cui e, da' nu-i normal să saluți? N-o fi... Că și la ultima ședință, am intrat, am dat bonjurică și mi-a răspuns ecoul meu și învățătoarea. Deci... deci.

     Și să-mi vărs mai departe amarul: când cu genunchiul, o sun pe doamna (aia a fost prima dată) s-o întreb ce și cum. Doamna cică nici n-a știut până s-o sun eu. Păi și atunci, fiu-meu când mi-a povestit, de ce mi-a spus că doamna i-a ridicat cracul de la izmene și i-a pus o compresă cu apă rece? După ce-am vorbit cu madama care cică nu știa, l-am întrebat pe fiu-meu care doamnă i-a pus compresa, și el cică doamna lui, nu doamna care mai vine să-i țină locul... WTF?

     Acu', fiu-meu e nedus la grădiniță, da' doamna cică nu s-a adaptat încă. Nu înțeleg ce înțelege prin "adaptare" (o s-o rog să-mi explice, pentru că încep să cred că-s foarte limitată, iar mie nu prea-mi plac incertitudinile, măcar să fiu sigură), pentru că spre deosebire de unii dintre "duși", e capabil să formuleze o propoziție atunci când răspunde la o întrebare, e capabil să asculte, să îndeplinească o cerință (uneori cam după cum îl taie capul, dar asta-i altă mâncare de pește), salută și răspunde la saluturi, folosește diverse formule de politețe, citește, numără, face socoteli simple, scrie nițel (cam cu picioarele, da' are timp să iegzerseze), e capabil să învețe câteva versuri, la fel cum e capabil să scoată niște sunete armonioase (cântă, spre deosebire de mă-sa care nu e-n stare) șamd. I-adevărat că pe final de program se cam plictisește și își pierde concentrarea, se plimbă prin clasă, dar nu a plâns că l-am lăsat acolo, s-a bucurat să stea între copii, în două săptămâni deja le reținuse numele... și mai ales, dacă-l nemulțumește ceva nu dă cu pumnul, nu trântește, nu lovește, e în stare să-și exprime verbal nemulțumirea și să te roage să înlături cauza dacă-ți stă-n putere. Uneori îi dau lacrimile, însă asta îl motivează să persevereze, nu să dărâme ce-a construit până atunci...
Păi și "dușii", adică ăla de l-a călărit, ăl'lalt, de l-a tuns și caftește către trei puradei dintr-o lovitură, ăla care trage de ei până-i pune în cur la sala de sport? Ăia sunt adaptați? Fir-aș, că chiar sunt din altă lume...  Io-i ziceam că prea se lasă cu cafturi, și doamna ce zicea? Că nici al meu nu stă în bancă în timpul orei. Păi... și așa fiind lucrurile, cum rămâne cu caftul, că fiu-meu se plimbă și nu-i în regulă, asta tre' să-i spui și tu, și-i zic și io acas' și va sta potolit, dar nu este agresiv, nu a lovit ever ființă vie sau  jucărie... Caftul e rezervat sau scuzabil dacă-i agresat un copil care-și ridică fundul din bancă? Fiind mult prea multe incidente adunate, am întrebat-o p-asta ce putem face să potolim hoarda de tătari, poate ar fi cazul să discute toată lumea cu toată lumea într-o ședință, cu calm și răbdare și să facem să fie bine ca să nu fie rău. Și doamna cică ar vrea să discute cu fiecare în privat. Ok, înțeleg că e posibil ca părinții să fie mai... știu bâlciul de la discuția cu orele de religie, când mai aveau nițel și rescriau acolo istoria religiilor, da' de ce nu? Și pe urmă, cică ar vrea să aducă consilierul școlii să țină niște ore. Bun, bravo, total de acord, fă-o, dar fă-o...
 Gata, m-am răcorit. V-am zis că nu mă țin mult bâzdâcii?


2 comentarii:

  1. Si se zice ca gata, daca nu mai sunt bebelusi ai scapat de perioada cea mai grea...:)) Imi amintesc ca si pe vremea mea erau probleme de genul asta dar parintii nu prea se implicau in disputele copiilor, sau poate nu se implicau ai mei :) Doamne fereste de lovituri mai grave...cred ca sunt si foarte multi si se pierde controlul asupra lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine ma deranjeaza ca sunt toti foarte vocali atunci cand solicita ceva, insa nu se implica deloc in corectarea unor treburi. Vin cu foarte multe pretentii, cerinte si se asteapta ca totul sa fie gratuit, ca doar platesc impozite, la fel cum se asteapta ca invatatoarea sa faca de toate si sa accepte fara sa comenteze pretentille lor, comportamentul copiilor lor, insa se pl,ang imediat atunci cand un alt copil se comporta exact ca si al lor...

      Ștergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...