sâmbătă, 1 august 2015

We're back! (plictisitor de lunga poveste)

     Uite-mă acas'... E bine și acas', da' să știți că nici la mare n-a fost rău... Ori am avut noroc, ori nu știu, da' parcă prea plecasem cu teama că facem zece ore pe drum, c-o fi și c-o păți...
     La cum nu prea am avut ce mânca la mare, așa m-am bucurat cand am ajuns acas' s-o gasesc pe maman si pe tata...  mi-a făcut maman o surpriză culinară... mai aveam nițel și rodeam și farfuria. Chiar dacă n-am fost la maman, a venit maman la noi, nu iezista mâncare mai bună decât la mama acas'... la mine, și zău dacă mai comentez ceva legat de meniul a la maman, că mereu făceam mutre că gras, că ficatu', că bila, că... nu mai fac... cel puțin o vreme (pregăti ma mere o varză călită, nu d-aia scufundată în grăsimi, ci numa' cât trebe, și o ceafă la cuptor, lăsată-n vin și ierburi, să fiarbă acoperit pân' se pătrunde, apoi dezvelită și stropită din vreme-n vreme, cât să prindă o crustă arămie, iar miezul să fie fraged)...
Lunga listă de droburi de sare:

     Întâi de toate mi-am făcut griji pentru fiu-meu, căci suferă de rău de mașină. Dacă nu mi-ar semăna la mutră și la vorbă, aș zice că parcă n-ar fi odrasla mea, căci eu nu fac fasoane nici dacă mă vâră careva în torpedou numa' să călătoresc pe undevașilea... Mimoza mea se ofilește, frate, parcă l-a plimbat mă-sa numa' pe norișori plutitori. În fine, n-am avut probleme absolut deloc, am găsit o chestie care ne-a fost de mare ajutor și-am trecut cu bine peste... 
     A doua mare problemă a fost drumul, că dacă-i aglomerat, dacă-i... n-a fost. În aproape trei ore (am făcut vreo două popasuri), am ajuns la destinație. 
     O altă grijă a fost hotelul, eterna problemă că dacă p-afară-i vopsit gardul și-năuntru cad zidurile și câte și mai câte gânduri nu mi-am făcut, mai ales că luasem două camere, și pentru sor'mea, Madam Șimaibâzdâc. Mi-era cam teamă că o să strâmbe sor'mea din nas până i se mută nasul la ceafă dacă i se pune ceva pe invers... I s-a pus câte ceva, dar, din fericire, i-a trecut repede. Oi fi eu cu bâzdâci, dar ea... e cu bâzdâci care au toane și pretenții. 
     Întâi o să vă spun că am fost în Eforie, habar nu știu de ce, m-am obișnuit acolo, voi poate strâmbați din nas, da' n-am a zice altceva decât că fiecare cu piticii lui. 
     Stațiunea... este fix la fel cum era și acu' doi ani, căci anul trecut n-am mai văzut-o din motive de n-am avut concediu.  
      O descriere ar fi cam așa: imaginați-vă culoarul de legătură între Unirii I și Unirii II, la oră de vârf, adăugați de-a lungul pereților tarabe cu zdrăngănele, în jurul fiecărei tarabe adăugați câte-un ciorchine de gură-cască, la fiecare trei tarabe d-astea, înserați câte o saormerie, gogoșerie, o dugheană cu măsuță, plită, friteuză și vitrină improvizată din care se ițesc inele de calamar și 'amsii, altă dugheană cu porumb copt/ fiert, altă cu înghețată, acu' adăugați și mirosurile specifice...  
 Pe drumul care duce spre plajă, aceeași chestie, decât că nu mai e bulivar, e o alee îngustă. Eh, dacă ați reușit să vă imaginați treaba asta, admiteți și faptul că oricând poate apărea în cadrul ăsta o cucoană cu un bichon, pechinez ori altă lighioană mică, creață, posibil albă cândva, în tinerețile ei demult apuse, cu greu poți spune că e vie (lighioana, dar nici cucoana nu-i departe de stadiul "întoarcerea morților vii"), spânzurat de-o lesă d-aia extensibilă, și că dracu' știe din ce motiv, cucoana a rămas cu deștu' înțepenit pe butonul care eliberează trei metri de furtun d-ăla. Restul tabloului... adăugând și panta, și treptele, și furnicarul, și tarabele, și gardul, și rampa pentru cărucioare... Buun, acu' peste tot balamucul asta, punem și moț: muzică, frate!  Dacă muzică nu e, nimic nu e! Din doi în doi metri altă muzică, nu doar alt aparat, ci și alt gen, așa că urechea dreaptă-l prinde pe Enrique suspinând, urechea stângă Lean On, și ambele pe Delia cu cumnenoi. Asta ziua, căci seara introducem și band-urile, multe dintre ele cu un repertoriu jalnic.
 Dimineața începe exodul către plajă, la prânz începe roiala către potol/ somn. După-amiaza se repetă pasul 1 de dimineață, iar seara pasul 2.
 Seara, în fiecare bombă/ cârciumă/ tavernă/ împinge tava/ restaurant, urlă boxele de-auzi numa bași, ecouri. Din fericire n-am auzit microfonii... Sau or fi fost și d-alea dar eu eram deja cu urechile varză și n-am băgat de seamă. 
 În prima seară am făcut greșeala să mergem la masă pe la vreo opt. Big mistake: la ora aia găsești numa' rebuturi. Însă, cum v-am spus, la orice locantă găsești un band, care de care mai... de tăiat venele pe lung. Repertoriul etern de coveruri, oldies but goldies, populară, iar în pauzele dintre cântări, muzica tacâmurilor, acompaniată de clefăieli și gâlgâieli. Râuri de bere. Când am văzut apă la unii pe masă, mă întrebam de pe ce dracu' planetă or fi venit, sau dacă și-au adus-o d-acas' (noi așa am făcut, căci nu prea găseai apă). Afar' de plimbă tava, unde plăteai înainte să consumi, cam peste tot ne-au încărcat nota, fie cu chifle, fie cu suc, fie cu bere, da' cum noi n-am consumat decât una pe cap de vită furajată, e greu să nu te prinzi că-n loc de patru beri ai avut șapte... măcar să fi pus și ei opt, să zicem că ne-am bericit cu câte două... Am mâncat bine la Stuf, unde nu ne-au taxat extra, și-am mai mâncat bine la Chandelier (unde ne-au încărcat nițel, dar s-a remediat). "Bine" în sensul că proaspăt pregătit, la prețurile alea, se putea și mai bine. În rest, autoservirile... aș zice că după gust și la noroc.
     Nu am prea îndrăznit să consum midii ori alte păsări de mare pentru că sunt eu speriată de bombe, dar sor'mea a lăudat midiile de la Chandelier... "Oferta" de preparate din fructe de mare m-a lăsat rece, nici prin cap nu-mi trece să mă întind la argumentări. Prețuri nejustificat de mari pentru semipreparate.

***

     Plaja: îngustă spre foarte îngustă, pe alocuri tanga. Mizerie? Da! Coșuri de gunoi erau pe plajă, iar unde am lâncezit noi erau golite imediat ce dădeau semne că dau p-afară, însă bag de seamă că multora le este mai ușor să dosească sub scaune jegul. Probabil că-s genul de persoane care-și poartă chiloții de firmă o săptămână pe față și una pe dos. Nu vă impacientați, căci je ne insinuie că de jegoși ce sunt, ci din permanenta grijă pentru mediul înconjurător (detergenți, poluare, consum de apă).

    O singură chestie m-a marcat - bine, fie, nu una, două: copiii supraponderali și pârliții. Nu exagerez când spun că am văzut o mulțime de băieței cu sânii pân' la buric și burta sorț. Am văzut o mulțime de copii, băieței și fetițe care arătau că niște mingiuțe cu mâini și picioare...
 Zici că să nu te uiți în ograda altuia, să nu-ți dai cu părerea, că fiecare cu a mă-sii și cu cât îl duce capul, da' pe unii chiar nu-i duce. Deloc.

***
     Noi am ales să închiriem șezlonguri, și n-am făcut rău, pentru că am stat și comod, și la umbră. Am stat și pe nisip, însă n-a fost prea grozav. Am avut creme cu SPF, lui Bazdacel i-am luat niște bluze și șepcuțe cu protecție UV (cea mai tare invenție, habar n-aveam că există așa ceva), ai zice că-i fiță, dar nu este. În fine, fiecare se socotește după cum poftește...
 Cam greu în unele zone cu accesul spre apă: deși erai la doi metri de ea, s-au găsit destui deștepți care să-și așeze "cuibul" cu toate catrafusele în buza mării, n-aveai cum să intri în apă dacă nu săreai peste ei. Ăștia mai aveau nițel și făceau pluta pe valuri numa' să facă plajă și baie în același timp. Sau, cine știe, stăteau cu curu'n valuri să se scutească pe sine de drumul spre toalete... Șezlongurile alea aveau între ele un soi de potecă să te poți deplasa, însă ăștia cu prosoapele și curu'n apă închideau drumul. Mi-a trăznit prin cap să calc direct în strachina lor... 
***
     Hotelul nostru: nu mă așteptam la așternuturi din damasc, prosoape pufoase, albe ca neaua, dar asta am găsit. Mobilier nou, curat, frigiderul impecabil. N-am testat wi-fi-ul lor pentru că n-am avut nici timp, nici chef, nici nevoie. Personal amabil, zâmbitor, n-am văzut mutre acre.
     Deși din comentariile de pe booking aflasem că tre' să traversezi o stradă, la fața locului am constatat că strada este o alee pietonală, 2 metri lățime, apoi nisipul. Sigur, deși este închisă circulației, cefe groase ignoră treaba asta... mai citisem ceva plângeri legate de tărăboi. Fiind într-o extremă a plajei, chiar am avut liniște (deși calea ferată era relativ aproape), singurul tărăboi din hotel fiind acela provocat de vecinii noștri de etaj care cred că au urcat scările în patru labe numărând ușile cu capul. Din fericire s-au cazat cu o zi înainte de-a pleca noi, și n-am suportat prea mult meltenismele. Tot ăștia ocupaseră două mese în restaurantul hotelului și una pe terasă, deși nu puteau fi în toate locurile în același timp, da' pana mea, după masă se și fumează, tre' să-ți ții masă, nu? Au futut și răsfutut ușile camerelor, cre' că le închideau și deschideau în șuturi, plozii lor jucau fotbal pe culoar bușind mingea de toate ușile, iar dacă nu bușeau mingea, se bușeau ei între ei. Da știu, avem copii, să-i înțelegem, că-s mici și nu știe care este. Mă-sele n-aveau nici o străbatere, îi lăsau să se tăvălească pe jos, să urle, cre' că de fapt îi încurajau să urle și mai tare. Când am coborât noi la masă, unul dintre puradeii ăstora stătea în patru labe și lingea un geam din hol. Când a terminat de băloșit geamul, a trecut la podea... Ce-i drept, era travertin...
    Ne-am bucurat din plin de amplasarea hotelului pentru că am putut sta pe plajă până târziu fără să ne facem probleme că avem de parcurs n kilometri de la/ până la hotel cu drumul dus-întors. Câteva ore dimineața, pauza de UV, câteva ore după amiază, apoi întreaga seară petrecută pe plaja pustie.

***
     Marea este la fel de frumoasă, la fel de caldă și primitoare cum o știam. Grea luptă să ajungi la marea noastră, noroc că ea nu pleacă nicăieri, primește toți idioții, și din când în când, își rezervă dreptul de-a arunca din valurile învolburate câte-un pietroi în capul zmeilor care ignoră capriciile unei bătrâne doamne și steagul roșu din turnul salvamarilor.  

 LE: Porumbielu', mere coapte și gogoși pe plajă, plimbate pe tăvi, ori în cutii uriașe: da, din belșug. Ambulanții cu poezii cel puțin tâmpite și rima sub apă, enervanți, insistenți, zgomotoși. Niște unii undercover, costume irezistibile copiilor (Mickey, Minnie, Donald, Pluto, Daisy): nu se mai fac poze cu maimuța. Nu-i greu de închipuit ce miresme degajau costumele lor, ori cât de jegoase erau. N-am auzit manele. Ambulanți cu scoici și nămol. Dacă vreți neapărat, dar neapărat, să vă "tratați" cu nămol, informați-vă temeinic înainte. Mozolitul cu trei linguri de nămol cules de dracu' știe unde este fix un rahat, tre' să fii și puțin dobitoc să crezi că o împachetare a genunchiului între două beri și-o hamsie o să te ajute...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...