duminică, 14 august 2016

Mistere elucidate...

     A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi... aș inventa io, baba Ioana, lăptăreasa. Mă rog, madamele o numesc "Coană". Bre Coană... Așa... Saru' mâna, Coană, rămân datoare!

     Măi vericule, luni dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn după un uichend în care am petrecut sălbatic jupuind un perete scorojit la ultima inundație, mă duceam agale spre scârbici. Vorba vine "agale", căci mă grăbeam de adevăratelea: am adormit îmbrăcată pe canapea, iar când m-am trezit... trebuia să fiu cel puțin la 5 km distanță. Am înșfăcat jacheta și geanta și m-am avântat în trafic... Lunea... ca lunea, nici taxi, nici autobuz... sprint doi kilometri pân' la metrou, când să intru la metrou... mă scarpin în buzunare după cinci lei. Am văzut eu că râdea gardianul, da' m-am gândit că râde de mutra mea șifonată. Nu că mi-ar fi păsat, căci mă grăbeam. Decât că mă salută Coana Ionica, io-i zic săru' mâna, și ea zice "lasă, maica, îmi dai tu, mâine" și-mi dă zece lei. WTF, în viața mea n-am fost mai buimăcită, că mi-a luat geanta, mi-a dat ăia zece lei și s-a cărăbănit într-ale ei. De îmbrăcată, eram îmbrăcată, de pieptănată, eram, că nu mă șifonasem, decât că nu era geanta, era sacul cu gunoi!

 Hmmm... deci Coana vine cu metroul!


Un comentariu:

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...