vineri, 29 aprilie 2011

Învăţăturile Monicăi Tatoiu şi alte vorbe de duh

Captura Kanal D
     Amuzantă din fire, Monica Tatoiu a povestit cum şi-a dat seama că a rămas însărcinată.

     Fosta profesoară de matematică a declarat la emisiunea Drept la ţintă că iniţial doctorii i-au spus că nu poate avea copii.
      "Era prin 1993 şi ştiam că nu trebuie să îmi fac probleme. Urma să plec în SUA şi soţului meu îi era teamă că nu o să mai întorc", şi-a început Monica Tatoiu povestea.


      După ce a ajuns în America, femeia de afaceri şi-a dat seama că ceva nu e în regulă cu ea.
      "Nu puteam să beau vodcă şi m-am dus la doctor. Acesta mi-a zis că sunt gravidă. Cât timp am fost gravidă am fumat, am băut, am făcut sport, deci fetelor naşterea e cel mai frumos lucru", a spus Tatoiu.

     "Ăsta micu s-a născut cu nişte probleme, că mă-sa a fost aşa cum a fost. Doctorii mi-au spus că-mi moare copilul. În curtea spitatului, erau nişte femei rome şi m-am gândit să fac un lucru bun. Eu având sânii mici aveam lapte. Şi i-am alăptat vreo 3 zile, deci Victoraş are doi fraţi de lapte romi.", a declarat Monica.


     Amuzantă din fire, de tot râsul, sau de toată jena.

     Deci, fetili, astea care vreţi să faceţi copii, ia nu vă mai căutaţi atâta pe la doftori, ce atâtea tratamente prenatale, în timpul sarcinii… Uite, lu’ coana Tatoiu i-au zis doctorii că nu poate să facă copii, şi tot a rămas gravidă! Nu ştiti voi ce leac e votca…

     Haida, te pomeneşti că v-o fi frică de naştere şi vreţi rahi? Fugi d-acilea cu anestezia, e plină de chimicale, ia de colea ceva natural, o duşcă, două de votcă! E apă cu etanol purificat prin distilare. BI-O! Garantat dezinfectează tot! N-aţi auzit de “centura de votcă”? Păcat… Nu ştiţi voi ce-i viaţa. Şi apoi, ce credeţi, că o să rămână acolo pân’ se’nsoară sau până-i vine vremea de măritiş? Iese, fetili, nu stă la întuneric.

     O să vedeţi ce producţie de lapte o să aveţi dacă băgaţi şi o ţigare, două. La cinci minute, nu sudate. Nu umblaţi cu jumătăţi decât în post (aici detalii). Virginia, American Blend… de unde-o fi iarba mai grasă şi cultura mai bio. O să aveţi atâta lapte, încât o să simţiţi nevoia să hrăniţi toţi nou-născuţii care vă ies în cale, indiferent de etnie, culoare, naţionalitate, gramaj la naştere, scor Apgar. Fain frumos gest o să faceţi, mame eroine, nu alta! Numa’ câte proaspete mămici n-au lapte…

     Dacă aţi facut şi bungee jumping, ski nautic, nici c-o să aveţi probleme la naştere. Pe cuvânt, aşa zice madam Tatoiu. Da’ io zic că după o litruţă de votcă, nici de ginecolog nu mai aveţi nevoie, d-apoi de anestezist! Floa-re-la-u-re-che! Şi aşa nu prea mai e medici în spitale. Plus că faceţi economie de “plicuri”. Un telefon la Duckadam, şi s-a rezolvat. De douăj de ani, de când ştiu eu bancul, o fi priceput şi el că nu tre’ să degajeze. No worries!

     Un sfat prietenesc pentru o naştere uşoară: fetili, dragele mele, mergeţi urgent la doctor dacă nu puteţi să beţi votcă!

2 comentarii:

  1. Uite aici o pagina intreaga de leacuri cica descoperite de ea: http://monicatatoiu.ro/?page_id=327
    Tot acolo gasim si doua numere de telefon ale MT. Poate ii transmite cineva un SMS...
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Ema - La ce munca de ponierat face ea, nu cred ca poate sa-i stavileasca cineva elanul...

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...