miercuri, 8 iunie 2011

Dincolo era mai ieftin?

Nu de mult făceam nişte bancuri pe seama celor care citesc o carte, apoi se consideră experţi în tema studiată. Ce dacă le lipsesc studiile de specialitate, calificarea, experienţa şi practica? Omu’ consideră că este în măsură să-i consilieze şi pe cei din jurul său, diagnostichează şi “prescrie” tratamente. Ferească D-zeu de isteţi d-ăştia, te omoară cu zile. Sunt atâtea boli ale căror simptome seamănă între ele, încât şi medicilor cu experienţă le este greu să se pronunţe cu teancul de analize în faţă, d-apoi lu’ coana Vetuţa care are cu o clasă mai mult ca trenul…
De ce e bine să ştii diverse treburi? Păi tocmai pentru că te duci la manichiura (nu numai), şi neavând idée despre ordinea în care trebuie executate nişte treburi, s-ar putea să o şi crezi pe manichiurista care îţi spune cât de minunată eşti, dar cât de greu se lucrează unghiile tale pentru că e lună plină, încercând să acopere nişte greşeli pe care tot ea le-a făcut, şi care ţie îţi pot distruge unghiile, te pot îmbolnăvi etc, etc. Unii se pricep foarte bine la vorbe, au şi un fler deosebit la oameni, şi stiu că o persoană neinformată este uşor de influenţat...

Ce frumos ar fi să te poti duce oriunde, fără griji, temeri, să mergi pe încredere, da’ uite că trăim în zilele în care aproape toată lumea încearcă să mai “ciupească” ceva de ici, ceva de colo…

Cum mie îmi place să sar de la una la alta, vă dau exemplu o prietenă care şi-a făcut programare la un salon de mega-fiţe, la o macheuză celebră, pentru pensat/ formă sprâncene;  aia a pensat-o, i-a dat şi niste sfaturi, şi i-a spus să revină după vreo două-trei săptămâni. Mândra mea, ajunsă acasă, s-a privit ea bine în oglindă şi-a tras de concluzie că “profesionista” a fraierit-o, nu i-a făcut nimic, da’ a taxat-o. Cu revelaţia asta, a început să-i facă ăleia reclamă proastă. Ce-i drept, ia 70 de lei. Iarăşi, pentru unii mult, pentru unii puţin, da’ nu asta contează. Contează că tuta s-a dus la aia gata jumulită (ştiţi sprâncenele alea “în spirală”, subţiate la maxim), şi aia n-a avut ce să-i facă. A corectat cât s-a putut şi i-a spus tutei pământului să folosească miraculosul ulei de ricin, să nu mai penseze nimic. Uleiul de ricin e super ieftin, putea să-i recomande alte minunăţii mult mai scumpe şi probabil mult mai eficiente din salon, dar femeia a fost şi delicată, şi înţeleaptă recomandându-i uleiul ăsta, plus un creion pentru sprâncene cu care să corecteze oroarea până i se refac boscheţii. Da’ vita-i vită…
Eu i-am zis tutei să se gândească înainte să se apuce să posteze pe toate forumurile pe care-şi face ea veacul răutăţi despre tanti aia, şi am încercat să-i explic că la operaţiuni de genul ăsta (includeţi manichiura, pedichiura, epilarea, tuns, ras, frezat şamd) nu te duci “curată” pentru că ţi-e ruşine la gândul că râde aia de tine că te-ai dus nedeflocizată, doar d-aia te duci, să te deflocizeze una care asta face ea ca să traiască (logic că dacă ar face-o prost, n-ar mai avea nici tarifele alea, nici faima, nici lista de programări lungă cât postul Paştelui).  Aşa că tuta s-a supărat şi pe mine pentru că îi ţin partea ăleia…

Şi revenind: sunt preţuri astronomice, altele mult prea mici. Este foarte adevărat că unele chestii au un adaos comercial mult prea mare: ştiu şi eu că o vopsea Kallos costă 10 lei în medie, dar când intru într-un salon unde costă 25, primul meu gând ar fi că-i foarte scumpă, şi atunci, când merg la ţesălat, întreb stilistu’ dacă pot veni cu vopseaua mea, deşi politica salonului ar fi să achiziţionez produsul de la ei, dar cum nimeni nu vrea să piardă muşterii, este posibil să accepte să vin şi cu vopseaua mea. Dacă mă refuză, nu tre’ să mă supăr: ăia nu ştiu de unde am cumpărat eu vopseaua, cât a stat în soare, frig şamd, şi când îmi pun maglavaisul în păr, deşi era în termen, amabalajul intact, s-ar putea să-mi provoace cine ştie ce neplăcere, şi e foarte greu de dovedit a cui a fost vina… Clientul rareori se gândeşte, sau este dispus să accepte că produsul adus de el ar fi putut avea vreo hibă, doar l-a cumpărat cu mâna lui, şi că mai bine-i să previi nişte treburi decât să le tratezi, sau să ajungi la judecată şi alte prostii [din vina ta]…

Un exemplu oarecum asemănător, este cu cei care organizează diverse evenimente în restaurante, şi vor să aducă alimente “de acasă”, chiar dacă “acasă” înseamnă altă unitate alimentară sau tanti Geta. Dacă se întâmplă ceva, face unu’ o reacţie alergică la alunele din tortul adus de mine, nu este amendată cofetăria aia, mie nu-mi dă nimeni două după ceafa (deşi aş merita), este amendat restaurantul în care produsul a fost consumat, vina restaurantului fiind aceea că a acceptat un produs despre care nu se ştie de unde vine, când a fost făcut, poate a fost tansportat în portbagajul daciei, alături de bidonul cu benzină, în jegul rămas de la sacul de cartofi şamd. 
De curând, unii au început să solicite certificate sanitar-veterinare pentru produsele provenite din alte surse. Ei nu sunt obligaţi să creadă ca şi tine în skill-ul mătuşii Geta; clientul scandalizat la maxim că un tort la restaurant costă 60 lei/kg, în vreme ce în cofetărie costă 35 de lei/kg.  Asta este, costă, poate că şi ăia sunt porci punând nişte adaosuri cât China, plus că eu n-am prea auzit de restaurant care să aibă în dotare şi laborator de cofetărie, şi unele restaurante ce găzduiesc nunţi, botezuri, pomeniri şi alte paranghelii comandă produsele în altă parte, la unităţi specializate. De ce? Păi tocmai ca să fie mulţumită toată lumea, că de la cofetărie pân’ la cârciumă a fost transportat cu maşina frigorifică, la restaurant a fost băgat la frigider (dacă-i restaurant care se respectă, are ditamai rezerva frigorifică, unde nu stau de-a valma cărnuri, brânzeturi, deserturi şi fructe, sunt “izolate” pe categorii, ca să nu se calce bacteriile pe bătături şi să iasă ditamai epidemia de cufureală şi căcare împrăştiată)… În felul ăsta toată lumea ştie ce a făcut, garantează şi răspunde pentru ce-a făcut. Pe noi, clienţii, ne costă mai mult, dar întrebarea pe care nu prea şi-o pune nimeni este: nu merită sănătatea noastră nişte măsuri suplimentare de siguranţă? Eu zic că da…

3 comentarii:

  1. :))) M-ai amuzat ca de obicei. Apropo de "tuta", de aia nu ma duc eu la pensat ca nu am rabdare sa creasca si decat sa ma supar ca nu vad nici o schimbare mai bine mai bine rezolv eu problema acasa :D

    RăspundețiȘtergere
  2. ai niste premii la mine http://anncutzasworld.blogspot.com/2011/06/inspiration-blog-award-best-blog-award.html :)

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...