luni, 19 septembrie 2011

30(2)

     La aproape treizeci de ani m-a pocnit şi pe mine revelaţia în moalele capului: s-a umplut până la refuz bătătura de absolvenţi de facultate, cu mastere şi doctorate. Îmi povestea cineva cu mulţi ani în urmă că se vor schimba vremurile, vine democraţia peste noi, şi să vezi că orice persoană capabilă, muncitoare etc, etc (numa’ pozitive), o să reuşească în viaţă, o să se umple de grămezi, grămezi de bani. Eh, uite că nu-i aşa: răzbeşti foarte greu, cu muncă multă, cu sacrificii [dacă n-ai cu ce porni la drum, că te sacrifici tu, că se sacrifică părinţii, că renunţi la nişte chestii pentru a pune niste lei de-o parte], cu investiţii, cu răbdare, cu puţin noroc...

     Din moment ce s-a ajuns atât de departe încât să se ceară diploma de facultate pentru joburi de guvernante la plozi, secretară, recepţionistă, gestionar etc, etc, eu zic că nu prea mai valorează mare lucru diplomele acelea (nu pot spune “anii petrecuţi în şcoli”, în condiţiile în care Moni Gabor a terminat o facultate foarte bine cotată, grea, şi mai are şi un master tot p-acolo luat cu 10, deşi nu a călcat pe acolo, şi asemenea ei, vezi roiul de piţipoance care se laudă cu performanţele lor şcolare, în condiţiile în care alţii chiar merg la facultate zi de zi, nu mai suferă că nu-s în trenduri şi alte d-astea). Se spunea la un moment dat că masterul va diferenţia absolvenţii, care-i cu master, e mai cu moţ. Eh, este o bulibăşeală totală… 
     Când selectam CV-urile candidaţilor pentru un job la care studiile superioare de specialitate erau obligatorii, din câteva sute de CV-uri, abia dacă erau câţiva care să fi citit cu atenţie anunţul, restul cred că făceau click pe “trimite CV” din inerţie… Chiar şi cu acele filtre de selecţie, îmi era foarte greu să parcurg CV-urile acelea, şi chiar cred că aia care au depus CV-urile la plesneală sunt bătuţi în cap: dacă citeau cu atenţie realizau că aveau 0 şanse să fie selectaţi pentru interviu (eu voiam brutar, ei erau potcovari), nu ne mai pierdeam vremea nici unii dintre noi. Obişnuiam să bifez caseta aia cu CV respins… Şi uite aşa, într-o zi m-am trezit că sună unul şi mă ia la rost că de ce e respins, că el a trecut acolo toate diplomele lui de la creşă încoace, şi că a terminat cu 10… Da, băiatule, da’ te uitaşi ce-mi trebuie mie?  Nu se uitase: văzuse doar partea cu studii superioare. Alta, după ce-a trecut prin trei interviuri, a ieşit varză cu testările: nu-şi cunoştea deloc meseria. M-a luat şi asta la rost că din cauză că a venit la noi la interviuri a ratat nush ce job la o altă firmă… Păi… şi ei i s-a spus ce urmează să facă, i s-a spus şi că de teste depinde angajarea. Să fii sănătoasă, piersicuţo, ţi-ai umflat CV-ul mai mult decât puteai duce şi te-am prins!
     Deci… toată lumea fuge la facultate. Cine trage tare, prinde un loc la stat, gratuit, prinde şi o bursă de studii. Mulţi nu-şi permit luxul ăsta (cursuri de zi), se zbat să câştige nişte bani cu care să plătească nişte cursuri la FR. N-aş prea crede eu că învaţă ceva [chiar toţi]. Sigur că cei care ies din facultate visează la posturi înalte, bine plătite, că doar au facut o facultate…

     Uite ce s-a întamplat la BAC-ul de anul ăsta. Sincer, mă bucur! Aşa cum părinţii unora au scos nişte sute de lei pentru meditaţii, tot aşa urma să mai scoată nişte sute de lei pentru taxe pe la facultăţi, şi uite aşa se îngroaşă rândul licenţiaţilor, şi uite aşa dacă o mai ţinem, o să ajungă angajatorii să ceară studii superioare şi pentru femeia de serviciu. Poate că dacă ar căsca ochii mai bine, părinţii şi-ar da seama că odraslele lor nu-s pentru facultate, şi că banii ăia băgaţi în meditaţii care nu-i deşteaptă pe plozi, în taxe la facultăţi pe care cu greu le termină, i-ar băga mai bine într-o şcoală de meserii, şi p-aia s-o facă...

Un comentariu:

  1. Pe mine ma enerveaza la culme chestia asta cu diploma de facultate cumparata si apoi ti-o flutura in fata ca are aceleasi studii ca tine care ai trudit si ai invatat toata facultatea. Nu mi se pare corect, daca vrea studii superioare sa munceasca la fel ca toti ceilalti, acum cine are bani isi cumpara diploma si gata. Am o cunostinta care a facut 2 facultati particulare si nu e in stare sa lege o propozitie, nu mai zic ca are nu stiu ce diploma de limba engleza si nu se descurca nici cu telefonul in engleza, mi se pare strigaotr la cer unde a ajuns invatamantul romanesc. E clar ca parintii nu vor constientiza niciodaca ca odraslele lor nu sunt in stare de facultate, intotdeauna va fi o competitie intre parinti ..ca al meu e mai frumos, si mai destept, si are cea mai frumoasa si desteapta nevasta (pana acolo s-a ajuns incat se lauda si cu nora:))

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...